Din nou FOC în spațiul ex-sovietic: Ciocniri la granița dintre Armenia și Azerbaidjan, doi soldați uciși
1729
Facebook
Armenia şi Azerbaidjan, două foste republici sovietice din Caucaz aflate în conflict de zeci de ani, au informat marţi despre moartea şi rănirea unor soldaţi într-un incident violent la graniţă, informează dpa și Agerpres.
Doi soldaţi armeni au fost ucişi şi alţi doi au fost răniţi în provincia Gegharkunik situată la graniţa estică a ţării, conform unui anunţ al ministerului apărării de la Erevan.
La rândul lor, autorităţile azere au anunţat că un soldat a fost ucis.
Ambele părţi s-au învinuit reciproc pentru reluarea luptei.
Potrivit surselor armene, situaţia era „relativ stabilă" în seara zilei de marţi.
Astfel de ciocniri se tot repetă de la războiul provocat de disputa asupra regiunii Nagorno-Karabah din 2020.
În toamnă anului 2020, Azerbaidjanul a recucerit mari porţiuni din Nagorno-Karabah luate anterior de Armenia la începutul anilor 1990. Încetarea focului este monitorizată de forţele ruse de menţinere a păcii.
Lupte grele în regiunea de frontieră au avut loc el mai recent în luna noiembrie. A fost nevoie de discuţii între preşedintele azer Ilham Aliev şi prim-ministrul armean Nikol Paşinian pentru calmarea tensiunilor.
05.10.2026
17:50
05.10.2026
17:45
05.10.2026
17:25
05.10.2026
17:25
05.10.2026
16:44
05.10.2026
16:43
05.10.2026
16:39
05.10.2026
16:02
05.10.2026
16:00
05.10.2026
15:58
05.10.2026
14:34
05.10.2026
14:22
05.10.2026
17:25
05.10.2026
17:25
05.10.2026
16:44
05.10.2026
16:43
05.10.2026
16:39
05.10.2026
16:02
05.10.2026
16:00
05.10.2026
15:58
05.10.2026
15:45
05.10.2026
14:34
05.10.2026
14:22
05.10.2026
14:20
05.10.2026
14:03
05.10.2026
13:50
05.10.2026
13:42
05.10.2026
13:28
05.10.2026
13:03
05.10.2026
12:54
05.10.2026
12:49
05.10.2026
12:23
05.10.2026
11:06
05.10.2026
10:40
05.10.2026
10:33
05.10.2026
10:26
05.10.2026
09:59
S.A. „Energocom” REZILIAZĂ contractul de peste 6,3 milioane de lei pe an pentru sediul legat de afaceristul Arcadie Topalo
Imagin TULBURĂTOARE // Sfârșit tragic după un DIVORȚ dureros. Și-a anunțat moartea în direct pe rețelele de socializare și s-a împușcat în casa soției. Biletul de adio al tânărui de 30 de ani. „Cer iertare. Asta e soarta”
Igor Grosu desființează planul partidelor conduse de Voronin, Dodon, Chicu, Ceban, Costiuc și Usatîi: „O alianță formată la comanda Moscovei pentru a opri parcursul european”
VIDEO // O dronă rusească s-a prăbușit și a EXPLODAT în raionul Anenii Noi, lângă satul Hârbovăț
Evenimentul anului în business! Miliardari mondiali și lideri de top vin la Chișinău pentru a transforma afacerile din Moldova
















