De ce nu se REGĂSESC pe lista PLDM miniștrii Bumacov, Recean și Efrim
3967
Președintele Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Vlad Filat, a explicat de ce pe lista prezentată la Comisia Electorală Centrală (CEC) se regăsesc miniștrii Natalia Gherman și Maia Sandu, dar lipsesc Vasile Bumacov, Dorin Recean și Oleg Efrim.
„Miniștrii Recean, Efrim sau Bumacov lucrează foarte bine și își fac meseria în funcțiile pe care le ocupă. Din păcate, lista conține doar 101 persoane, plus două de rezervă. Să ne imaginăm că includeam toți miniștri pe listă, atunci cine avea să lucreze? Maia Sandu și Natalia Gherman au fost incluse în listă, pentru că așa a decis partidul în funcție de prioritățile pe care le avem”, a precizat Filat în cadrul emisiunii „Vineri”, prezentată de Anatol Golea.
Liderul PLDM a respins și zvonurile potrivit cărora la Consiliul Național Politic au fost prezentate două liste, iar ulterior s-a ajuns la un consens. „Au fost discuții liniștite și constructive la ședința de joia trecută. Noi nu doar am aprobat lista, dar am avut discuții privind obținerea unui rezultat care ar asigura ireversibilitatea parcursului european al R. Moldova. Din păcate, lista poate conține doar 101 candidați, iar PLDM are foarte mulți oameni buni care merită să fie în ea. Au fost unele discuții, dar au fost transparente și, cel mai important, după asta am ieșit mult mai uniți și mai deciși să obținem victoria în alegeri”, a menționat liderul liberal-democrat.
Potrivit ex-premierului, mulți au încercat și în continuare vor face tot posibilul să semene „sămânța neînțelegerii” în PLDM, dar nu vor reuși să o facă. „Au fost și vor mai fi discuții privind relația mea cu Iurie Leancă, dar așa cum am mai spus suntem ambii maturi și avem o viziune comună în privința dezvoltării țării. Totodată, avem și responsabilități. Când am pornit ambii la drum, nu am decis cât de des vom ieși la o ceașcă de ceai împreună sau cine va apărea mai mult la TV. Am avut și avem obiective comune pentru R. Moldova. Să fie clar pentru toți că la Consiliul Național Politic a fost o singură listă, care a fost susținută unanim. Aceste zvonuri apar pentru a mă slăbi pe mine, pentru a slăbi PLDM-ul. Ținta lor e să oprească parcursul european al țării. Eu le doresc celor care tot toarnă zoi să vină cu soluții pentru țara noastră, dar nu să facă o întrecere privind cine țipă mai tare. Oamenii vor soluții, iar PLDM are viziune privind soluționarea problemelor”, a punctat Vlad Filat.
În alt context, președintele liberal-democraților a declarat că are încredere în oamenii de pe lista PLDM, chiar dacă de-a lungul timpului a fost de mai multe ori trădat. „Nu cred că unii oameni incluși în lista PLDM sunt controlați de cineva. Am avut parte de multe trădări, dar am încredere în oamenii incluși pe listă. Ei sunt profesioniști în domeniu și mai ales integri. Împreună vom învinge și sper că în 2017 vom obține statutul de țară candidat la aderare, iar în 2020 R. Moldova va fi pregătită pentru a deveni membră cu drepturi depline a Uniunii Europene. E adevărat că e un scop ambițios, dar dacă nu avem această ambiție, dar mai ales dacă nu munceam, atunci aveam să trăim într-o țară izolată. Sunt niște obiective de îndeplinit, dar pentru asta trebuie să câștigăm alegerile și să facem pași hotărâți în vederea apropierii de UE”, a conchis Vlad Filat.
De menționat că PLDM a aprobat lista electorală joia trecută, iar vineri partidul a depus actele la CEC. În urma tragerii la sorți, s-a stabilit că PLDM va figura în dreptul numărului patru în buletinele de vot la alegerile din 30 noiembrie.
10.03.2026
17:51
523
Maia Sandu, vizită oficială la Vilnius: sprijin lituanian pentru integrarea europeană a Moldovei și consolidarea parteneriatului bilateral
10.03.2026
17:50
506
Maia Sandu, DISTINCȚIE europeană de top. Șefa statului și Zelenski printre primii laureați ai Ordinului European de Merit
10.03.2026
17:44
1154
ULTIMA ORĂ // Donald Trump trimite AVIOANE și soldați aproape de R. Moldova. Președintele României convoacă CSAT pentru o decizie
10.03.2026
14:03
787
SONDAJ // Partidele proruse din R. Moldova, loiale lui Putin, în KNOCKOUT. PAS și-ar asigura MAJORITATEA parlamentară în cazul unor alegeri anticipate. Ce formațiuni ar mai accede în Parlament
10.03.2026
13:37
590
Maia Sandu îi conferă lui Gitanas Nausėda „Ordinul Republicii” pentru sprijinul acordat Moldovei și parcursului său european
09.03.2026
12:19
1139
VIDEO // Nicușor Dan, poziție TRANȘANTĂ: „România este pregătită pentru UNIREA cu R. Moldova”
1065
Conflict înghețat sau criză întreținută? Valeriu Chiveri explică de ce trupele ruse din stânga Nistrului blochează reintegrarea Republicii Moldova
09.03.2026
10:36
878
Maia Sandu, vizită oficială la Vilnius de Ziua independenței Lituaniei: discuții despre parcursul european al Moldovei și securitatea regională
08.03.2026
13:49
2933
Reacție dură la vârful Parlamentului. Doina Gherman cere DEMISIA colegului său din PAS și vicepreședintele raionului Hâncești după moartea tragică a soției sale: „Condamnăm orice formă de violență!”
06.03.2026
19:58
1435
Maia Sandu promite spitale moderne și porturi dezvoltate la Cahul și Giurgiulești în cadrul unei vizite în sudul țării
249
Manageră Google pierde procesul de muncă după plângerea de hărțuire sexuală împotriva unui coleg
10.03.2026
23:39
259
Google și Tesla se aliază cu giganții energiei pentru a schimba radical modul în care este folosită rețeaua electrică
10.03.2026
22:36
298
Amazon își extinde asistentul medical Health AI pe site și în aplicația mobilă
10.03.2026
22:05
320
YouTube depășește pentru prima dată veniturile din publicitate ale giganților Disney, NBC, Paramount și Warner Bros. Discovery în 2025
10.03.2026
21:18
542
ULTIMA ORĂ // Stăpânul saltelei Alexandr Gaidarlî a ,,îngenuncheat" Rusia în marea finală și aduce AURUL European la Chișinău!
10.03.2026
21:17
396
Fondatorul Mandiant lansează Armadin, startup de securitate cibernetică cu agenți AI autonomi, și atrage o finanțare record de 190 de milioane de dolari
10.03.2026
20:47
366
Vreme liniștită în Republica Moldova, miercuri, 11 martie 2026
10.03.2026
20:35
390
Contractor militar american, legat de unelte de hacking pentru iPhone folosite de spionii ruși în Ucraina și de hackeri chinezi
10.03.2026
20:34
367
OpenAI lansează explicații vizuale dinamice în ChatGPT pentru a învăța interactiv matematica și științele
358
Băiat de 13 ani, arestat după ce a instigat pe rețelele sociale la violență între elevi în Sheffield
10.03.2026
17:51
519
Maia Sandu, vizită oficială la Vilnius: sprijin lituanian pentru integrarea europeană a Moldovei și consolidarea parteneriatului bilateral
10.03.2026
17:50
502
Maia Sandu, DISTINCȚIE europeană de top. Șefa statului și Zelenski printre primii laureați ai Ordinului European de Merit
10.03.2026
17:44
1147
ULTIMA ORĂ // Donald Trump trimite AVIOANE și soldați aproape de R. Moldova. Președintele României convoacă CSAT pentru o decizie
10.03.2026
16:44
519
MEC finanțează instruirea gratuită a profesorilor de limba găgăuză din UTA Găgăuzia printr-un nou program de formare continuă
10.03.2026
16:24
508
Republica Moldova caută investiții și parteneriate agroalimentare cu Statul Qatar
10.03.2026
15:31
483
Un fost inginer SpaceX lansează Lux Aeterna, startup care vrea să transforme sateliții în platforme reutilizabile ce se întorc pe Pământ cu încărcătura intactă
10.03.2026
15:29
485
Startupul Hyperscale Power vrea să revoluționeze transformatoarele vechi de 140 de ani cu tehnologia solid-state pentru centrele de date AI
10.03.2026
14:03
783
SONDAJ // Partidele proruse din R. Moldova, loiale lui Putin, în KNOCKOUT. PAS și-ar asigura MAJORITATEA parlamentară în cazul unor alegeri anticipate. Ce formațiuni ar mai accede în Parlament
10.03.2026
13:37
585
Maia Sandu îi conferă lui Gitanas Nausėda „Ordinul Republicii” pentru sprijinul acordat Moldovei și parcursului său european
10.03.2026
13:05
572
Valeriu Chiveri și Oana Țoiu discută la București soluții pentru reglementarea pașnică a conflictului transnistrean și consolidarea cooperării moldo-române
10.03.2026
12:47
496
Antrenamente digitale la matematică pentru elevii de clasa a IV-a, înaintea testării naționale
10.03.2026
11:56
592
„Punte moleculară” creată de cercetătorii chinezi face terapia CAR-T mai eficientă împotriva leucemiei
10.03.2026
11:06
598
11 ani de închisoare pentru un bărbat de 71 de ani care și-a ucis amicul de pahar la Anenii Noi, după o beție în casa victimei
10.03.2026
10:52
527
Platforma ajutauncoleg.md, nou sprijin al viitorilor absolvenți de clasa a IX-a la matematica de examen
10.03.2026
09:29
611
Tânăr de 21 de ani, condamnat la 12 ani de închisoare pentru violarea unei minore de 13 ani
10.03.2026
09:20
631
Vesta cu greutăți, noul aliat surprinzător în lupta cu kilogramele și efectul yo-yo
Google și Tesla se aliază cu giganții energiei pentru a schimba radical modul în care este folosită rețeaua electrică
Amazon își extinde asistentul medical Health AI pe site și în aplicația mobilă
YouTube depășește pentru prima dată veniturile din publicitate ale giganților Disney, NBC, Paramount și Warner Bros. Discovery în 2025
1 MDL
1 EUR
20.04
1 USD
17.22
1 RON
3.93
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39



Inapoi














