DETALII despre reținerea unei GRUPĂRI TERORISTE în Chișinău. „Islamiștii zombau moldovenii pentru a-i trimte la lupte în Siria”
2233
captura video Patru cetățeni străini au fost reținuți de oamenii legii într-o casă din sectorul Buiucani al Chișinăului. Aceștia erau membri ai unei grupări teroriste, iar bărbații intenționau să ajungă în Siria pentru a participa în lupte de partea jihadiștilor Statului Islamic.
În urma unor informații operative, polițiștii au stabilit că 11 persoane se ascund într-o casă din capitală pe care o închiriau și au descins în imobil. Au fost identificate două cupluri și doi copii.
„Cuplurile erau formate doar pentru a face un paravan bărbaților ca ei să-și atingă scopul criminal. Primul scop era să ajungă în Siria, iar alte intenții urmează a fi stabilite”, a precizat șeful interimar al Inspectoratului General de Poliție, Gheorghe Cavcaliuc.
Unul dintre bărbați, născut în 1996, originar din Daghestan, era însoțit de o minoră de 16 ani născută în Cecenia. În ultimii ani, fata a locuit în Norvegia și a venit în R. Moldova pe 24 aprilie curent. În timpul audierilor, bărbatul a povestit că fratele lui a decedat anterior în Siria, tot participând în lupte de partea adepților Statului Islamic.
Cuplul a fost expulzat din Moldova „pentru că prezenta un risc pentru securitatea statului”. Cei doi au fost trimiși în Federația Rusă pentru că dețineau cetățenia acestui stat.
Cel de-al doilea bărbat reținut, născut în 1987, este cecen, dar avea un pașaport fals al Tadjikistanului. Femeia care îl însoțea este tot de origine caucaziană, dar a venit din Franța, împreună cu trei copii și chiar are permis legal de ședere în Franța valabil până în 2024.
Cecenul a recunoscut că a participat anterior la războiul din Siria, a fost rănit și a descris cu lux de amănunte cum era drogat înainte de a pune mâna pe arme. Acesta se află acum sub supravegherea Biroului de Migrație și Azil și urmează a fi expulzat.
Oamenii legii au identificat în casa în care se ascundeau islamiștii literatură de specialitate „care ajută la convertirea cetățenilor moldoveni la altă religie, adică la zombarea lor pentru a-i determina să participe în lupte”, precizează Cavcaliuc.
Străinii acumulau și fonduri pentru susținerea Statului Islamic, dar polițiștii nu dezvăluie cum erau colectați banii și cât au reușit să adune teroriștii.
Procurorul Alexandru Zgurean susține că a fost stabilită identitatea altor șapte persoane străine care au intrat în R. Moldova și fac parte din grupul terorist. În prezent se întreprind măsuri pentru reținerea lor.
Autoritățile R. Moldova intenționează să extindă investigația și să colaboreze cu organele de anchetă din Franța, Norvegia, Rusia și Turcia pentru a identifica persoanele care au creat și conduc gruparea teroristă.
Șeful Centrului Antiterorist din cadrul Serviciului de Informații de Securitate, Iulian Caraman, a punctat că R. Moldova nu este supusă riscului nemijlocit, pentru că străinii nu planifică careva acțiuni violente pe teritoriul țării noastre, dar teritoriul republicii este un canal de tranzit pentru teroriștii care pornesc în Siria pentru a se alătura jihadiștilor din Statul Islamic.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
15.09.2026
17:31
15.09.2026
17:29
15.09.2026
16:56
15.09.2026
16:49
15.09.2026
16:29
15.09.2026
16:22
15.09.2026
16:18
15.09.2026
16:12
15.09.2026
16:07
15.09.2026
15:57
15.09.2026
15:56
15.09.2026
15:52
15.09.2026
15:32
15.09.2026
15:32
15.09.2026
15:04
15.09.2026
14:55
15.09.2026
14:53
15.09.2026
14:24
15.09.2026
14:23
15.09.2026
14:19
15.09.2026
14:14
15.09.2026
14:13
15.09.2026
14:08
15.09.2026
14:01
15.09.2026
13:37
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!
Horoscopul zilei 08.09.2026


















