DECIZIE FINALĂ! Compania care a demolat Stadionul Republican va OBȚINE din buget 14 milioane de lei
5499
presasportiva.com Procesul de judecată inițiat încă acum trei ani de compania de construcții „Basconslux” împotriva Ministerului Finanțelor a fost dus la bun sfârșit. Magistrații i-au dat dreptate agentului economic și au obligat autoritățile să-i plătească acestuia peste 14 milioane de lei, pentru că firma a demolat în 2007 Stadionul Republican. Pe 23 martie, Curtea Supremă de Justiție a emis o hotărâre irevocabilă în acest caz, respingând cererea de revizuire depusă de Ministerul Finanțelor.
Potrivit decizie CSJ, pe 25 august 2007, compania „Basconslux” a finisat lucrările de demolare a stadionului în baza unui poriect de execuție elaborat de „Urbanproiect” și aprobat de Consiliul Municipal Chișinău, la cererea Guvernului condus de Vasile Tarlev. Agentul economic a efectuat lucrările din banii proprii, după ce a primit o scrisoare prin care Tarlev garanta că banii vor fi achitați ulterior.
În procesul-verbal de execuție a lucrărilor a fost indicat că agentul economic a cheltuit 8 044 108 de lei pentru demolarea stadionului. Documentul a fost aprobat de Ministerul Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului, dar statul nu a plătit.
Pe 29 iulie 2013, firma s-a adresat în judecată și a cerut să-i fie achitate cele opt milioane de lei și o dobândă de întârziere în mărime de 6 152 641 de lei.
În iulie 2014, pretențiile agentului economic au fost acceptate de Judecătoria sectorului Centru, care a dispus încasarea de la bugetul de stat a sumei de 14 milioane de lei.
În noiembrie 2014, Curtea de Apel a admis recursul Ministerului Finanțelor și a casat hotărârea primei instanțe, fiind respinse acțiunile „Basconslux” ca fiind neîntemeiate.
Ulterior, Curtea Supremă de Justiție a admis recursul agentului economic, a anulat decizia Curții de Apel și a menținut decizia Judecătoriei Centru. La 23 noiembrie 2015, Ministerul Finanţelor a depus cerere de revizuire împotriva deciziei CSJ, cerând să fie rejudecat recursul.
Cererea a fost respinsă pe 23 martie curent. Decizia CSJ nu se supune niciunei căi de atac.
10.12.2017
10:00
23.06.2014
14:26
21.08.2013
10:26
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
26.10.2026
04:20
26.10.2026
04:09
26.10.2026
03:30
26.10.2026
02:27
26.10.2026
01:02
25.10.2026
23:13
25.10.2026
22:50
25.10.2026
22:19
25.10.2026
18:37
25.10.2026
18:24
25.10.2026
18:18
25.10.2026
16:33
25.10.2026
14:33
25.10.2026
13:06
25.10.2026
13:01
25.10.2026
12:44
25.10.2026
12:43
25.10.2026
12:42
25.10.2026
12:31
25.10.2026
12:16
25.10.2026
11:14
25.10.2026
10:36
25.10.2026
10:05
25.10.2026
09:47
25.10.2026
09:47
25.10.2026
05:35
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
INVESTIGAȚIE // Centrul secret al GRU de la Tiraspol: Oamenii, canalele de Telegram și propaganda din spatele protestului anti-Chișinău
Horoscopul zilei 19.10.2026
Clasamentul orașelor din America de Nord după calitatea vieții și costuri, relevant și pentru România
Horoscopul zilei 20.10.2026















