Dorin Drăguțanu și-a dat DEMISIA de la BNM: „Plec cu fruntea sus”
4538
Guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei, Dorin Drăguțanu, a anunțat, în urmă cu câteva minute, că își dă demisia. Împreună cu el, a scris cerere de demisie și viceguvernatorul BNM, Marin Moloșag. Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă.
Cererile de demisie au fost prezentate președintelui Parlamentului în această dimineață. Conducătorii BNM au avut înainte de asta o întâlnire cu reprezentantul FMI la Chișinău căruia i-au dat asigurări că vor avea grijă să asigure stabilitatea pieței financiare, în perioada în care vor executa interimatul funcțiilor.
„Decizia noastră este un răspuns impus de presiunile pe care unii politicienii le-au făcut ca să demisionăm. Potrivit legislației, timp de trei luni putem asigura interimatul funcției. Vom vedea cât vom activa. Din moment ce ne-au presat să plecăm imediat, înseamnă că politicienii au candidat deja pregătit pentru funcția de guvernator”, a declarat Drăguțanu.
Prim-guvernatorul BNM, Marin Moloșag, a adăugat că demisia nu a fost o decizie simplă din punct de vedere profesional și personal, dar nu regretă nicio decizie adoptată până acum la BNM.
Dorin Drăguțanu afirmă că așteaptă cu nerăbdare să fie făcută o evaluare de către FMI care să stabilească dacă BNM a administrat corect criza din sectorul bancar. Funcționarul este sigur că experții nu vor avea ce reproșa BNM-ului și susține că pleacă „cu fruntea sus” de la BNM.
Guvernatorul BNM și-a început discursul cu critici la adresa politicienilor care „fac presiuni și imixtiuni în activitatea Băncii Naționale”.
Dorin Drăguțanu i-a atenționat pe politicieni că, în cazul în care vor face presiuni în continuare, el va spune mai multe. „Dacă nu se potolesc, eu îmi rezerv dreptul să devin foarte generos la comunicarea cu presa, inclusiv cu formă documentară”, a atenționat Drăguțanu.
Cât despre acuzațiile privind inacțiunile BNM în cazul Băncii de Economii, Drăguțanu a spus că instituția „nu a primit instrumentele la timp și acum acei politicieni aruncă vina pe BNM”.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
18.09.2026
17:19
18.09.2026
17:19
18.09.2026
17:17
18.09.2026
16:34
18.09.2026
16:33
18.09.2026
16:22
18.09.2026
16:06
18.09.2026
16:02
18.09.2026
15:22
18.09.2026
15:16
18.09.2026
14:41
18.09.2026
14:37
18.09.2026
14:33
18.09.2026
14:28
18.09.2026
14:23
18.09.2026
14:18
18.09.2026
14:11
18.09.2026
14:07
18.09.2026
14:00
18.09.2026
14:00
18.09.2026
13:59
18.09.2026
13:51
18.09.2026
13:49
18.09.2026
13:45
18.09.2026
13:37
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"
Ministrul Justiției, la conferința internațională a avocaților: cooperarea instituțională trebuie să se bazeze pe responsabilitate, respect și încredere
Avertisment privind Moldova: Putin ar putea viza țara, iar Kremlinul ar pregăti trimiterea a mii de soldați în Transnistria
Oana Țoiu, despre startul Turului României la Chișinău: „Sportul are puterea de a crea punți acolo unde istoria a trasat granițe”
Testul de maturitate al R. Moldova. Daniel Vodă explică ce urmează în procesul de ADERARE și reintegrare: „Moldova trebuie să intre în Uniunea Europeană cu drepturi depline, fără statut de «membru pe jumătate”


















