Doctrinele esențelor de stejar și de inox

Trustia, elegii politikoase

Știrea că deputatul Laert Cucostârski a renunțat la doctrina autohtonă de butoi de stejar în favoarea doctrinei populare de butoi de inox mi-a penetrat cu brutalitate spațiul empiric și gnoseologic. E ca și cum am fost lovit inoportun cu o vâslă caiac-canoică în configurația astrală a capului. Recunoașteți, este întrucâtva extrem și radical, și poate chiar prodosic gestul de a părăsi doctrina esenței de stejar în acest moment rectangular, proctologic, sub pretextul că, acum șapte sau opt luni, partidul-mamă l-a tratat cu refuz pe cel mai simplu cancelar molotovenesc. E cam întârziată reacția pentru un atlet profund ofensat, nu-i așa? Pe de altă parte, mi-a replicat Colesovnazadov, nu este exclus că dl Cucostârski să fi reacționat sincron, aflând abia acum despre ieșirea cancelarului concesionar din partidul a cărui verdeață europeană s-a ofilit consecutiv. Și a procedat după cum îi dictează ferpleiul personal, care e sublim, dar lipsește cu desăvârșire.

Acum stau și mă gândesc la impactul loviturii metaforice de vâslă... Să sperăm că totul va fi bine, mai cu seamă că nu e pentru prima dată. În amintirile din copilărie, m-am lovit cu tricicleta într-un trunchi de stejar, dar n-am pățit nimic, n-am pățit nimic, n-am pățit nimic, n-am pățit nimic, n-am pățit nimic, n-am pățit nimic....

Al vostru patefon, gramofod, cărânjean, Ion Buraga