După un DEFICIT în februarie, BNM anunță EXCES de valută pe piață, deși euro se SCUMPEȘTE
1863
Banca Națională a Moldovei (BNM) susține că băncile au procurat mai puțină valută în perioada 2-17 ferbuarie curent, cauzând deprecierea leului cu 9,2% față de dolar, însă în perioada imediat următoare lucrurile s-au inversat.
BNM a explicat de ce în prima jumătate a lunii ferbuarie populația a asistat la căderea bruscă a leului moldovenesc. Potrivit instituției, băncile au procurat mai puțină valută în perioada 2-17 februarie, ceea ce a dus la o depreciere a leului cu 9,2%, iar ulterior volumul acestor procurări a crescut și leul s-a întărit cu peste 4%.
Autoritățile susțin că sistuația s-a schimbat datorită „deciziilor restrictive de politică monetară și a intervențiilor de vânzare realizate de Banca Națională a Moldovei.
„Tendințele pozitive au continuat și în luna martie. În prima jumătate a lunii martie, procurările de valută străină de către băncile autohtone au constituit 54,6 milioane de dolari și au suplinit în proporții excesive cererea netă de valută străină din partea agenților economici”, susțin reprezentanții BNM, precizând că nivelul de acoperire a cererii de către ofertă a constituit în această perioadă 116%.
Totuși, în ferbruarie acest indicator a fost de 12%, din cauză că valoarea ofertei nete de valută străină de la persoanele fizice s-a cifrat la 19,5 milioane de dolari, iar a ofertei - la 162,3 milioane de dolari. Decalajul dintre cerere și ofertă a fost acoperit parțial de Banca Națională a Moldovei prin intervenții de vânzări în sumă de 122,9 milioane de dolari.
Cele mai multe tranzacții pe piața valutară au fost în euro, cumpărările având o pondere în total de 50,8%, iar vânzările - de 49,9% din total. Ponderea procurărilor de dolari a constituit în februarie 30,8%, iar a vânzărilor de dolari - 45,6%.
Cota rublei rusești în structura cumpărărilor de valută a constituit 16,3%, iar ponderea vânzărilor de ruble a fost de 2,8 la sută.
Menționăm că, deși pe piață este înregistrat un exces de valută, dolarul și euro s-au scumpit astăzi la BNM, moneda unică europeană făcând un salt puternic, de 20 de bani față de rata afișată ieri.
10.11.2023
13:29
28.06.2021
11:45
09.07.2020
16:00
26.06.2020
16:19
05.06.2020
15:57
28.05.2020
19:30
27.05.2020
15:19
26.05.2020
14:00
25.05.2020
09:48
22.05.2020
16:35
20.05.2020
13:45
20.05.2020
09:28
18.10.2026
01:09
17.10.2026
23:23
17.10.2026
21:14
17.10.2026
20:23
17.10.2026
20:09
17.10.2026
20:00
17.10.2026
19:49
17.10.2026
19:15
17.10.2026
18:45
17.10.2026
17:11
17.10.2026
12:55
17.10.2026
11:03
17.10.2026
11:01
17.10.2026
09:48
17.10.2026
08:57
17.10.2026
07:36
17.10.2026
01:45
17.10.2026
00:36
16.10.2026
23:28
16.10.2026
22:30
16.10.2026
22:28
16.10.2026
21:40
16.10.2026
20:40
16.10.2026
20:21
16.10.2026
20:18
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia
Igor Grosu, lecție de DEMNITATE pentru Ion Ceban: „A făcut o declarație HALUCINANTĂ, antinațională. Când Rusia ne amenință, Ceban e de acord, iar când Moldova vrea să-și apere securitatea, el face spume la gură”
ANALIZĂ // De ce miza războiului din Ucraina este însăși independența R. Moldova: „Moscova vrea drept de veto asupra viitorului nostru și ar fi o ironie amară ca America să legitimeze principiile imperiale ale Kremlinului, în numele păcii”
















