Dodon, de aceeași părere cu Șor în privința Raportului Kroll: „A fost o filieră GREȘITĂ, pentru ca organele de stat să se ocupe cu altceva”
1611
Președintele Igor Dodon consideră că raportul companiei „Kroll” privind frauda bancară, pentru care statul a plătit bani grei, mai mult a încurcat decât a ajutat la identificarea persoanelor care se fac vinovați de așa-zisul „furt al miliardului” din 2014. Aceeași opinie a fost anterior exprimată și de Ilan Șor.
„Raportul Kroll a fost o filieră greșită pentru ca organele de stat să se ocupe cu altceva”, a declarat astăzi șeful statului, după ședința Consiliului Suprem de Securitate. În același context, Dodon a punctat că investigațiile au fost mai mult mimate.
Anterior au existat voci critice atât în rândul politicienilor, cât și al experților în ceea ce privește eficiența și oportunitatea implicării „Kroll” în investigarea fraudei, mai ales că pentru activitatea companiei statul a și cheltuit o sumă importantă.
Avocatul regal britanic, James Ramsden, a declarat despre rapoartele Kroll 1 și Kroll 2 că nu ar conține argumente și dovezi, ci „simple impresii și presupuneri”, care sunt prezentate ca adevărul absolut. Raportul Kroll, spunea avocatul, a utilizat anumite date în contradicție cu legislația națională și internațională, scrie tvc.md.
„Rapoartele Kroll nu încearcă să analizeze datele și dovezile că înainte de 2013 BEM a fost deținută de stat și a fost controlată de Vlad Filat”, a preciza, anterior avocatul britanic. Fostul director al CNA, Viorel Chetraru, a criticat în termeni duri raportul Kroll spunând, în 2015, că acesta este „numai pentru beletristică şi deranjuri publice”.
De menționat că, anterior, și liderul Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, a afirmat că raportul Kroll a indus în eroare, în multe privințe, organele de anchetă. Șor afirma că raportul Kroll-2 nu scoate nimic nou la iveală și lasă societatea civilă cu mai multe întrebări. Mai mult, acesta a declarat acum câțiva ani că i s-ar fi propus chiar să mituiască Kroll, ca numele său să nu apară în raport.
12.06.2020
16:43
05.06.2020
12:39
05.06.2020
11:38
02.06.2020
16:18
29.05.2020
14:15
29.05.2020
09:59
28.05.2020
17:00
26.05.2020
14:39
22.05.2020
15:09
20.05.2020
18:10
06.10.2026
21:56
06.10.2026
21:54
06.10.2026
20:53
06.10.2026
20:11
06.10.2026
19:56
06.10.2026
19:45
06.10.2026
19:02
06.10.2026
18:45
06.10.2026
18:43
06.10.2026
18:08
06.10.2026
17:52
06.10.2026
17:33
06.10.2026
17:22
06.10.2026
17:21
06.10.2026
17:18
06.10.2026
17:14
06.10.2026
17:13
06.10.2026
17:11
06.10.2026
17:08
06.10.2026
17:07
06.10.2026
17:05
06.10.2026
16:34
06.10.2026
15:57
06.10.2026
15:45
06.10.2026
15:33
S.A. „Energocom” REZILIAZĂ contractul de peste 6,3 milioane de lei pe an pentru sediul legat de afaceristul Arcadie Topalo
Igor Grosu desființează planul partidelor conduse de Voronin, Dodon, Chicu, Ceban, Costiuc și Usatîi: „O alianță formată la comanda Moscovei pentru a opri parcursul european”
VIDEO // O dronă rusească s-a prăbușit și a EXPLODAT în raionul Anenii Noi, lângă satul Hârbovăț
Evenimentul anului în business! Miliardari mondiali și lideri de top vin la Chișinău pentru a transforma afacerile din Moldova
Dodon „nu vede” dronele lui Putin ce pun în pericol cetățenii R. Moldova, dar ATACĂ și cere socoteală Armatei Naționale pentru că este prezentă la Ocnița


















