Soția lui Grigore Vieru păstrează INTACT cabinetul poetului și a umplut casa cu PORTRETELE lui

„Lacrima ce doare”

Pe 18 ianuarie 2014 se împlinesc cinci ani de când ne-am despărțit de poetul Grigore Vieru. Trecerea la cele veșnice acum cinci ani a lui Grigore Vieru după un accident rutier a lăsat o pustietate adâncă în sufletele familiei și ale cititorilor. Familia și-a luat rămas-bun de la un tată și soț exemplar, iar noi i-am spus „adio” unui mare scriitor, iubitor și apărător al Limbii Române, al Patriei și al Credinței.

„Am să mă întorc…”

Apartamentul în care a locuit Grigore Vieru este plin de cărți: în hol, în salon, în cabinetul poetului, peste tot. Pe pereți sunt atârnate icoane, semn al unei mari credințe în Dumnezeu. Cabinetul scriitorului e pustiu. E liniște, iar pe un raft se „odihnesc” două perechi de ochelari obosiți de atâta privit prin ei – sunt ai mamei lui Grigore Vieru, iar alături – ai lui. Soția poetului, Raisa, stă îngândurată. Sufletul îi este la fel ca ceașca de cafea de pe masa de scris – amar. Plânge când își amintește de ziua când l-a văzut ultima dată viu pe scriitor. Îi simte lipsa. Îi este dor. „Îmi amintesc cum i-am întins pastilele pe care trebuia să le bea seara la Cahul și a doua zi – fiindcă eram sigură că va rămâne să doarmă acolo. A luat doar două, acelea care trebuiau băute seara. A spus că se întoarce acasă chiar în acea zi și nu a mai venit…”, rememorează soția poetului, iar vocea i se stinge. A printat mai multe fotografii de-ale soțului și le-a prins pe pereți, ca să-i simtă prezența. Din imagini ne privește tânărul Vieru, tatăl, apoi poetul și pur și simplu Grig. „E greu. Durerea asta nu mai trece niciodată. Uită-te la fotografia asta, e făcută cu un an înainte de moartea lui. Cum arătam! Acum, am îmbătrânit”, șoptește soția poetului. Este îngerul lui, rămas pe pământ, umbra care îi veghează creația și cititorii.

Lacrima din ochiul stâng

„Când m-au sunat de la Urgență, parcă a explodat o bombă atomică în mine. Nu realizam ce mi se întâmplă! Între timp, la ușă a sunat Mihai Sultana Vicol (literat român, prieten bun de-al poetului – n.r.), care venise să realizeze un interviu. Nu țin minte ce i-am spus, dar el își amintește că dădeam foarte tare din mâini și eram parcă de pe altă lume”, povestește Raisa Vieru. A stat permanent lângă scriitor, șoptind rugăciuni și sperând că va deschide ochii. „Când a venit preotul să țină Sfântul Maslu, din ochiul stâng al poetului a curs o lacrimă. Părintele spune că și-a mișcat și buzele… înseamnă că a auzit cuvintele…”, cade pe gânduri doamna Raisa. „După slujbă, au început să-i funcționeze rinichii. Dar pentru puțin timp”, încheie cu lacrimi în ochi cea care i-a fost alături și în ultimele clipe. „De fiecare dată când mă întreabă cineva de poet – plâng. Nu pot să mă abțin. Sunt plină de emoții, gata să plâng în hohote! Cinci ani au trecut și tot nu pot să-mi revin, să stau și să vorbesc liniștită… Nu pot…”, plânge soția maestrului.

Iubire adevărată și curată

Se spune că dragostea nu doare, dacă nu a fost sinceră și reciprocă. Și cum a fost oare iubirea cuplului Vieru, dacă doare atât de tare? „Momentul întâlnirii noastre a fost o dumnezeire, un destin. Ne-am îndrăgostit din prima clipă și flacăra iubirii a ars în toți cei 50 de ani cât ne-a dat bunul Dumnezeu să fim împreună. În iunie 2009, am fi sărbătorit nunta de aur, despre care și discutaserăm, dar n-a fost să fie… Când ne-am căsătorit, el scria doar versuri pentru copii și avea o singură carte publicată - „Alarma”. A venit într-o seară la întâlnire cu un ziar în mână și mi l-a dat. Acolo, el publicase o poezie – „Copii, eu nu mai sunt acasă”, în care îi anunța parcă pe copii că el nu va mai scrie versuri pentru ei, pentru că s-a îndrăgostit (zâmbește – n.r.)”, își amintește doamna Raisa. „Viața este viață, cu momente fericite, dar și cu supărări de dragoste. Ale noastre nu țineau mult, se poate spune că ne supăram de dragul împăcării. Momentul împăcării este cu adevărat nespus de frumos: când iubești cu adevărat, zbori de fericire. E un mare dar de la Dumnezeu să iubești așa. Nimic și nimeni nu poate distruge o dragoste adevărată, ea este cetatea căminului conjugal”, crede soția marelui poet.

„Lacrima ce doare” – cartea Raisei Vieru

Plecarea în eternitate a lui Gr. Vieru nu i-a îndurerat doar pe cei apropiați. Literații au suferit alături de familie, la fel ca simplii cititori. S-a scris mult: ziare, monografii, s-a tradus opera scriitorului în multe limbi și s-au compus cântece pe versurile lui. Atât de frumos s-a vorbit despre el, încât cuvintele nu puteau rămâne doar în paginile care le-au adăpostit. Raisa Vieru s-a gândit să le adune pe toate împreună și să editeze o carte – „Lacrima ce doare”. „Am făcut o selecție din ziare și reviste, am aranjat pe capitole ce au scris oamenii simpli, elevi, medici, profesori, scriitori, critici literari despre poet. Aveam mai multe titluri, dar nu îmi plăceau. Căutam și nu găseam. M-am oprit la acesta, pentru că exprimă o realitate. Într-adevăr, câteodată lacrimile dor, dar nu așa de tare. Dar lacrima asta tare mai doare”, spune autoarea. Cartea va apărea anul acesta, cu suportul Ministerului Culturii. „Am avut o viață foarte fericită și frumoasă cu poetul Grigore Vieru. Am cunoscut, alături de el, lume inteligentă, societate înaltă. Între noi a fost o dragoste mare. În viață se pot întâmpla multe, însă când iubești, treci peste toate”, povestește Raisa Vieru. Nu vrea să vorbească despre vinovați și accidente, ci doar despre Omul care îi este atât de drag. În 1968, Vieru scria, profetic: „Când am să mor/ Să mă îngropi/ În lumina ochilor tăi/ Lumea / Venită la mormântul meu/ Va sta îngenunchiată/ În fața ta mereu/ Ca nimeni/ Să nu-mi joace pe mormânt/ Să nu fiu ca strămoșii, pus/ Sub ierburi și pământ - / Îngroapă-mă-n lumina/ Ochilor Tăi /Femeie de pe urmă/ Femeia mea dintâi”.

Șoferul, găsit vinovat de accident

Poetul Grigore Vieru a suferit un accident rutier în noaptea de 15 spre 16 ianuarie 2009, când se întorcea de la un concert dedicat lui Eminescu de la Cahul. La 9 kilometri de Chișinău, mașina în care mergea s-a tamponat de un bloc de beton. Accidentul s-a produs din cauza ceții dense și a vitezei șoferului. La volanul automobilului era directorul adjunct al Ansamblului „Joc”, Gheorghe Munteanu. Grigore Vieru a ajuns în comă la spital, iar două zile mai târziu s-a stins pe patul de spital. În 2011, la un an și două luni de la tragicul accident rutier, instanța l-a condamnat pe Gheorghe Munteanu la doi ani de închisoare cu suspendare. Poetul a fost înmormântat la Cimitirul Central de pe strada Armenească din Chișinău.