DETALII despre ATACUL de la Telecentru în care au fost răniți șapte oameni. Arma era deținută ILEGAL
3189
Bărbatul care a rănit astăzi șase persoane, printre care patru polițiști, un angajat al companiei „Exdrupo” și un funcționar al preturii sectorului Centru, a folosit în acest scop o armă pe care o declarase anterior dispărută.
Șeful Direcției generale securitate publică a Inspectoratului General de Poliție, Marin Maxian, a făcut publice mai multe detalii legate de incidentul produs astăzi în sectorul Telecentru al capitalei.
Potrivit omului legii, agresorul, Petru Ilașcu, în vârstă de 64 de ani, ar fi manifestat un comportament agresiv de îndată ce a văzut oamenii legii și funcționarii preturii sectorului Centru care s-au deplasat în această dimineață, la ora 9.30, pe strada Lermontov pentru a evacua niște plăci de beton cu care bărbatul a blocat, încă în luna martie a acestui an, drumul de acces în cartierul în care locuia.
Deși a fost somat anterior să le înlăture, bărbatul a refuzat să se conformeze.
Astăzi, în timpul discuțiilor cu oamenii legii, Petru Ilașcu a înjurat polițiștii, iar la un moment dat a intrat în curte și a ieșit cu o armă pneumatică încercând să-i amenințe.
La insistența unui inspector, bărbatul a predat arma, dar a revenit cu o altă armă, de vânătoare, atunci când angajații „Exdrupo” au încercat să ridice plăcile de beton.
El a efectuat patru împușcături în direcția angajatului și a polițiștilor, rănind șase persoane.
Îndată după aceste împușcături, în timp ce se pregătea să efectueze altele, a fost rănit de unul dintre oamenii legii în regiunea brațului pentru a fi imobilizat.
Ulterior, oamenii legi au constatat că arma din care a împușcat agresorul a fost deținută legal de acesta până în anul 2009, atunci când i-a expirat permisul de păstrare a armei. După acesata, Ilașcu a declarat că a pierdut-o, iar arma a fost inclusă în lista celor date în căutare.
Pentru rănirea oamenilor legii și a unor persoane cu funcție de răspundere, agresorul riscă până la opt ani de închisoare. Pedeapsa însă ar putea fi mai dură, dacă se va lua în calcul faptul că deținea arma ilegal.
Acțiunile bărbatului au fost calificate drept tentativă de omor cu circumstanțe agravante.
Maxian a avertizat opinia publică de faptul că oamenii legii vor reacționa dur la tentativele de acest fel, dar vor încerca să facă tot posibilul pentru ca acestea să nu aibă loc.
La rândul său, Petru Ilașcu afirmă că el a tras pentru a se apăra, iar primii care au deschis focul au fost polițiștii.
„Ei au tras vreo zece focuri, iar eu doar patru. Cât e acolo să tragi patru focuri”, a declarat el pentru Publika TV.
19.06.2026
17:51
265
Polițiștii chinologi ai IGP, premiați de Ziua Internațională a Chinologului pentru misiunile alături de câinii de serviciu
19.06.2026
16:57
309
BEI investește 40 de milioane de euro pentru modernizarea a 20 de școli din Republica Moldova
19.06.2026
12:39
403
Școli și universități modernizate cu sprijinul BEI: Dan Perciun anunță investiții de peste 130 de milioane de euro în infrastructura educațională din Moldova
19.06.2026
10:13
403
Programul DIALOG 2026–2028, lansat de Ministerul Educației și ARI, promite să întărească dialogul interetnic și coeziunea socială în Moldova
18.06.2026
20:32
625
Vineri, 19 iunie 2026: vreme mai caldă în Republica Moldova, cu cer variabil
18.06.2026
18:13
707
Reforma „Restart în educație”: ministerul vrea agenții teritoriale subordonate direct MEC pentru administrarea școlilor din toată țara
18.06.2026
17:18
670
Poliția din Otaci, cu sediu nou modern: al doilea sector modernizat în raionul Ocnița
18.06.2026
13:26
981
IGP face front comun cu AO „Acțiune pentru Justiție” pentru integritate și toleranță zero față de corupție în Poliție
18.06.2026
13:05
673
MEC lansează o nouă etapă DigiProf pentru formarea digitală gratuită a peste 8.000 de profesori
17.06.2026
20:40
1093
Vreme mai răcoroasă și mai stabilă în Republica Moldova, joi 18.06.2026
19.06.2026
17:51
219
Polițiștii chinologi ai IGP, premiați de Ziua Internațională a Chinologului pentru misiunile alături de câinii de serviciu
220
BEI și UE finanțează cu 60 de milioane de euro modernizarea școlilor și spitalelor din Moldova: „Încă un pas spre servicii publice mai bune”
19.06.2026
16:57
287
BEI investește 40 de milioane de euro pentru modernizarea a 20 de școli din Republica Moldova
19.06.2026
16:47
262
Din 6 iulie, fermierii pot cere plăți directe pentru laptele vândut în semestrul II din 2025
19.06.2026
14:24
360
România, printre țările cu cel mai ieftin și rapid internet din lume. Insulele izolate plătesc de peste 100 de ori mai mult pentru bandă largă
19.06.2026
12:46
422
Germania sprijină Republica Moldova să-și consolideze infrastructura calității pentru aderarea la Uniunea Europeană
19.06.2026
12:39
387
Școli și universități modernizate cu sprijinul BEI: Dan Perciun anunță investiții de peste 130 de milioane de euro în infrastructura educațională din Moldova
19.06.2026
11:35
493
Interes record pentru a doua licitație de 170 MW eolian și 44 MWh stocare, cu oferte de peste două ori capacitatea scosă la concurs în Republica Moldova
19.06.2026
11:19
469
SUA acuză, ASML neagă: disputa globală privind posibila prezență a unei mașini EUV în China și viitorul monopolului european pe cipuri
19.06.2026
10:13
383
Programul DIALOG 2026–2028, lansat de Ministerul Educației și ARI, promite să întărească dialogul interetnic și coeziunea socială în Moldova
19.06.2026
09:55
471
Doi recidiviști condamnați la ani grei de închisoare pentru tâlhăria comisă lângă gara feroviară din Chișinău
19.06.2026
08:22
552
Horoscopul zilei 19.06.2026
18.06.2026
20:32
618
Vineri, 19 iunie 2026: vreme mai caldă în Republica Moldova, cu cer variabil
18.06.2026
18:13
670
Moldova caută investiții europene pentru infrastructură și conectivitate regională la Transport Investment Summit 2026
18.06.2026
18:13
685
Reforma „Restart în educație”: ministerul vrea agenții teritoriale subordonate direct MEC pentru administrarea școlilor din toată țara
18.06.2026
17:18
663
Poliția din Otaci, cu sediu nou modern: al doilea sector modernizat în raionul Ocnița
18.06.2026
13:26
970
IGP face front comun cu AO „Acțiune pentru Justiție” pentru integritate și toleranță zero față de corupție în Poliție
18.06.2026
13:10
899
Crima de la Beriozchi: 20 de ani de închisoare pentru uciderea bărbatului dispărut în 2011
18.06.2026
13:05
666
MEC lansează o nouă etapă DigiProf pentru formarea digitală gratuită a peste 8.000 de profesori
18.06.2026
12:41
733
Procuratura Generală intensifică lupta contra violenței în familie: procurori specializați și sancțiuni pentru nedenunțarea abuzurilor
18.06.2026
10:44
1022
Fost executor judecătoresc din Chișinău, judecat pentru lovituri care au provocat moartea unui bărbat
18.06.2026
07:54
841
Horoscopul zilei 18.06.2026
17.06.2026
20:40
1089
Vreme mai răcoroasă și mai stabilă în Republica Moldova, joi 18.06.2026
17.06.2026
16:40
1350
Guvernul accelerează îndeplinirea criteriilor economice de la Copenhaga pentru aderarea Republicii Moldova la UE
17.06.2026
15:47
1182
Moldova marchează Ziua Mondială pentru Combaterea Deșertificării și a Secetei: investiții și măsuri pentru protejarea solului și a apei
Polițiștii chinologi ai IGP, premiați de Ziua Internațională a Chinologului pentru misiunile alături de câinii de serviciu
BEI investește 40 de milioane de euro pentru modernizarea a 20 de școli din Republica Moldova
Din 6 iulie, fermierii pot cere plăți directe pentru laptele vândut în semestrul II din 2025
1 MDL
1 EUR
20.22
1 USD
17.64
1 RON
3.86
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39



Inapoi














