DIP și Bețișor versus Vlad Filat: Este sau nu RECIDIVISTĂ persoana care i-a fost plasată politicianului în celulă?
2229
După ce, ieri, procurorul Adriana Bețișor a declarat că dosarul inițiat pe numele liderului PLDM, Vlad Filat, pentru corupție pasivă și trafic de influență are „100% legătură” cu furtul de la Banca de Economii, iar Departamentul Instituțiilor Penitenciare a emis un comunicat de presă în care susține că persoana care stă în aceeași celulă cu politicianul nu este recidivistă, avocații lui Vlad Filat au ripostat.
Vedeți mai jos ping-pongul declarațiilor între oamenii legii din R. Moldova și avocații lui Vlad Filat.
Declarațiile procurorei Adriana Bețișor din 17 martie:
„Se face o deraiere interesantă de la ceea ce formează obiectul învinuirii spre ceea ce îi interesează pe ei. Această cauză penală pe numele lui Vladimir Filat are o tangență directă cu fraudele de la BEM. Tot ce formează obiectul învinuirii e nemijlocit pentru cesiunea de creanțe fictive în cadrul BEM. Această emisie suplimentară de acțiuni a fost organizată și gestionată de inculpatul Filat. Pentru aceste acțiuni, inclusiv altele, au fost dați bani ca obiect al remunerării ilicite. Sunt bani care au fost dați ca să fie luate și influențate anumite persoane responsabile din cadrul instituției financiare și persoane publice care aveau tangență cu emisia suplimentară de la BEM”.
Comunicatul Biroului Asociat de Avocați „Popa & Asociații”:
„Afirmațiile dnei procuror Adriana Bețișor reprezintă o gravă încălcare a prezumției de nevinovăție a d-lui Vlad Filat. Aceasta și-a permis să prezinte drept adevăruri demonstrate mai multe fapte care abia sunt analizate în cadrul ședințelor de judecată. Nu este prima încălcare de acest fel a dnei Bețișor. Ținem să menționăm că, în calitate de apărători, am atenționat în repetate rânduri autoritățile Republicii Moldova cu privire la inadmisibilitatea a astfel de abuzuri în adresa dlui Vlad Filat. Astfel de acțiuni iresponsabile ale organelor de urmărire și anchetă vor avea consecințe negative pentru Republica Moldova prin condamnarea de către Curtea Europeană pentru Drepturile Omului, cât și ale altor structuri internaționale sau comisii de monitorizare.
Declarațiile procurorei Adriana Bețișor din 17 martie:
„Regina probelor în acest dosar sunt audierile lui Ion Rusu, cumnatul inculpatului Filat. Acesta răspunde clar pentru cine a primit bani de la Șor și procedura cum au fost transferați acești bani de la BEM”.
Comunicatul Biroului Asociat de Avocați „Popa & Asociații”:
„Afirmațiile dnei Bețișor cu privire la faptul că Ion Rusu ar fi declarat că banii de la Shor i-a primit pentru Vlad Filat nu corespund adevărului. Asemenea declarații de către Ion Rusu în cadrul ședinței de judecată nu au fost făcute. Amintim că și la acest capitol nu este pentru prima dată când cele relatate presei de către dna Bețișor cu privire la dul Ion Rusu nu conincid cu declarațiile acestuia făcute în instanță. Remarcăm aici cazul din 29 octombrie 2015, când dnul Ion Rusu a contrazis în public afirmațiile dnei Bețișor făcute cu privire la declarațiile sale din instanță”.
Comunicatul de presă al DIP din 17 martie:
„Informația că Vladimir Filat stă în celulă cu un recidivist sunt false, persoana cu care stă în celulă are statutul de prevenit și beneficiază de asemenea de prezumția de nevinovăție, fără a exista o condamnare a instanței”.
Comunicatul Biroului Asociat de Avocați „Popa & Asociații”:
„În comunicatul emis de către Departamentul Instituțiilor Penitenciare se precizează că vecinul de celulă a dlui Vlad Filat nu este recidivist, ci se află doar în arest preventiv. Considerăm această informație denaturată și selectivă. Persoana în cauză, în discuții cu dnul Filat, a recunoscut că și-a ispășit timp de 11 ani pedeapsa cu închisoarea la Penitenciarul nr.6 din Soroca. De asemenea, dlui a declarat că s-a aflat în detenție și peste hotarele țării – în Grecia și România, iar pe moment este cercetat pentru acțiuni violente cu caracter sexual”.
19.03.2026
14:10
671
Maia Sandu discută la Chișinău cu ministra italiană Marina Calderone despre cooperarea socială și sprijinul Italiei pentru parcursul european al Moldovei
19.03.2026
12:40
658
Maia Sandu, la Chișinău, despre Carta Socială Europeană: drepturile sociale, scut împotriva tentativelor de subminare a democrației în Moldova și în Europa
18.03.2026
19:25
901
Maia Sandu: Incluziunea romilor este o obligație de respectare a demnității umane, nu o problemă de rezolvat
18.03.2026
13:42
907
Maia Sandu discută cu ministrul irlandez Thomas Byrne despre aprofundarea relațiilor bilaterale și accelerarea integrării europene a Republicii Moldova
17.03.2026
13:46
933
Maia Sandu consolidează cooperarea culturală cu Grecia printr-un nou memorandum semnat la Chișinău
17.03.2026
09:45
1216
Notă de protest cu PROBA pe masă - sticla cu OTRAVA din Nistru. Ambasadorul rus, convocat la MAE
17.03.2026
13:20
1037
Guvernul de la Chișinău și ONU își coordonează eforturile pentru reintegrarea Republicii Moldova și reducerea disparităților de pe ambele maluri ale Nistrului
16.03.2026
15:41
1572
„Partenerul strategic” Rusia OTRĂVEȘTE Nistrul și poate lăsa cetățenii R. Moldova fără principala sursă de APĂ. Marta Kos: „UE este pregătită să ofere sprijin prin intermediul Mecanismului de Protecție Civilă al UE”
15.03.2026
13:13
1646
Stare de URGENȚĂ pe Nistru. Guvernul Munteanu se reunește duminică într-o ședință extraordinară
13.03.2026
14:29
1832
R. Moldova a solicitat de URGENȚĂ activarea Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene în contextul deversărilor de petrol pe râul Nistru
20.03.2026
07:51
30
Horoscopul zilei 20.03.2026
19.03.2026
22:01
486
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
19.03.2026
21:04
512
Meta mizează pe inteligența artificială pentru moderarea conținutului și renunță treptat la firmele externe
19.03.2026
20:41
522
Moldova se încălzește: vreme mai blândă vineri, 20 martie 2026
19.03.2026
19:36
541
Google introduce setarea „advanced flow” pentru sideloading de aplicații Android cu protecție suplimentară împotriva scam-urilor
559
Insulele Orkney, izolate de internet după avarierea cablului submarin; se așteaptă navă specializată pentru reparații
537
Facebook vânează influencerii de pe TikTok și YouTube cu oferte de până la 3.000 de dolari pe lună
19.03.2026
17:39
610
FBI închide site-urile grupării de hackeri pro-iraniene Handala după atacul devastator asupra companiei Stryker
19.03.2026
17:38
522
UNICEF extinde la nivel național programul „100 de povești citite”: 30.000 de cărți noi ajung în 1.200 de grădinițe pentru a încuraja lectura timpurie
19.03.2026
17:31
573
SUA cer companiilor să își blindeze sistemele Microsoft Intune după atacul în care hackeri au șters zeci de mii de dispozitive Stryker
19.03.2026
16:55
628
Anori, noul spin‑off X de la Alphabet, vrea să revoluționeze birocrația autorizațiilor de construcție și atrage 26 de milioane de dolari de la giganți imobiliari
19.03.2026
16:28
550
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, în vizită la Fălești: proiecte de eficiență energetică și susținerea meșteșugurilor tradiționale
19.03.2026
15:58
597
Autoritățile americane de siguranță auto extind ancheta asupra software-ului Tesla Full Self-Driving în condiții de vizibilitate redusă
620
Chișinăul cere acces liber pentru jurnaliști în Zona de Securitate și anunță zboruri de aerofotografiere pentru actualizarea hărților naționale
19.03.2026
14:55
621
Uber se asociază cu Rivian pentru mii de robotaxiuri R2 autonome, într-un acord de până la 1,25 miliarde de dolari
19.03.2026
14:51
632
Șeful organizației teritoriale Hîncești a Partidului „Şor”, trimis în judecată pentru complicitate la finanțarea ilegală a formațiunii din fonduri ale unui grup criminal organizat
19.03.2026
14:46
692
Conferință la Comrat despre memoria istorică și războiul pentru apărarea independenței Republicii Moldova
560
4Chan ironizează amenda de 520.000 £ aplicată de Ofcom pentru încălcarea legii britanice a siguranței online
19.03.2026
14:21
601
Vicepremierul Osmochescu, în vizită strategică la Washington: noi proiecte economice, energetice și digitale cu Statele Unite pentru Republica Moldova
19.03.2026
14:10
667
Maia Sandu discută la Chișinău cu ministra italiană Marina Calderone despre cooperarea socială și sprijinul Italiei pentru parcursul european al Moldovei
19.03.2026
12:40
649
Maia Sandu, la Chișinău, despre Carta Socială Europeană: drepturile sociale, scut împotriva tentativelor de subminare a democrației în Moldova și în Europa
19.03.2026
12:24
601
Poliția își întărește pregătirea anticorupție și pe linia investigațiilor financiare
623
Politician local din York, vizat de deepfake-uri AI și sfătuit de poliție să își întărească securitatea acasă
19.03.2026
11:34
673
Dan Perciun avertizează la conferința privind drepturile sociale: situația demografică, principala amenințare la securitatea Republicii Moldova
19.03.2026
11:22
608
Ziua Faptelor Bune 2026: Ministerul Educației și Cercetării cheamă elevii și tinerii la voluntariat în întreaga țară
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40




Inapoi














