Filat, către Europa: „Dacă voi nu ne iubiți – noi vă iubim!”
2951
basarabia.md Liderul Partidului Liberal Democrat, Vlad Filat, a ținut să transmită, în discursul rostit la Adunarea „Pentru Moldova! Pro Europa!”, un mesaj către Uniunea Europeană.
„Vreau să transmit un mesaj Europei. Chiar dacă voi nu ne vreți, nu ne iubiți – noi vă vrem și vă iubim!”, a spus Filat.
Liberal-democratul a precizat că, pe parcursul istoriei, R. Moldova a avut de trecut și prin rele, și prin bune, dar a știut mereu să aleagă binele.
„Cred că, și de această dată, cetățenii R. Moldova au ales binele, au ales un viitor bun”, a menționat politicianul.
Fostul prim-ministru a ținut să amintească și despre faptul că Uniunea Europeană a demonstrat Republicii Moldova că îi poate fi un bun prieten.
„Am avut posibilitatea să vedem, și mai cu seamă să simțim, ce înseamnă să ai prieteni adevărați. Mă refer la ajutorul care zi de zi ne face să ducem o viață mai bună. Eu cred în Dumnezeu, în R. Moldova și în cetățenii R. Moldova. Și cu această credință vom merge înainte, spre bunăstare și prosperitate”, a mai spus Filat.
24.11.2013
12:45
2937
Poliţia numeşte O CIFRĂ a participanţilor la mitingul PCRM. De 20 de ori mai mică decât la mitingul "Pro Europa"
06.11.2013
11:08
2130
REGRETELE unui MINISTRU după Adunarea „Pentru Moldova! Pro Europa”
05.11.2013
13:44
2671
PRESSEUROP // Sorina Ștefârță: „Integrarea europeană se face și la nivel ideatic”
04.11.2013
13:13
2454
Galerie FOTO VIDEO // Mitingul „Pro Europa” a ajuns până la Paris
04.11.2013
10:57
2882
Presa străină despre acțiunea de la Chișinău: „Miting URIAȘ”
04.11.2013
09:49
2455
Sturza REACȚIONEAZĂ după Adunarea „Pentru Moldova! Pro Europa!”: „Sper că a văzut și „clovnul” Rogozin”
04.11.2013
12:05
2978
Vezi textul integral al Declarației Pro Europa, votată de zeci de mii de moldoveni
04.11.2013
11:57
1951
Cum a comentat Dirk Schuebel mitingul proeuropean de la Chișinău
03.11.2013
16:10
2912
Filat, despre mitingul din 3 noiembrie: „Am fost mulți, foarte mulți, așa cum am promis!”
03.11.2013
15:20
1918
FOTO // Miniştrii din mulţime
03.11.2013
14:26
1806
Lacrimi, stegulețe și caritate în Piața Marii Adunări Naționale
03.11.2013
13:56
1973
FOTO // Mitingul drapelelor UE în Piața Marii Adunări Naționale
03.02.2026
10:54
0
ULTIMA ORĂ // Veste BUNĂ pentru cetățeni: tariful pentru gazele naturale scade cu peste doi lei
03.02.2026
10:49
54
Igor Dodon, ÎNJOSIT de Ivan Ceban? Socialistul a fost primit în biroul primarului pentru a identifica soluții în vederea votării bugetului, însă edilul nici nu a vrut să-i pronunțe numele: „Sunt gata să mă întâlnesc și cu reprezentanții PAS”
03.02.2026
10:47
78
Noul regim fiscal pentru freelanceri în Moldova: ghidul oficial explică pașii de înregistrare ca antreprenor independent
03.02.2026
10:31
100
Donald Trump presează Congresul să adopte imediat legea pentru încetarea paraliziei bugetare și redeschiderea Guvernului
03.02.2026
10:07
251
Grup criminal din turism, condamnat pentru escrocherii și trafic de influență după ce a înșelat peste o sută de persoane cu plecări la muncă în UE
03.02.2026
09:33
473
Piața imobiliară din R. Moldova, în BLOCAJ din cauza prețurilor mari. În 2025, vânzările de apartamente au scăzut cu peste 60%. Ce soluții propune UAI
03.02.2026
08:56
316
Întâlnire SUA-Iran la Istanbul pentru relansarea negocierilor nucleare și evitarea unei acțiuni militare
03.02.2026
08:45
374
Televiziunea publică poloneză lansează în limba română programul „Vot Tak. Moldova” pentru combaterea dezinformării ruse și susținerea parcursului european
03.02.2026
08:01
334
Horoscopul zilei 03.02.2026
03.02.2026
06:17
405
Rusia reia bombardamentele asupra marilor orașe ucrainene după încheierea pauzei convenite între Putin și Trump
03.02.2026
01:49
595
Rusia ameninţă din nou trupele străine din Ucraina, dar salută demersurile lui Donald Trump pentru pace
02.02.2026
20:53
624
Mark Rutte ar putea veni marţi la Kiev pentru a deschide noua sesiune a Parlamentului ucrainean cu un discurs în faţa Radei Supreme
02.02.2026
20:45
619
Dronă misterioasă prăbușită lângă un depozit de arme dintr-o unitate strategică a Poloniei, anchetă a poliției militare în plină desfășurare
02.02.2026
20:36
629
Ger persistent, dar ușoară încălzire în orele de zi – prognoza pentru 03.02.2026 în Republica Moldova
02.02.2026
20:30
875
Socialiștii pornesc campanie împotriva unirii cu România după declarațiile Maiei Sandu; Dodon: „Cine vrea să se unească, știe unde să se ducă”
02.02.2026
18:47
653
România își dotează Marea Neagră cu radare, drone și senzori pentru protejarea gazelor offshore și a infrastructurii strategice până în 2027
02.02.2026
18:07
737
Zelenski anunță 24 de ore fără atacuri rusești asupra infrastructurii energetice, dar violențele continuă pe front și împotriva civililor
02.02.2026
17:49
700
ANRE eliberează peste 260 MW în rețea: avize expirate pentru proiecte regenerabile, taxate cu peste 131 milioane lei
02.02.2026
17:41
659
Curtea de Apel dispune eliberarea lui Vladimir Andronachi din arest și îl obligă să se prezinte la citațiile procurorilor
02.02.2026
16:59
599
Programul FCA sprijină 318 afaceri agricole micro și mici cu credite avantajoase și granturi de peste 32 milioane lei
02.02.2026
16:40
613
„Învață în Moldova”: a doua ediție a campaniei naționale prin care Ministerul Educației vrea să convingă elevii să aleagă universitățile din țară
02.02.2026
15:00
684
Kremlinul anunță a doua rundă de negocieri directe Rusia-Ucraina-SUA la Abu Dhabi, după amânarea întâlnirii programate inițial duminică
827
Reforma administrației publice locale, discutată în Parlament: primăriile trec la rol de dezvoltare, birocrația se reduce, serviciile se digitalizează
02.02.2026
12:54
856
Judecătoare de la Curtea de Apel Centru, trimisă în judecată pentru trafic de influență după ce ar fi luat bani pentru a interveni într-un dosar contravențional
02.02.2026
12:34
808
Escrocherie cu semințe de floarea-soarelui: șapte membri ai unui grup criminal și o firmă, condamnați la închisoare, amenzi uriașe și lichidare juridică
ULTIMA ORĂ // Veste BUNĂ pentru cetățeni: tariful pentru gazele naturale scade cu peste doi lei
Igor Dodon, ÎNJOSIT de Ivan Ceban? Socialistul a fost primit în biroul primarului pentru a identifica soluții în vederea votării bugetului, însă edilul nici nu a vrut să-i pronunțe numele: „Sunt gata să mă întâlnesc și cu reprezentanții PAS”
Noul regim fiscal pentru freelanceri în Moldova: ghidul oficial explică pașii de înregistrare ca antreprenor independent
Grup criminal din turism, condamnat pentru escrocherii și trafic de influență după ce a înșelat peste o sută de persoane cu plecări la muncă în UE
1 MDL
1 EUR
20.07
1 USD
16.92
1 RON
3.94
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














