Fostul ALIAT al lui Dodon DEZVĂLUIE adevărata față a socialistului: „Ne putem aștepta la o BAIE DE SÂNGE”
143660
„Putem presupune că lui Igor Dodon i se atribuie alte roluri decât buna guvernare în propria ţară. Se mizează pe destabilizarea situaţiei prin intermediul grupurilor pe care le are Dodon la Chişinău, dar şi la Bălţi, şi la sudul republicii. Acestora, posibil, li se vor alătura agenţii recrutaţi dintre gastrabeiterii moldoveni care, de fapt, au fost forţaţi să revină acasă pentru a-l susţine pe Dodon, precum şi agenţi ai serviciilor secrete străine. În aceste condiţii, „maidanul de la Chişinău” este ca şi asigurat cu toate consecinţele posibile pe care le-am văzut deja în ţara vecină. În contextul dat, acţiunile potenţial prognozate ale domnului Dodon, care pot fi efectuate imediat după alegerile din 30 noiembrie şi îndreptate spre destabilizarea situaţiei din ţară, pot duce, în final, şi la o baie de sânge în Moldova”, a declarat pentru IPN politicianul Valentin Crîlov, fostul președinte al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova.
Potrivit lui Crîlov, liderul PSRM reprezintă un pericol pentru interesele vitale ale R. Moldova. „În ceea ce priveşte conflictul de interese, este adevărat, noi avem un conflict cu Igor Dodon care a uzurpat partidul nostru, Partidul Socialiştilor, pe care l-am fondat mulţi ani în urmă. Îl învinuim că a pus „Partidul Socialiştilor”, accentuez, „din R. Moldova”, nu în relaţii de parteneriat, ci în serviciul altei ţări, transformându-se într-un instrument politic al acesteia, şi atentează la stabilitatea, pacea şi însăşi existenţă R. Moldova şi o face în baza resurselor financiare extraordinar de mari, provenienţa cărora naşte îndoieli rezonabile. De aceea el reprezintă o ameninţare reală şi mare pentru R. Moldova”, a menționat politicianul.
Acesta, care e etnic rus, dar care declară că țara sa natală este R. Moldova, e oripilat de faptul că Igor Dodon vrea să atragă țara în jocuri periculoase, chiar dacă e de etnie moldovean. „Avem convingerea că lui Igor Dodon îi este rezervat în loc central în mai multe scenarii posibile legate de campania electorală actuală, de rezultatele alegerilor, dar şi de conjunctura regională, în special de conflictul armat din sud-estul Ucrainei. Conform unuia dintre scenarii, în cazul posibilei confruntări directe dintre Rusia şi NATO sau cu scopul prevenirii acesteia, Rusia poate examina şi varianta de a lovi Ucraina din spate, de pe teritoriul R. Moldova, teritoriul regiunii transnistrene fiind nesuficient pentru aceasta, pe motiv că, acum, forţele militare amplasate acolo, sunt foarte limitate şi prinse ca în cleşte de către Chişinău şi Kiev. Pentru o operaţiune militară de asemenea proporţii, Rusia poate avea nevoie de întreg teritoriul R. Moldova pentru a-l folosi în scopuri de atac şi ca teritoriu din spatele inamicului, cu voia sau fără voia autorităţilor moldoveneşti”, a precizat Valentin Crîlov.
Fostul deputat a mai adăugat că pe oamenii din Moldova îi pasc pericole mari, inclusiv pentru că politicianul Dodon a demonstrat deja societăţii că el, în realitate, este un distrugător politic, că nu poate activa la nivel statal în mod echilibrat, bazându-se pe interesele naţionale ale Moldovei şi pornind de la realităţile care s-au creat în ţară. „Din Parlament sau din afara lui, Dodon va continua să destabilizeze situaţia, în principal ajutat fiind de forţele implicate în primul scenariu. În cazul, când, totuşi trece în Parlament, el va fi elementul destabilizator care nu va permite crearea majorităţii parlamentare, numirea guvernului şi revenirea la viaţa normală şi paşnică. În special, va urmări scoaterea din actul guvernării şi din viaţa politică în general nu atât a actualei Alianţe de guvernare cât, în primul rând, a PLDM, cu consecinţele respective pentru el în domeniul financiar-economic (nu întâmplător el a contribuit activ la demisia prim-ministrului Filat şi Guvernului condus de acesta). Dacă şi de această dată nu reuşeşte să „dea foc templului”, va folosi prilejul alegerii preşedintelui ţării, planificată pentru anul 2016, ca să-şi atingă scopurile, de fapt, nu atât ale sale”, a punctat Crîlov.
12.03.2026
11:36
3839
Dodon vrea să „SALVEZE” R. Moldova cu ajutorul lui Putin, după ce Rusia a TĂIAT în 2023 gazul pentru malul drept al Nistrului: „Sunt gata să discut cu Moscova pentru a găsi resurse energetice și produse petroliere…”
03.02.2026
10:49
8801
Igor Dodon, ÎNJOSIT de Ivan Ceban? Socialistul a fost primit în biroul primarului pentru a identifica soluții în vederea votării bugetului, însă edilul nici nu a vrut să-i pronunțe numele: „Sunt gata să mă întâlnesc și cu reprezentanții PAS”
27.01.2026
17:06
3163
Igor Șarov, omul care a avut curajul să-i INTERZICĂ ex-președintelui Dodon să-și facă campanie în instituțiile de învățământ, NU va mai candida pentru un nou mandat în fruntea USM. Explicațiile actualului rector
15.12.2025
14:27
3090
VIDEO // Începutul sfârșitului pentru cariera lui Igor Dodon? Plahotniuc va depune depoziții și va DEZVĂLUI ce era în „kuliokul” transmis în 2019 fostului președinte al R. Moldova
26.11.2025
15:00
3324
VIDEO, FOTO // Dodon a pregătit ieri TERENUL, iar ambasadorul neacreditat al Rusiei a expus poziția Moscovei în privința dronei prăbușite la Florești. Lui Ozerov i s-a adus dovada pe scările MAE
26.09.2025
15:44
8535
VIDEO // Dodon și Șor au bătut palma? Oligarhul condamnat anunță de la Moscova că va fi viitorul PREMIER al R. Moldova, după ce va înlăturat PAS de la putere
24.09.2025
11:06
5194
Dodon ISTERIZEAZĂ din nou societatea și promovează cu insistență narativele Kremlinului: „Maia Sandu va fi obligată să ATACE Transnitria împreună cu Zelenski și să dechidă al doilea front împotriva Rusiei”
12.09.2025
10:45
4130
Dodon și ortacii săi din blocul „patriotic” vor să ne pună în cârcă DATORIA Transnistriei pentru gaze – 11,8 MILIARDE de dolari? „Moldoveni, Dodon vă face buni de plată la ruși – 4 898 USD de căciulă!”
29.08.2025
11:26
3262
FOTO // Tensiunile între Dodon și Voronin persistă și acum, după ce comunistul a dezvăluit conținutul „kuliokului” pe care colegul său l-a primit de la Plahotniuc. BEP s-a lansat în campania electorală sub lătratul câinilor: „Suntem bloc sau ce?”
21.08.2025
11:34
4690
„Nu m-aș mira să nu treacă nici pragul electoral”. Dezvăluirile lui Voronin despre conținutul „kuliokului” primit de Dodon de la Plahotniuc, efect DEVASTATOR asupra blocului constituit la Moscova
20.03.2026
21:01
258
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
314
Gigantul financiar Hargreaves Lansdown anunță că a rezolvat problemele IT care au blocat accesul a mii de clienți
20.03.2026
19:41
300
SUA acuză guvernul iranian că orchestrează gruparea de hackeri Handala, responsabilă de atacul cibernetic asupra companiei Stryker
20.03.2026
19:29
363
Jeff Bezos mută centrele de date în orbită: Blue Origin cere aprobarea SUA pentru o rețea de peste 50.000 de sateliți în spațiu
20.03.2026
19:12
326
Trump vrea control federal total asupra legislației AI și mută responsabilitatea pentru siguranța copiilor pe umerii părinților
333
Editura americană retrage romanul horror „Shy Girl” după acuzații de folosire a inteligenței artificiale
20.03.2026
18:37
321
Startupurile de inteligență artificială înghit capitalul de risc global: finanțări record și randamente promițătoare pentru fondurile noi
20.03.2026
18:01
449
MEC alocă 7 milioane de lei pentru 60.000 de cărți noi în biblioteci școlare și lansarea laboratoarelor literare CHILL Network în Chișinău
20.03.2026
15:07
461
De ce cea mai bună miză pe inteligența artificială ar putea fi investiția în infrastructura energetică
398
Defecțiune IT la Hargreaves Lansdown lasă mii de clienți blocați fără acces la tranzacții financiare
20.03.2026
14:18
486
Huliganism la Stăuceni: Bărbatul care a aruncat un dispozitiv explozibil la casa primarului, obligat să achite peste 200 000 de lei
20.03.2026
14:09
548
Maia Sandu discută la Chișinău cu președintele Comitetului Militar al NATO despre cooperarea în domeniul apărării și securității cibernetice
570
Guvernul a încheiat consultările naționale pe reforma APL: peste 4500 de primari și cetățeni au venit cu propuneri pentru primării mai puternice și servicii publice mai aproape de oameni
20.03.2026
11:22
595
Maia Sandu discută cu ministra Muncii din Regatul Unit despre sprijinirea diasporei și conversia permiselor de conducere
20.03.2026
10:49
568
Curtea de Apel menține condamnarea șefului OT Ocnița al fostului PP „Șor” pentru finanțarea ilegală a partidului cu 1,66 milioane lei
20.03.2026
07:51
614
Horoscopul zilei 20.03.2026
19.03.2026
22:01
736
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
19.03.2026
21:04
750
Meta mizează pe inteligența artificială pentru moderarea conținutului și renunță treptat la firmele externe
19.03.2026
20:41
730
Moldova se încălzește: vreme mai blândă vineri, 20 martie 2026
19.03.2026
19:36
752
Google introduce setarea „advanced flow” pentru sideloading de aplicații Android cu protecție suplimentară împotriva scam-urilor
795
Insulele Orkney, izolate de internet după avarierea cablului submarin; se așteaptă navă specializată pentru reparații
712
Facebook vânează influencerii de pe TikTok și YouTube cu oferte de până la 3.000 de dolari pe lună
19.03.2026
17:39
820
FBI închide site-urile grupării de hackeri pro-iraniene Handala după atacul devastator asupra companiei Stryker
19.03.2026
17:38
716
UNICEF extinde la nivel național programul „100 de povești citite”: 30.000 de cărți noi ajung în 1.200 de grădinițe pentru a încuraja lectura timpurie
19.03.2026
17:31
782
SUA cer companiilor să își blindeze sistemele Microsoft Intune după atacul în care hackeri au șters zeci de mii de dispozitive Stryker
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
SUA acuză guvernul iranian că orchestrează gruparea de hackeri Handala, responsabilă de atacul cibernetic asupra companiei Stryker
Jeff Bezos mută centrele de date în orbită: Blue Origin cere aprobarea SUA pentru o rețea de peste 50.000 de sateliți în spațiu
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40




Inapoi














