De ce Leancă și Lupu ar trebui să ABANDONEZE cursa prezidențială
4316
Semne diacritice
Maia Sandu este candidatul proeuropean cu cele mai mari șanse de a ieși în turul doi al alegerilor prezidențiale, după ce Andrei Năstase s-a „sacrificat” pe scena luptei antioligarhice, părăsind competiția. Iar dacă gestul lui Năstase l-ar repeta Iurie Leancă și Marian Lupu, liderului PAS i-ar rămânea puțin ca să învingă din primul tur, lăsându-l pe Dodon în offside.
Din punctul nostru de vedere, liderul PPEM este una dintre cele mai pregătite persoane pentru funcția de președinte al Republicii Moldova. Însă el mai are, pe drept sau pe nedrept, o poliță de plătit, pentru că a fost doar „un simplu prim-ministru” și pentru că a semnat un acord de concesionare a Aeroportului Chișinău în condiții dubioase, neavantajoase pentru stat. După cum demonstrează și sondajele și raitingul său în scădere, alegătorii îl privesc cu neîncredere, ca pe un posibil „simplu președinte”, adică unul dintre candidații lui Plahotniuc. Deși nu poate atrage un număr câștigător de voturi, prezența lui Leancă în competiție îl favorizează în mod evident pe candidatul PD, Marian Lupu, ceea ce iarăși ridică semne de întrebare privind calitatea de politician independent a președintelui PPEM.
Dacă vrea să mai rămână în politică, Leancă trebuie să renunțe la această etapă. Numai ieșirea sa din cursă și implicarea PPEM în campania de sprijin a Maiei Sandu poate modifica percepția de politician de buzunar a lui Leancă. El s-a pripit respingând, deloc diplomatic, îndemnul liderului PPE, Joseph Daul, de a urma exemplul lui Năstase, mai cu seamă că, spune Daul, în luna mai 2016, i-a promis delegației PPE că PPEM va participa la identificarea unui candidat comun cu PPDA, PAS și PLDM.
Exprimându-și „cel mai profund respect” pentru Andrei Năstase, care a arătat că „interesele țării sunt mai presus de ambițiile sale politice personale”, liderul PPE și-a manifestat în aceeași măsură regretul pentru faptul că Leancă nu s-a ținut de cuvânt și a adoptat o poziție care avantajează forțele prorusești și oligarhii neinteresați ca Republica Moldova să prospere și să se democratizeze. (Replicându-i, deloc elegant, că nu va ține cont de „părerile unor politicieni care în trecut, au mai avut alegeri nefericite, investind încredere în lideri din Moldova care s-au dovedit că nu au meritat acest lucru”, fostul prim-vicepreședinte al PLDM s-a împușcat în propriul picior. Daul nu putea să investească în liderii politici din Republica Moldova mai puțină încredere decât Leancă însuși.)
Dacă Leancă se va răzgândi, Merkel va înțelege și îi va saluta gestul. O va ajuta și președintele PPE, care, presupunem, poate comunica mai des cu cancelarul german decât președintele PPEM.
Și Plahotniuc cu Lupu ar trebui să fie interesați de victoria unui candidat din afara coaliției de guvernământ. Astfel s-ar demonstra că alegerile prezidențiale din Republica Moldova au fost libere și corecte. Căci Lupu are șanse să iasă în turul doi doar folosind „know-how”-ul lui Șor în alegerile locale din Orhei, adică profitând de mizeria și disperarea alegătorilor, punând în mișcare resuresle administrative, apelând la instinctele de supraviețuire, la fobii și ignoranță, nu la inteligența și patriotismul cetățenilor. Alegerile pot fi frudate și fără a se umbla la buletinele de vot.
Lupu are de plătit și el o poliță asemănătoare cu a lui Leancă. Înainte de a pretinde să ne fie președinte, nu i-ar strica o spălare de imagine, o „reabilitare”. Ar putea să o facă în acești doi ani rămași până la alegerile parlamentare din 2018, contribuind la „reconstruirea” instituțiilor statului pe baze sănătoase. Chiar dacă Plahotniuc „dezvăluie” în fața colegilor săi că abia acum începe guvernarea PD, că până acum democrații au activat „doar pe dimensiuni ministeriale”, lucrul acesta îl pot crede doar membrii PD sau niște naivi.
Majoritatea cetățenilor cu judecată înțelege că, dacă BNM, Procuratura Generală, CNA, Ministerul Economiei, SIS ș.a. structuri subordonate politic PD-ului își făceau datoria, furtul miliardului, concesionarea Aeroportului Chișinău, ar fi fost imposibile. Cineva le-a împiedicat în mod intenționat să funcționeze în corespundere cu legislația. Se fură oriunde, doar că nicăieri instituțiile statului nu simulează, ani și ani de zile, că nu văd cum se scot banii „cu sacii” din safeurile statului. Și nicăieri politicienii nu tac în asemenea cazuri. Lupu a tăcut (ca și Filat, și Ghimpu, de altfel)
Retragerea președintelui PD, Marian Lupu, din cursa electorală ar fi ca un gest de recunoaștere a „greșelilor” și de regret din partea PD, un „tribut” obligatoriu pentru continuarea cursului european. Sună cam utopic, nu-i așa? Dar nu a promis Plahotniuc să se dedice de acum înainte construcției „statului de drept”? Să-l vedem!
Maia Sandu la rândul ei ar putea să-și revadă programul și renunța la unul din angajamentele mai radicale, destabilizatoare, cum ar fi provocarea de alegeri anticipate. Acest lucru ar fi și în folosul PAS, PPDA, PLDM, care s-ar pregăti mai bine pentru bătălia parlamentară, decisivă pentru reformarea profundă a „sistemului” oligarhic.
27.05.2026
11:27
5230
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
14.05.2025
13:06
73012
Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
30.12.2024
09:11
97912
Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024
09:55
98709
Valeriu Saharneanu // Rezidenții transnistreni: ostatici ori vârf de lance ai Kremlinului?
27.12.2024
09:10
55707
Nicolae Negru // Maia Sandu, al doilea mandat
23.12.2024
09:14
38671
Nicolae Negru // Perspectiva unui PSDE „aurit”
20.12.2024
09:13
39019
Nicolae Negru // O carte ca eveniment politic
16.12.2024
09:14
39674
Nicolae Negru // Delirul imperial înainte de armistițiu?
13.12.2024
09:14
39950
Nicolae Negru // Transnistria, ca un cartof fierbinte (sau geamantan fără toartă) sau de ce nu era cazul să fie demis Guvernul
09.12.2024
09:12
40422
Nicolae Negru // Și Ilan Șor era pentru Georgescu
06.12.2024
09:13
40104
Nicolae Negru // Să salvăm România!
21.06.2026
18:27
394
Vreme caldă și în mare parte stabilă în Republica Moldova, 22–28 iunie 2026
21.06.2026
14:27
523
Alertă cod galben de caniculă pentru 22.06.2026
21.06.2026
07:53
541
Horoscopul zilei 21.06.2026
20.06.2026
20:49
764
Vreme stabilă și caldă în Republica Moldova, duminică 21 iunie 2026
20.06.2026
14:53
1191
Sondaj global: Vietnam, India și Filipine în fruntea simpatiei pentru America, în timp ce aliații occidentali se răcesc față de SUA
20.06.2026
08:16
976
Horoscopul zilei 20.06.2026
19.06.2026
20:58
1309
Sâmbătă, 20 iunie 2026: mai cald și în mare parte senin în Republica Moldova
19.06.2026
17:51
1485
Polițiștii chinologi ai IGP, premiați de Ziua Internațională a Chinologului pentru misiunile alături de câinii de serviciu
1506
BEI și UE finanțează cu 60 de milioane de euro modernizarea școlilor și spitalelor din Moldova: „Încă un pas spre servicii publice mai bune”
19.06.2026
16:57
1473
BEI investește 40 de milioane de euro pentru modernizarea a 20 de școli din Republica Moldova
19.06.2026
16:47
1850
Din 6 iulie, fermierii pot cere plăți directe pentru laptele vândut în semestrul II din 2025
19.06.2026
14:24
1619
România, printre țările cu cel mai ieftin și rapid internet din lume. Insulele izolate plătesc de peste 100 de ori mai mult pentru bandă largă
19.06.2026
12:46
1638
Germania sprijină Republica Moldova să-și consolideze infrastructura calității pentru aderarea la Uniunea Europeană
19.06.2026
12:39
1606
Școli și universități modernizate cu sprijinul BEI: Dan Perciun anunță investiții de peste 130 de milioane de euro în infrastructura educațională din Moldova
19.06.2026
11:35
1680
Interes record pentru a doua licitație de 170 MW eolian și 44 MWh stocare, cu oferte de peste două ori capacitatea scosă la concurs în Republica Moldova
19.06.2026
11:19
1590
SUA acuză, ASML neagă: disputa globală privind posibila prezență a unei mașini EUV în China și viitorul monopolului european pe cipuri
19.06.2026
10:13
1352
Programul DIALOG 2026–2028, lansat de Ministerul Educației și ARI, promite să întărească dialogul interetnic și coeziunea socială în Moldova
19.06.2026
09:55
1393
Doi recidiviști condamnați la ani grei de închisoare pentru tâlhăria comisă lângă gara feroviară din Chișinău
19.06.2026
08:22
1221
Horoscopul zilei 19.06.2026
18.06.2026
20:32
1414
Vineri, 19 iunie 2026: vreme mai caldă în Republica Moldova, cu cer variabil
18.06.2026
18:13
1457
Moldova caută investiții europene pentru infrastructură și conectivitate regională la Transport Investment Summit 2026
18.06.2026
18:13
1278
Reforma „Restart în educație”: ministerul vrea agenții teritoriale subordonate direct MEC pentru administrarea școlilor din toată țara
18.06.2026
17:18
1117
Poliția din Otaci, cu sediu nou modern: al doilea sector modernizat în raionul Ocnița
18.06.2026
13:26
1475
IGP face front comun cu AO „Acțiune pentru Justiție” pentru integritate și toleranță zero față de corupție în Poliție
18.06.2026
13:10
1326
Crima de la Beriozchi: 20 de ani de închisoare pentru uciderea bărbatului dispărut în 2011
Vreme caldă și în mare parte stabilă în Republica Moldova, 22–28 iunie 2026
Alertă cod galben de caniculă pentru 22.06.2026
Horoscopul zilei 21.06.2026
Vreme stabilă și caldă în Republica Moldova, duminică 21 iunie 2026
1 MDL
1 EUR
20.22
1 USD
17.64
1 RON
3.86
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39



Inapoi














