DOC Ieftinirea LEULUI a ÎMBOGĂȚIT BNM! Creștere FĂRĂ PRECEDENT a veniturilor
1658
Banca Națională a Moldovei (BNM) a obținut pe parcursul anului trecut un profit net practic dublu, iar veniturile obținute din diferențele de curs au crescut de circa șase ori față de anul 2013.
Potrivit raportului financiar prezentat de instituție, veniturile nete realizate din operațiuni de schimb valutar au însumat 1,53 de miliarde de lei, de circa 5,8 ori mai mult decât în 2013, când BNM a câștigat 263,68 de milioane de lei.
Astfel, veniturile nerealizate din operațiuni valutare au constituit 2,37 de miliarde de lei, care au înregistrat o majorare de circa 380 de milioane de lei.
Datele prezentate de BNM mai arată că profitul net obținut de instituție în urma activității realizate pe parcursul anului trecut a însumat 4,16 miliarde de lei, înregistrând practic o valoare dublă față de profitul obținut în 2013, când a fost de circa 2,16 miliarde de lei.
Astfel, profitul obținut de BNM va fi distribuit egal între Bugetul de Stat și majorarea Fondului de rezervă. Astfel, banii care vor ajunge în haznaua statului vor fi de peste șapte ori mai mulți decât în 2013. Dacă în urma profitului obținut în 2013 de BNM suma care a ajuns la Bugetul de Stat a fost de circa 125,04 milioane de lei, atunci în urma celui acumulat în 2014 – 889,3 milioane de lei.
Menționăm că datele oficiale arată că leul s-a depreciat pe parcursul anului trecut cu circa 20% față de dolar.
19.02.2026
19:45
550
Premierul Alexandru Munteanu, în vizită la zona industrială Trușeni: noi investiții, locuri de muncă și parteneriat strâns cu autoritățile locale
19.02.2026
16:41
1098
ULTIMA ORĂ // Ministrul Junghietu, DEZVĂLUIRI despre cei care au BLOCAT construcția liniei „independenței energetice” la comanda Rusiei: „Când vor fi desecretizate aceste documente… Au preferat să fie comozi Rusiei”
19.02.2026
15:49
615
Apă potabilă și sanitație modernă pentru zeci de mii de locuitori din raionul Glodeni: vicepremierul Bolea verifică stadiul marilor proiecte de infrastructură
19.02.2026
14:19
608
Moldova își consolidează independența energetică: Junghietu anunță la Forumul gazelor o piață mai competitivă și diversificată
19.02.2026
13:43
690
Încep înscrierile la licitația pentru construcția centralelor eoliene de 170 MW cu sisteme de stocare a energiei în premieră pentru Republica Moldova
19.02.2026
10:27
502
Seminar la Cantemir pentru instruirea fermierilor din sud în completarea Cărții istoriei câmpului
19.02.2026
10:21
621
Ministrul Energiei discută la Chișinău cu Secretariatul Comunității Energetice despre securitatea energetică și liberalizarea pieței gazelor în Republica Moldova
18.02.2026
14:28
945
Guvernul trece în proprietatea statului 105 terenuri și 11 sectoare de drum național pentru o administrare unitară
18.02.2026
13:19
802
Moldova aderă la acordul internațional pentru combaterea pescuitului ilegal și protejarea pieței interne
17.02.2026
22:53
909
Moldova și Coreea de Sud își întăresc parteneriatul economic printr-un nou acord bilateral
99
Medic britanic blocat în India după o postare pe Facebook despre premierul Narendra Modi
20.02.2026
08:55
122
Ali Partovi lansează Neo Residency, accelerator de elită cu termeni de finanțare mult mai puțin dilutivi pentru fondatori
20.02.2026
08:34
293
Horoscopul zilei 20.02.2026
20.02.2026
08:21
283
Maia Sandu avertizează asupra escrocheriilor online și telefonice: „Doar hoții cer bani sau parole prin telefon și internet”
190
Starmer, acuzat că „îi împacă” pe giganții tech și întârzie măsurile reale de siguranță online pentru copii
20.02.2026
03:47
443
Nvidia își consolidează ofensiva timpurie în ecosistemul startupurilor AI din India prin parteneriate strategice cu fonduri și inițiative locale
20.02.2026
02:07
471
Snap pierde un director cheie al proiectului Specs chiar înainte de lansarea noilor ochelari AR
20.02.2026
01:55
545
FBI avertizează: atacurile de tip „jackpotting” asupra bancomatelor explodează, hackerii fură milioane în numerar
20.02.2026
01:38
702
Maia Sandu anulează grațierea unui moldovean condamnat în Rusia, după noi informații despre legături cu crima organizată
20.02.2026
01:06
473
Google se laudă cu rezultate mai bune în blocarea aplicațiilor malițioase din Play Store datorită investițiilor în inteligență artificială
20.02.2026
00:54
485
Belden prelungește până în februarie 2026 termenul pentru nominalizările la Premiul Joseph C. Belden pentru Inovație
20.02.2026
00:22
512
Cellebrite, acuzată de standarde duble: a tăiat Serbia pentru abuzuri, dar ignoră acuzațiile similare din Kenya și Iordania
20.02.2026
00:17
630
Donald Trump, reacție la arestarea lui Andrew Mountbatten-Windsor: „Este foarte trist pentru familia regală”
20.02.2026
00:13
486
Toyota angajează șapte roboți umanoizi Digit într-o uzină RAV4 din Canada
20.02.2026
00:02
475
De ce cred fondatorii startup-urilor Read AI și Lucidya că inteligența artificială nu va înlocui oamenii, ci doar sarcinile repetitive
19.02.2026
23:55
450
Boomul centrelor de date AI alimentează explozia diviziei de stocare a energiei a Redwood Materials
19.02.2026
23:25
449
YouTube își aduce asistentul AI conversațional pe televizoare, console și dispozitive de streaming
19.02.2026
23:06
492
Starbase, orășelul SpaceX din Texas, își face propria instanță și își construiește servicii municipale complete
19.02.2026
22:54
541
Serviciile secrete europene: Rusia nu vrea pace rapidă, războiul din Ucraina riscă să se prelungească mult după 2026
19.02.2026
22:06
518
Netanyahu avertizează Iranul cu o ripostă „de neimaginat” pe fondul escaladării tensiunilor SUA-Teheran
19.02.2026
22:03
437
Chrome contraatacă în „războiul browserelor”: funcții noi de productivitate și integrare mai strânsă cu Google Drive
19.02.2026
21:52
424
Reddit testează un nou motor de căutare cu AI pentru recomandări de produse și cumpărături online
19.02.2026
21:46
591
Nicușor Dan, întâlniri de curtoazie cu Marco Rubio, Jared Kushner și Steve Witkoff la reuniunea Consiliului pentru Pace inițiat de Donald Trump
472
Eroare Microsoft în Copilot a permis accesarea și rezumarea unor emailuri confidențiale ale utilizatorilor
19.02.2026
21:12
506
Vreme mai domoală și cer acoperit în Republica Moldova, vineri 20.02.2026
Ali Partovi lansează Neo Residency, accelerator de elită cu termeni de finanțare mult mai puțin dilutivi pentru fondatori
Horoscopul zilei 20.02.2026
Maia Sandu avertizează asupra escrocheriilor online și telefonice: „Doar hoții cer bani sau parole prin telefon și internet”
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.13
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40




Inapoi














