03:08:20 25.04.2024
Stiri

PROVOCĂRI POSTELECTORALE cu implicarea unor politicieni de la Chișinău? Instituțiile de forță, în ALERTĂ

Politică 24.11.2014 15:51 Vizualizări1434 Autor: Mariana Rață
PROVOCĂRI POSTELECTORALE cu implicarea unor politicieni de la Chișinău? Instituțiile de forță, în ALERTĂ


Întruniți astăzi într-o nouă ședință, membrii Consiliului Suprem de Securitate au discutat despre posibile provocări care ar putea avea loc după alegerile din 30 noiembrie.

După ce Serviciul de Informații și Securitate a recomandat, zilele trecute, cetățenilor R. Moldova să fie vigilenți în această perioadă, din cauza „activizării unor forțe în direcția subminării cadrului național de securitate”, astăzi și purtătorul de cuvânt al Președinției, Vlad Țurcanu, confirmă că „există persoane publice şi partide politice care acţionează împotriva intereselor Republicii Moldova”.

După ședința de astăzi a Consiliului Suprem de Securitate, Țurcanu a declarat presei că toate instituţiile statului ce vizează domeniul securităţii au primit recomandări să acționeze astfel încât să nu provoace panică în societate.

„Nu există motive de panică”, a precizat Țurcanu, menționând că în cadrul discuțiilor au fost pomenite numele unor partide și personalități publice care „nu acționează în interesul R. Moldova, încercând să destabilizeze situația prin mesaje care distorsionează realitățile și încearcă să inducă pe agenda publică informații false, care manipulează cetățenii”.

Amintim că, în ultima perioadă, a fost interzis accesul în R. Moldova pentru mai mulți cetățeni ruși, bănuiți de implicare în unele acțiuni de destabilizare a situației din republică.

De asemenea, oamenii legii au reținut, acum două săptămâni, mai multe persoane bănuite că ar pregăti acțiuni extremiste.

Astăzi, la ora 19.00, președintele republicii Nicolae Timofti va adresa un mesaj cetățenilor R. Moldova de la postul public de televiziune „Moldova 1”.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md