Dumitru Diacov, aplaudat de comuniști în Parlament pentru critica adusă deciziei Curții Constituționale
3152
Fracțiunea comuniștilor a înregistrat astăzi în Parlament un proiect de hotărâre care prevede crearea unei comisii speciale a Legislativului care să elaboreze o Declaraţie vizavi de decizia Curţii Constituţionale, după ce magistrații au anunțat că Declarația de Independență unde este indicată denumirea limbii - română, prevalează asupra prevederilor actuale din Constituție unde limba de stat este declarată „moldoveneasca”.
Democratul Dumitru Diacov a criticat decizia Curții și a propus ca inițiativa comuniștilor să nu fie dezbătută astăzi în Parlament până nu va fi citită decizia detaliată a Curții Constituționale.
„Nu o să votez acum, că nu avem decizia desfășurată a Curții Constituționale. Trebuie să vedem care sunt motivele anunțate și opiniile separate ale magistraților. Constituția este actul juridic, iar Declarația de Independență este doar un document”, a punctat Diacov, fiind aplaudat de comuniști, care susțin aceeași idee.
Democratul a lăudat formațiunea din care face parte că ar fi una care apără interesele moldovenilor. „Noi am devenit ostatici, unii ai Moscovei, alții ai Bucureștiului și nimeni ai Chișinăului, dar sunt și formațiuni care apără interesele cetățenilor. PD a fost creat cu ideea de a apăra statalitatea R. Moldova... În ultimul timp, noi avem dezmățul ăsta unionist în țară și nu ne ocupăm cu treburile noastre”, a declarat Dumitru Diacov.
Afirmațiile acestuia au fost lăudate și de socialistul Igor Dodon, care la fel se declară statalist.
Documentul înregistrat de fracțiunea comunistă nu a trecut de votul deputaților pentru a fi dezbătut astăzi în Parlament. În semn de protest, PCRM a părăsit din nou sala de ședințe, comuniștii fiind susținuți și de socialiști.
După plecarea comuniștilor, președintele fracțiunii PD Marian Lupu a propus să fie organizat un referendum pentru ca cetăţenii R. Moldova să aleagă care să fie denumirea oficială a limbii de stat.
11.03.2024
16:31
2369
„Limba ROMÂNĂ, unica stăpână” în R. Moldova. Curtea Constituțională a declarat inadmisibilă sesizarea semnată de Voronin, Greceanîi și Batrîncea
30.03.2023
13:20
5452
UPDATE, DOC // REZOLVAT - LIMBA ROMÂNĂ în Constituție! Răsturnare de situație, după votul ISTORIC privind înlocuirea limbii „moldovenești”. Tănase: În Constituție a fost păstrată sintagma SCANDALOASĂ „limba moldovenească”, dar exclusă „grafia latină”
16.03.2023
10:15
2207
Cazul GOOGLE: Schimbarea sintagmei „limba moldovenească” din legislația R. Moldova cu cea de „limba ROMÂNĂ” va aduce o mulțime de AVANTAJE. „Eliminăm o ABERAȚIE, iar în loc oferim inclusiv o oportunitate economică pentru cetățenii noștri”
06.03.2023
14:21
3621
VIDEO // Socialiștii și comuniștii și-au scos ortacii la un PROTEST în apărarea „limbii moldovenești”. „Eu doar limba RUSĂ o știu, dar vreau „limba moldovenească”, nu limba statului vecin. Ну шы́ всё”. Replica GUVERNĂRII
01.03.2023
12:14
3955
„Limba moldovenească” pleacă în istorie. Sintagma „limba ROMÂNĂ” va figura în Constituția R. Moldova: „Prezenta inițiativă legislativă nu constituie o inițiativă ordinară de modificare a Constituției, ci una tehnică”
27.02.2023
18:52
11891
DOC // Gata cu „limba moldovenească”, „limba de stat”, „limba maternă” sau „limba noastră”. În Constituția R. Moldova, dar și în toată legislația va figura „LIMBA ROMÂNĂ”
10.11.2020
10:39
4164
Diacov a PIERDUT controlul în PD. Acesta a încercat să-și convingă colegii să rămână alături de SOCIALIȘTI până în ultimul moment
05.05.2020
14:03
12970
VIDEO // Noi DEZVĂLUIRI despre întâlnirea de la hotelul „Luna”: „Nichiforciuc a VÂNDUT deputații PD lui Dodon”
28.02.2020
16:35
41540
Voronin nu-l mai IARTĂ pe Diacov și spune tot ce știe despre „organizația CRIMINALĂ” a democraților. Liderul fracțiunii PD ar fi ridicat lunar 10 000 de euro de la Plahotniuc: „Există și alte cifre mult mai SOLIDE”
28.02.2020
11:24
6981
Diacov face DEZVĂLUIRI, în premieră, despre venirea la PD a celor 14 „transfugi” din PCRM. Voronin ar fi luat BANI grei pentru plecarea a cel puțin opt deputați la PD: „De la cine? Toată lumea știe”
249
Manageră Google pierde procesul de muncă după plângerea de hărțuire sexuală împotriva unui coleg
10.03.2026
23:39
259
Google și Tesla se aliază cu giganții energiei pentru a schimba radical modul în care este folosită rețeaua electrică
10.03.2026
22:36
298
Amazon își extinde asistentul medical Health AI pe site și în aplicația mobilă
10.03.2026
22:05
320
YouTube depășește pentru prima dată veniturile din publicitate ale giganților Disney, NBC, Paramount și Warner Bros. Discovery în 2025
10.03.2026
21:18
542
ULTIMA ORĂ // Stăpânul saltelei Alexandr Gaidarlî a ,,îngenuncheat" Rusia în marea finală și aduce AURUL European la Chișinău!
10.03.2026
21:17
396
Fondatorul Mandiant lansează Armadin, startup de securitate cibernetică cu agenți AI autonomi, și atrage o finanțare record de 190 de milioane de dolari
10.03.2026
20:47
366
Vreme liniștită în Republica Moldova, miercuri, 11 martie 2026
10.03.2026
20:35
390
Contractor militar american, legat de unelte de hacking pentru iPhone folosite de spionii ruși în Ucraina și de hackeri chinezi
10.03.2026
20:34
367
OpenAI lansează explicații vizuale dinamice în ChatGPT pentru a învăța interactiv matematica și științele
358
Băiat de 13 ani, arestat după ce a instigat pe rețelele sociale la violență între elevi în Sheffield
10.03.2026
17:51
519
Maia Sandu, vizită oficială la Vilnius: sprijin lituanian pentru integrarea europeană a Moldovei și consolidarea parteneriatului bilateral
10.03.2026
17:50
502
Maia Sandu, DISTINCȚIE europeană de top. Șefa statului și Zelenski printre primii laureați ai Ordinului European de Merit
10.03.2026
17:44
1147
ULTIMA ORĂ // Donald Trump trimite AVIOANE și soldați aproape de R. Moldova. Președintele României convoacă CSAT pentru o decizie
10.03.2026
16:44
519
MEC finanțează instruirea gratuită a profesorilor de limba găgăuză din UTA Găgăuzia printr-un nou program de formare continuă
10.03.2026
16:24
508
Republica Moldova caută investiții și parteneriate agroalimentare cu Statul Qatar
10.03.2026
15:31
483
Un fost inginer SpaceX lansează Lux Aeterna, startup care vrea să transforme sateliții în platforme reutilizabile ce se întorc pe Pământ cu încărcătura intactă
10.03.2026
15:29
485
Startupul Hyperscale Power vrea să revoluționeze transformatoarele vechi de 140 de ani cu tehnologia solid-state pentru centrele de date AI
10.03.2026
14:03
783
SONDAJ // Partidele proruse din R. Moldova, loiale lui Putin, în KNOCKOUT. PAS și-ar asigura MAJORITATEA parlamentară în cazul unor alegeri anticipate. Ce formațiuni ar mai accede în Parlament
10.03.2026
13:37
585
Maia Sandu îi conferă lui Gitanas Nausėda „Ordinul Republicii” pentru sprijinul acordat Moldovei și parcursului său european
10.03.2026
13:05
572
Valeriu Chiveri și Oana Țoiu discută la București soluții pentru reglementarea pașnică a conflictului transnistrean și consolidarea cooperării moldo-române
10.03.2026
12:47
496
Antrenamente digitale la matematică pentru elevii de clasa a IV-a, înaintea testării naționale
10.03.2026
11:56
592
„Punte moleculară” creată de cercetătorii chinezi face terapia CAR-T mai eficientă împotriva leucemiei
10.03.2026
11:06
598
11 ani de închisoare pentru un bărbat de 71 de ani care și-a ucis amicul de pahar la Anenii Noi, după o beție în casa victimei
10.03.2026
10:52
527
Platforma ajutauncoleg.md, nou sprijin al viitorilor absolvenți de clasa a IX-a la matematica de examen
10.03.2026
09:29
611
Tânăr de 21 de ani, condamnat la 12 ani de închisoare pentru violarea unei minore de 13 ani
10.03.2026
09:20
631
Vesta cu greutăți, noul aliat surprinzător în lupta cu kilogramele și efectul yo-yo
Google și Tesla se aliază cu giganții energiei pentru a schimba radical modul în care este folosită rețeaua electrică
Amazon își extinde asistentul medical Health AI pe site și în aplicația mobilă
YouTube depășește pentru prima dată veniturile din publicitate ale giganților Disney, NBC, Paramount și Warner Bros. Discovery în 2025
1 MDL
1 EUR
20.04
1 USD
17.22
1 RON
3.93
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39



Inapoi














