Feribot cu sute de pasageri s-a scufundat în largul Ciprului de Nord: cel puțin un mort și zeci de persoane căutate în continuare
1120
Un feribot de pasageri de tip catamaran, cu aproximativ 270 de persoane la bord, s-a scufundat duminică în largul coastelor Ciprului de Nord, la mică distanță de orașul Girne (Kyrenia).
Update 1: Cel puțin o persoană a murit.
Cel puțin un om și-a pierdut viața după ce feribotul a început să ia apă, s-a răsturnat și apoi s-a scufundat, la aproape 2,5 kilometri de Girne. A fost declanșată o amplă operațiune de căutare și salvare, la care au participat echipe ale Gărzii de Coastă, precum și nave aflate în apropiere, care au intervenit pentru recuperarea pasagerilor.
Feribotul era operat de compania Filo Denizcilik și a părăsit portul Girne în jurul orei 12:30, având ca destinație portul Tașucu, din provincia Mersin. La scurt timp după plecare, din motive încă neclare, nava a început să ia apă și a intrat în dificultate, până la răsturnare și scufundare.
În continuare sunt în desfăşurare operaţiuni de căutare şi salvare. Bilanţul complet al accidentului nu este deocamdată cunoscut, autoritățile anunțând că numărul victimelor și al persoanelor date dispărute urmează să fie actualizat.
Murat Senkul, primarul oraşului Kyrenia, a declarat că 159 dintre cei 258 de pasageri aflaţi oficial la bord au fost găsiţi. El a precizat că echipele de intervenție continuă să caute persoanele care nu au fost încă localizate.
Potrivit publicației Kibris, ambarcaţiunea, despre care unele relatări au menționat că ar fi un catamaran, a început să ia apă la aproximativ patru mile (7,4 km) de ţărm. La faţa locului au fost trimise numeroase ambulanţe, pentru a prelua răniții și persoanele salvate din apă, a mai precizat sursa citată.
"Au fost făcute toate pregătirile necesare pentru a permite o intervenţie rapidă a serviciilor de urgenţă şi a serviciilor medicale", a transmis Ministerul Sănătăţii din Republica Turcă a Ciprului de Nord (RTCN, autoproclamată).
Feribotul efectua cursa dintre portul Kyrenia, cunoscut și sub numele de Girne, situat în nordul separatist al Ciprului, și portul turcesc Tașucu, din provincia Mersin. Traseul este o rută maritimă aglomerată, deservită de mai multe companii de transport, care operează frecvent între cele două porturi.
Pe această rută Kyrenia–Tașucu operează mai multe companii de feribot, însă, în primele ore după accident, nu a fost clar care societate era responsabilă de nava care s-a răsturnat. Autoritățile au anunțat că vor verifica documentele și vor stabili exact circumstanțele în care s-a produs incidentul.
Știre în curs de actualizare...
10.10.2026
13:21
10.10.2026
11:35
10.10.2026
08:31
10.10.2026
07:05
10.10.2026
04:08
10.10.2026
02:03
10.10.2026
00:32
09.10.2026
23:56
09.10.2026
22:24
09.10.2026
21:03
09.10.2026
20:36
09.10.2026
19:43
10.10.2026
11:35
10.10.2026
08:31
10.10.2026
07:05
10.10.2026
04:08
10.10.2026
02:03
10.10.2026
00:32
09.10.2026
23:56
09.10.2026
22:24
09.10.2026
21:03
09.10.2026
20:36
09.10.2026
19:43
09.10.2026
19:28
09.10.2026
17:49
09.10.2026
17:44
09.10.2026
17:21
09.10.2026
16:43
09.10.2026
16:37
09.10.2026
16:20
09.10.2026
16:18
09.10.2026
15:27
09.10.2026
15:25
09.10.2026
15:21
09.10.2026
14:46
09.10.2026
14:05
09.10.2026
13:59
VIDEO // Decizie ISTORICĂ la Bruxelles: R. Moldova primește pe 28 octombrie foaia de parcurs spre Uniunea Europeană
Fostă judecătoare, condamnată la 8 ani și 3 luni de închisoare pentru escrocherie și fals în declarații
Fostul premier rus Mihail Kasianov: Putin nu poate recunoaște greșeala invadării Ucrainei și crede că poate câștiga războiul
Ședință SECRETĂ și măsuri excepționale la Parlament: Deputații, fără telefoane și ceasuri la dezbaterea privind Armata Națională
Republica Moldova: Șase zboruri neautorizate detectate, inclusiv trei rachete; cinci explozii, fără victime
















