Diacov: „Dorin, te rog să mă ierți că te-am VOTAT. Dacă votam răul cel mare, adică pe Dodon, poate acum îl ARESTAU pe el”
Fostul procuror al municipiului Chișinău, Ion Diacov, susține că regretă că, acum șase ani, a votat pentru Dorin Chirtoacă, care era considerat „răul cel mai mic”. Potrivit lui, trebuia atunci să voteze pentru „răul cel mare”, adică pentru socialistul Igor Dodon, iar acum acesta urma să ajungă în izolatorul Centrului Național Anticorupție (CNA).
„Dorin, mă simt vinovat de ceea ce ți se întâmplă. Și asta pentru că te-am votat atunci când ai candidat pentru al doilea mandat la Primărie. Credeam că aleg răul cel mai mic pentru Chișinău, dar am greșit. Am făcut un mare deserviciu Chișinăului, dar și pe tine te-am băgat într-o mare ispită. Nu doar eu sunt vinovat. Și moșul tău hrăpăreț, dar și toți chișinăuienii care te-au susținut”, a scris acesta pe o rețea de socializare.
Diacov mai recunoaște că, acum șase ani, „un om deștept” l-a sfătuit să voteze pentru „răul cel mare”, care era reprezentat de socialistul Igor Dodon, doar că nu l-a ascultat: „Poate acum îl arestau pe el, dar tu făceai niște șotii mai mici. Ce-am făcut eu? Tu în pușcărie, iar Dodon la Președinție. Nu trebuie să fie așa. Mă simt vinovat că am votat așa. Am ales și eu răul cel mic și numai rău am primit”.
Fostul procuror își dorește ca Dorin Chirtoacă să aibă parte de un proces echitabil și transparent. „Dorine, îți doresc să ai parte de un procuror bun. Poate ți-l aduce moșul din Europa. Vreau să ai parte de un proces transparent, pentru ca toată lumea să vadă cu ce a greșit și să nu mai voteze strâmb”, a conchis acesta.
Amintim că, ieri, primarul Dorin Chirtoacă a fost escortat la CNA, iar după câteva ore s-a dispus reținerea edilului pentru 72 de ore.
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski