18:47:13 23.04.2024
Stiri

Polițiști // În loc să asigure respectarea legii, au cerut 2 500 de euro ca să mușamalizeze cazul

Anticorupție 30.09.2014 09:52 Vizualizări2110 Autor: Galina Munteanu
Polițiști // În loc să asigure respectarea legii, au cerut 2 500 de euro ca să mușamalizeze cazul


Doi ofițeri superiori de investigație ai Centrului pentru Combaterea Traficului de Persoane (CCTP) al Ministerului Afacerilor Interne (MAI) riscă până la zece ani de închisoare, fiind acuzați de corupere pasivă cu extorcare de bunuri sau servicii.

Dosarul penal pe numele acestora a fost inițiat după ce o persoană s-ar fi plâns că polițiștii ar fi pretins 2 500 de euro pentru a nu examina neregulile depistate în actele depuse la Ambasada Italiei pentru perfectarea vizei. Ambasada a sesizat CCTP cu privire la ilegalităţile constatate, iar ofiţerii de poliţie au decis să ceară bani de la persoanele reclamate în sesizare, pentru a muşamaliza cazul.

Cei doi au fost reținuți în flagrant delict, imediat după ce au primit o parte din bani.
Pe moment, unul dintre poliţişti se află în arest la domiciliu, iar complicele său are interdicţia de a părăsi ţara.

Cauza penală a fost finalizată și remisă instanței de judecată spre examinare.


Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md