EVADARE ca în filme, într-o închisoare din Franţa: Un român şi doi moldoveni au reuşit să fugă după ce au tăiat barele de la celulă
5122
Un deţinut de origine română şi doi deţinuţi din R. Moldova au evadat în noaptea de marţi spre miercuri din închisoarea oraşului francez Amiens, anunţă postul de radio France Bleu Picardie, citat de mediafax.ro.
Cei trei au tăiat barele de la fereastra celulei, iar apoi au coborât pe faţada închisorii cu ajutorul unor frânghii.
Supravghetorii şi-au dat seama de dispariţia lor „la puţin timp” după evadare, a declarat procurorul din Amiens, Bernard Farret.
Potrivit unor surse citate de BFMTV, între cei trei evadaţi se află un condamnat pentru furt calificat care nu poate fi eliberat înainte de 2018, unul în detenţie provizorie pentru escrocherie, iar al treilea făcea obiectul unei cereri de extrădare (arestat în Franţa, el face obiectul unei urmăriri în ţara de origine) pentru viol.
„Nu ştim cu ce material au reuşit să taie barele, însă au fost în mod evident ajutaţi de cineva din exterior, întrucât am găsit frânghii" în celulă, pentru „o evadare „în stilul clasic", a declarat pentru BFMTV Jean-Pierre Forget din cadrul sindicatului Ufap-Unsa.
„Într-un loc care nu are turnuri de supraveghere, ne punem problema încarcerării a trei persoane împreună, mai ales în contextul în care unul dintre ei era etichetat ca periculos de către serviciile închisorii", a spus el.
Poliţişti şi jandarmi îi căută pe fugari, iar poliţia judiciară a deschis o anchetă pentru evadare.
25.01.2018
08:04
13.07.2016
16:03
12.04.2016
11:23
29.02.2016
19:30
16.12.2015
10:46
16.12.2015
09:48
14.11.2015
20:33
14.11.2015
19:07
14.11.2015
15:00
11.11.2015
12:32
06.11.2015
16:46
23.10.2015
13:23
02.11.2026
13:52
02.11.2026
13:48
02.11.2026
12:43
02.11.2026
12:41
02.11.2026
12:36
02.11.2026
12:19
02.11.2026
12:13
02.11.2026
11:50
02.11.2026
11:38
02.11.2026
11:24
02.11.2026
11:23
02.11.2026
11:11
02.11.2026
11:01
02.11.2026
10:46
02.11.2026
09:26
02.11.2026
08:44
02.11.2026
07:37
02.11.2026
07:28
02.11.2026
07:03
02.11.2026
02:50
02.11.2026
02:23
01.11.2026
23:06
01.11.2026
23:03
01.11.2026
22:48
01.11.2026
22:12
01.11.2026
20:52
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți















