DOC // Diacov susține că jurnaliștii NU VOR REUȘI să realizeze un interviu cu Filat. Care ar fi MOTIVELE
Fostul procuror al municipiului Chișinău, Ion Diacov, este de părere că cei șase jurnaliști din R. Moldova, care au semnat un demers la adresa Ministerului Justiției și Departamentului Instituții Penitenciare în vederea realizării unui interviu cu fostul premier Vlad Filat, nu vor avea sorți de izbândă.
Potrivit fostului procuror, cei șase jurnaliști, inclusiv Vasile Botnaru de la Europa Liberă, Lorena Bogza de la PRO TV, Natalia Morari de la TV-8, Gheorghe Gonţa de la TVC-21, Nicolae Negru de la Ziarul NAȚIONAL şi Igor Volniţchi de la Tribuna „au greșit adresa”.
„Jurnaliștii trebuiau să se adreseze la Procuratura Anticorupție și Centrul Național Anticorupție, care continuă urmărirea penală împotriva lui Filat”, a menționat Ion Diacov.
Amintim că Vlad Filat a fost condamnat la nouă ani de închisoare pentru corupție pasivă și trafic de influență. Acesta se află în detenție din 15 octombrie 2015, atunci când i-a fost ridicată imunitatea parlamentară.
Casa de avocatură „Popa și Asociații” a depus la CSJ o cerere de recurs în anulare în dosarul fostului lider PLDM. Astfel, prin intermediul unei căi extraordinare de atac, avocații au solicitat CSJ casarea hotărârilor instanțelor naționale, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri prin care Vlad Filat să fie achitat și eliberat din detenție. Cererea urmează să fie examină în luna decembrie curent.
Sursa: unimedia.info
Când ar putea avea loc ceremonia de învestire a Maiei Sandu în funcția de șefă a statului pentru a doua oară
Tiraspolul joacă la aceeași mână cu Moscova: Infrastructura postului ilegal din localitatea Bâcioc, în apropiere de podul peste Nistru, fortificat pentru a efectua controale abuzive asupra mașinilor și cetățenilor
VIDEO // Curtea Constituțională a validat rezultatele alegerilor prezidențiale din 3 noiembrie: Maia Sandu, președintă a R. Moldova pentru încă un mandat de patru ani