DE CE Tiraspolul NU SEMNEAZĂ Acordul de Asociere cu UE: „Este o situație CIUDATĂ”
1875
Fostul negociator din partea Tiraspolului și actualul expert politic, Vladimir Iastrebciak, susține că situația privind semnarea Acordului de Asociere cu UE de către Tiraspol este „un pic ciudată” și a explicat care este principala provocare ce apare în calea administrației de peste Nistru.
Potrivit unui interviu acordat experților din cadrul proiectului Asociației pentru Politică Externă „Dialoguri de Politică Externă”, Vladimir Iastrebciak a declarat că situația în jurul semnării de către Tiraspol a Acordului de Asociere cu UE este „un pic ciudată, deși explicabilă – la Chișinău s-a cam lungit formarea noii coaliții”.
„Tiraspolul este mai mult preocupat de depășirea crizei, încearcă să găsească resurse interne sau să ceară ajutor din Federația Rusă sau Ucraina. Și, pe acest fundal, chestiunile legate de regimul de comerț liber dintre R. Moldova și UE au trecut pe planul doi. Am impresia că ambele părți consideră că e abia luna martie și până la sfârșitul anului ar mai fi timp. Dar cred că este o iluzie periculoasă, pentru că la Tiraspol va începe campania electorală pentru sovietul suprem și acest lucru lasă și mai puțin timp și resurse umane pentru a soluționa această problemă cu adevărat serioasă”, a declarat cel care a fost „ministru de externe” la Tiraspol.
Potrivit lui Iastrebciak, provocarea-cheie pentru Tiraspol continuă să rămână faptul că este foarte greu de separat capitolul 5 din Acordul de Asociere, care se referă la comerțul liber și aprofundat, de celelalte aspecte ale documentului.
„Prevederile capitolului 5 sunt strâns legate de cele ale capitolului 4, care se referă al chestiuni economice comune, dar și la capitolele următoare care se referă la prevederile instituționale și tranzitorii. Un exemplu elocvent este ședința din 16 martie a Consiliului de asociere dintre Republica Moldova și UE. În acest Consiliu părțile sunt reprezentate în mod egal. Anume acest organ va decide cu privire la posibilitatea de a extinde Zona de liber schimb asupra Transnistriei. Iar Transnistria nu este reprezentată în acest organ. Deci, acesta este un exemplu despre cum Tiraspolul, chiar dacă va încerca să îndeplinească toate prevederile din capitolul 5, oricum va avea suficiente semne de întrebare despre cum vor funcționa mecanismele. Iar aceste mecanisme nu vor putea funcționa separat de celelalte prevederi ale Acordului de Asociere. Și acest lucru rămâne o provocare pentru Tiraspol – faptul că este greu de separat partea politică a Acordului de Asociere de cea economică”, a explicat fostul șef al grupului de negociatori din partea Tiraspolului în soluționarea diferendului transnistrean.
Vladimir Iastrebciak a adăugat că, în condițiile în care cursul stabilit este spațiul eurasiatic și Rusia, partea politică a Acordului de Asociere este puțin probabil să fie îndeplinită de Tiraspol.
„Pentru ca acest lucru să se întâmple, cred că ar trebui să se producă schimbări cu adevărat radicale în sistemul nostru politic, lucru care nu se întrevede în viitorul previzibil. Iată de ce, pentru a minimiza consecințele anulării preferințelor comerciale, trebuie aplicat acest principiu al depolitizării. Evident că principalele decizii trebuie elaborate de Chișinău și Tiraspol, dar la discuții trebuie să participe și Uniunea Europeană, și Rusia. În plus, ne învecinăm cu Ucraina, iată de ce cred ca s-ar impune și participarea ei la acest proces. Deci, cred ar trebui să fie un format pentalateral, depolitizat la maximum, cu participarea experților economici din UE, Rusia și Ucraina. Deocamdată, activități pe această direcție vedem doar din partea UE. Din partea Rusiei nu vedem un astfel de interes și din punctul meu de vedere ar fi foarte bine ca activitățile pe acest segment să înceapă”, a conchis Iastrebciak.
Menționăm că preferințele comerciale autonome ale Uniunii Europene stabilite pentru regiunea transnistreană vor expira la sfârșitul acestui an, deși acest lucru trebuia să se întâmple la sfârșitul anului trecut, iar fermierii de peste Nistru sunt lipsiți de așa-zisa administrație de la Tiraspol și de beneficiile Zonei de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător. Datele oficiale arată că majoritatea exporturilor din regiune sunt orientate spre UE, iar mulți producători sunt în totalitate dependenți de piața comunitară.
18.04.2026
12:02
1797
Maia Sandu caută investiții, piețe noi și sprijin de securitate pentru Moldova la Forumul Diplomatic de la Antalya
17.04.2026
14:34
1774
Alexei Buzu, replică dură pentru Ion Ceban, care „nu poate contrui nimic”: „Să protestezi împotriva modernizării satelor din inima Capitalei este un gest cinic”
17.04.2026
09:29
1954
Maia Sandu, în dialog cu liderii lumii la Antalya Diplomacy Forum, la invitația lui Recep Tayyip Erdoğan
16.04.2026
21:52
15300
Decizie RADICALĂ luată de autoritățile de la Chișinău. Igor Grosu CONFIRMĂ că ofițerii GOTR care staționează ilegal în Transnistria vor fi EXPULZAȚI: „Ne-am luat inima în dinți și am luat această decizie”
1297
Maia Sandu, discuții la Chișinău cu fostul președinte al Poloniei despre traficul de droguri și securitatea regională
16.04.2026
13:17
2051
VIDEO // Final de partidă pentru ȘANTAJUL separatiștilot de la Tiraspolului. Chiveri nu a lăsat netaxate provocările „diplomatului” de serviciu al regimului separatist
16.04.2026
12:08
1359
VIDEO // Mesaj simbolic în limba ROMÂNĂ la Tiraspol. Vicepremierul Valeriu Chiveri, mesaj ferm pentru autoritățile separatiste din stânga Nistrului: „Hristos a Înviat! Suntem astăzi la Tiraspol, R. Moldova”
16.04.2026
10:58
1761
Izolare totală pentru militarii ruși din Transnistria: Comandantul GOTR și adjuncții săi, INTERZIȘI în R. Moldova
16.04.2026
09:16
2319
AGRESORUL se vrea mediator. Moscova forțează reluarea formatului „5+2” și acuză Chișinăul și Kievul de blocarea dialogului în dosarul transnistrean
15.04.2026
11:56
2373
Fracțiunea „Alternativa” din Parlament se DESTRAMĂ. Tkaciuk părăsește grupul și este somat să-și depună mandatul de parlamentar. „Mult mai intereseant este ce urmează…”
14.04.2026
15:06
2117
DOC // „Fereastră de oportunitate” după votul din Ungaria. Scrisoare OFICILĂ către António Costa pentru accelerarea aderării R. Moldova la UE
14.04.2026
14:25
1198
15 aprilie 2026, zi de doliu național în memoria maestrului Gheorghe Urschi
21.04.2026
01:00
286
Tim Cook demisionează din funcția de CEO al Apple, locul său va fi preluat de John Ternus
20.04.2026
22:05
387
Cod galben de îngheț – 21.04.2026, nopți și dimineți reci
20.04.2026
20:31
468
Vreme mai rece și mai stabilă în Republica Moldova, marți, 21 aprilie 2026
20.04.2026
20:25
409
Atac cibernetic DDoS lovește serverul principal Mastodon și provoacă întreruperi în rețeaua socială decentralizată
20.04.2026
20:09
444
Blue Origin, blocată la sol cu New Glenn după ordinul FAA de investigare a defecțiunii treptei superioare
20.04.2026
19:11
457
Deezer, invadată de muzica generată de AI: aproape jumătate din melodiile noi încărcate pe platformă sunt create artificial
20.04.2026
19:01
467
Furnizorul de hosting Vercel, compromis printr-o breșă la Context AI: datele unor clienți și chei de acces au ajuns pe forumuri clandestine
20.04.2026
17:05
614
Alertă meteo cod galben, 20.04.2026, intervalul 15-21 – instabilitate atmosferică
20.04.2026
08:02
703
Horoscopul zilei 20.04.2026
19.04.2026
23:08
824
Blue Origin reutilizează cu succes racheta New Glenn, dar plasează pe orbită greșită satelitul AST SpaceMobile
19.04.2026
19:11
915
Vreme schimbătoare, dar cu final de săptămână cald în Republica Moldova (20–26 aprilie 2026)
19.04.2026
18:01
1452
Țară mică, ambiție uriașă // R. Moldova campioană MONDIALĂ a creșterii economice până în 2030, în viziunea FMI. De ce vom avea cea mai rapidă ascensiune a PIB-ului per capita de pe glob
19.04.2026
16:59
924
Primele fisuri în boomul finanțărilor pentru energia de fuziune: listări grăbite la bursă și dispute privind afacerile paralele
19.04.2026
15:45
820
Blue Origin bifează prima reutilizare a rachetei grele New Glenn, în ofensiva directă contra SpaceX
19.04.2026
08:42
890
Horoscopul zilei 19.04.2026
18.04.2026
21:07
1178
40 de elevi distinși la Olimpiada Republicană de Limba română pentru minorități naționale, găzduită de Universitatea „Ion Creangă”
18.04.2026
20:20
1279
Moldova se încălzește duminică, 19.04.2026, sub nori fără ploi
18.04.2026
12:02
1778
Maia Sandu caută investiții, piețe noi și sprijin de securitate pentru Moldova la Forumul Diplomatic de la Antalya
18.04.2026
09:22
1333
De la ofertă de 1,2 miliarde la rivalitate globală: cum a ajuns Airwallex să conteste dominația Stripe în plățile internaționale
18.04.2026
08:23
1190
Horoscopul zilei 18.04.2026
18.04.2026
02:42
1519
Sam Altman își extinde imperiul de verificare a identității: proiectul World ajunge pe Tinder, la concerte și în marile platforme online
18.04.2026
01:01
1482
OpenAI se desparte de Kevin Weil, Bill Peebles și șeful aplicațiilor enterprise, în timp ce închide proiectele Sora și OpenAI for Science
17.04.2026
22:05
1235
Zoom se aliază cu World ID pentru a bloca impostorii AI din ședințele video
17.04.2026
22:04
1374
Hackeri exploatează noile breșe Windows Defender BlueHammer, UnDefend și RedSun după publicarea codului pe GitHub
1304
Rogobete anunță la Washington extinderea secțiilor ATI la 4.000 de paturi și un nou spital pentru mari arși în București
17.04.2026
20:17
1273
Moldova, sâmbătă 18 aprilie 2026: cer mai senin, vânt în intensificare și ploi locale
Adrian Dupu, la întâlnirea cu aleșii locali din Cantemir: „Alegerile europarlamentare din 9 iunie sunt la fel de importante atât pentru România, cât și pentru R. Moldova”
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski
1 MDL
1 EUR
20.21
1 USD
17.13
1 RON
3.96
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39

Inapoi














