Defecțiunea din sistemul de control al zborurilor a anulat 177 de curse în Regatul Unit
577
Regatul Unit se confruntă cu perturbări majore ale traficului aerian, provocate de o defecțiune tehnică în sistemul de control al zborurilor.
În total, 177 de zboruri programate miercuri spre și dinspre aeroporturile britanice au fost anulate. Aproape toate cursele afectate au avut legătură cu aeroportul londonez Heathrow.
Problemele au fost provocate de o defecțiune tehnică apărută marți în sistemul de procesare a zborurilor operat de NATS, furnizorul britanic de servicii de control al traficului aerian. Incidentul a afectat mai multe aeroporturi importante din Regatul Unit, printre care Heathrow, Gatwick, Manchester și Stansted. Ulterior, perturbările s-au extins și la aeroporturile din Scoția și Țara Galilor. Zeci de aeronave au rămas la sol.
Deși defecțiunea a fost remediată după aproximativ patru ore, revenirea la programul normal se desfășoară cu dificultate. Numeroase aeronave, echipaje și pasageri au rămas blocați în alte aeroporturi decât cele prevăzute în itinerarii. Marți, peste 1.000 de curse au fost anulate, iar câteva sute au înregistrat întârzieri.
La Heathrow, sosirile au fost oprite pentru restul serii, în timp ce plecările au fost reluate treptat. „Zborurile care sosesc nu sunt afectat în acest moment”, a precizat aeroportul, recomandând totuși pasagerilor să verifice în mod constant orele de zbor.
Aeroportul Gatwick din Londra a anunțat, de asemenea, că a fost afectat de problemă. Mai la nord, Aeroportul Manchester a transmis că situația „ar putea duce la întârzieri”. Aeroportul Edinburgh din Scoția a emis un avertisment similar pentru pasageri.
După ce inițial a pus problema pe seama unei „defecțiuni tehnice”, Serviciul Național de Trafic Aerian a transmis că inginerii săi au „implementat o soluție, iar sistemul nostru de gestionare a zborurilor începe să își revină”. Instituția și-a cerut scuze pasagerilor pentru perturbările provocate și a precizat că zborurile „pleacă, iar spațiul aerian este deschis, însă revenirea la normal va dura ceva timp”.
Heidi Alexander, ministrul britanic al Transporturilor, și-a cerut, la rândul său, scuze pentru situația creată. „Știu că această situație va fi frustrantă pentru pasageri și îmi pare rău”, a scris ea.
Cu 84,5 milioane de pasageri înregistrați anul trecut, Heathrow s-a clasat pe locul al șaptelea în topul celor mai aglomerate aeroporturi din lume. Revenirea completă la programul obișnuit ar putea dura, iar călătorii sunt sfătuiți să verifice informațiile înainte de a pleca spre aeroport.
04.10.2026
19:56
04.10.2026
19:38
04.10.2026
14:57
04.10.2026
13:40
04.10.2026
12:30
04.10.2026
10:43
04.10.2026
10:12
04.10.2026
10:11
04.10.2026
09:14
04.10.2026
07:50
04.10.2026
19:56
04.10.2026
19:38
04.10.2026
14:57
04.10.2026
13:40
04.10.2026
12:30
04.10.2026
10:43
04.10.2026
10:12
04.10.2026
10:11
04.10.2026
09:14
04.10.2026
07:50
04.10.2026
07:16
04.10.2026
06:31
03.10.2026
23:37
03.10.2026
22:45
03.10.2026
19:08
03.10.2026
18:45
03.10.2026
17:23
03.10.2026
17:16
03.10.2026
16:56
03.10.2026
15:44
03.10.2026
15:38
03.10.2026
14:12
03.10.2026
14:06
03.10.2026
14:03
03.10.2026
13:56
S.A. „Energocom” REZILIAZĂ contractul de peste 6,3 milioane de lei pe an pentru sediul legat de afaceristul Arcadie Topalo
Imagin TULBURĂTOARE // Sfârșit tragic după un DIVORȚ dureros. Și-a anunțat moartea în direct pe rețelele de socializare și s-a împușcat în casa soției. Biletul de adio al tânărui de 30 de ani. „Cer iertare. Asta e soarta”
Igor Grosu desființează planul partidelor conduse de Voronin, Dodon, Chicu, Ceban, Costiuc și Usatîi: „O alianță formată la comanda Moscovei pentru a opri parcursul european”
VIDEO // O dronă rusească s-a prăbușit și a EXPLODAT în raionul Anenii Noi, lângă satul Hârbovăț
Evenimentul anului în business! Miliardari mondiali și lideri de top vin la Chișinău pentru a transforma afacerile din Moldova
















