Stiri

Economia regiunii transnistrene, PE BUTUCI! Experții vin cu o SOLUȚIE SALVATOARE

Economie 26.11.2013 12:19 Vizualizări2562
Economia regiunii transnistrene, PE BUTUCI! Experții vin cu o SOLUȚIE SALVATOARE  forum.md

Situația economică a regiunii transnistrene este una precară, iar acceptarea implementării de către autoritățile din stânga Nistrului a prevederilor Acordului de Asociere cu UE reprezintă singura soluție viabilă pentru a rezolva problemele cu care se confruntă agenții economici, se arată într-o analiză a Centrului Analitic „Expert-Grup”.

Experții susțin că economia regiunii transnistrene este menținută pe linia de plutire de infuziunile bănești ale Rusiei, fără de care regiunea ar intra rapid în faliment. Astfel, deși autoritățile se așteptau la o creștere economică în regiune de până la 4,3% pentru acest an, Produsul Regional Brut a înregistrat în prima jumătate a acestui an o scădere de 13% față de aceeași perioadă a anului trecut. Producția industrială s-a redus, în ianuarie-septembrie, cu 17%, producția de energie electrică a scăzut cu 32,7%, iar cea a producției metalelor – cu 69,8% față de perioada similară a anului trecut.

Autoarea analizei, Cristina Andoni, susține că ponderea exporturilor regiunii orientate spre UE, în primele trei trimestre, constituie 53%, iar cea a exporturilor în CSI – 47%.

Soluția care ar ameliora situația din regiune și va duce la creșterea competitivității produselor, a investițiilor și a piețelor de desfacere este aplicarea prevederilor Acordului de Asociere cu UE. Astfel, studiul arată că, după semnarea Acordului, valoarea exportului produselor agricole din regiune pe piața comunitară va crește cu 3,6 milioane de dolari și vor fi implementate standarde europene în activitatea economică.

„Dependența energetică, financiară și politică de Federația Rusă expune regiunea la o serie de riscuri ce țin de diminuarea subvențiilor și susținerii acordate de această țară. Aceste riscuri sunt pe termen scurt, iar în cazul în care regiunea aderă la Zona de Liber Schimb a comunității europene, efectele negative pot fi înlăturate în termen mediu și lung, ca urmare a creșterii oportunităților de export și a ameliorării atractivității investiționale”, precizează Cristina Andoni.

Experții mai spun că pierderile estimate în urma refuzului autorităților de a implementa prevederile Acordului sunt de circa 5% din economia locală, iar exporturile ar putea scădea cu peste 7%.

Autor: Virginia Nica
Stiri relevante
Top stiri
Horoscopul zilei 12.09.2026 12.09.2026 12:57 442 Horoscopul zilei 12.09.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.05 1 USD 17.25 1 RON 3.82 1 RUB 0.21 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri