De ce a cerut Traian Băsescu cetățenie moldovenească? Ion Sturza explică SUBTEXTUL
Dincolo de atitudinea amicală față de R. Moldova, Traian Băsescu a avut și alte motive, mai pragmatice, pentru a solicita cetățenia moldovenească, susține fostul premier Ion Sturza.
În opinia lui, gestul lui Băsescu ar urma să îi servească fostului președinte în viitoarea sa activitate politică în România.
„Este un instrument foarte bun pentru activitatea politică în România. Traian Băsescu nu este în situația de a se retrage. Astfel, gestul, dincolo de subtextul emoțional, are și un subtext politic”, afirmă Sturza.
Deși nu crede că fostul președinte român ar încerca să candideze la prezidențialele din R. Moldova, potrivit lui Sturza prevederea constituțională care stabilește că prezidențiabilii ar trebui să aibă zece ani locuiți în R. Moldova nu ar fi un impediment.
„Băsescu merită un bonus de la Curtea Constituțională pentru a scoate prevederea cu „zece ani”, a mai precizat politicianul în cadrul emisiunii „În Profunzime”, de la Pro TV Chișinău.
Referindu-se la curentul unionist, Sturza afirmă că acum se conturează o mișcare unionistă mult mai serioasă, consistentă și profundă.
„E un altfel de curent pe care ar trebui să îl luăm în calcul”, afirmă Sturza.
Amintim că Președinția a confirmat săptămâna aceasta că Traian Băsescu și soția sa, Maria, au depus cereri pentru dobândirea cetățeniei R. Moldova.
Băsescu a promis că va face acest lucru încă în perioada în care mai era președinte al României.
R. Moldova a primit, în perioada anilor 2022 - 2023, peste 2,63 de miliarde de euro de la partenerii de dezvoltare, dintre care aproape jumătate pentru suport bugetar: Curtea de Conturi nu a identificat delapidări de fonduri europene
O bombă rusească FAB-500 neexplodată a fost neutralizată în Harkov
Salariul pe care îl poți câştiga în calitate de muncitor necalificat în Elveţia: ,,Nu trebuie să ştii să faci nimic, mai mături, duci nişte scânduri. Sunt zile când este muncă, dar şi zile când..."