Dan Barna cere deschiderea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană după alegerile parlamentare
4780
Uniunea Europeană (UE) trebuie să reacționeze rapid la rezultatul alegerilor parlamentare din Republica Moldova prin inițierea negocierilor de aderare, crede eurodeputatul Dan Barna. El a evidențiat că discuțiile de nivel înalt pe acest subiect sunt deja în curs. „Este, într-adevăr. Discutam și cu colegii din Parlamentul European, și cu cei din Comisie. În prezent, cetățenii moldoveni au arătat, prin votul lor ferm: da, optăm pentru drumul european și mizăm pe Europa. Acest lucru cere responsabilitatea Europei de a răspunde acestei deschideri și oportunități către Europa, și de a găsi o soluție rapidă în Consiliu pentru a începe negocierile de aderare și pentru deschiderea capitolelor în contextul actual”, a spus Barna într-o emisiune la TVR Moldova.
La Summitul Comunității Politice Europene de la Copenhaga, europarlamentarul a subliniat că principala temă a fost securitatea Europei, mai ales pe flancul estic, unde presiunile Rusiei se resimt puternic. El a menționat că nu trebuie să credem că Rusia va face un pas înapoi după alegeri și că interferențele și presiunile vor persista. „Ucraina apără fizic Europa, iar Republica Moldova a fost o țintă a războiului hibrid, prin dezinformare și manipulare. De aceea, extinderea și securitatea merg acum mână în mână”, a subliniat Dan Barna.
Barna a adăugat că pachetul financiar european de 800 de miliarde de euro destinat apărării și securității este conceput astfel încât și Republica Moldova să beneficieze, prin mecanisme integrate de achiziții, alături de țări precum Polonia, România, Bulgaria, țările baltice și Ucraina.
Alegerile parlamentare din Republica Moldova au fost descrise ca „un test pentru democrație” și „o lecție pentru Europa”, au remarcat liderii europeni la Summitul Comunității Politice Europene (CPE), organizat la Copenhaga. Avansarea procesului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, dezvoltarea economică și securitatea regională au fost subiecte importante pe agenda Summitului CPE, desfășurat între 1-2 octombrie, eveniment la care a participat și Maia Sandu.
Summitul CPE, găzduit de Danemarca, țara care deține președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene, a fost creat la inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, în 2022, ca o platformă de dialog și cooperare politică între statele membre UE și țările partenere, transmite ipn.md.
24.09.2026
02:53
24.09.2026
02:34
24.09.2026
02:20
24.09.2026
01:47
24.09.2026
01:28
24.09.2026
01:19
24.09.2026
01:02
24.09.2026
00:25
24.09.2026
00:08
24.09.2026
00:06
23.09.2026
23:21
24.09.2026
02:53
24.09.2026
02:34
24.09.2026
02:20
24.09.2026
01:47
24.09.2026
01:28
24.09.2026
01:19
24.09.2026
01:02
24.09.2026
00:25
24.09.2026
00:08
24.09.2026
00:06
23.09.2026
23:21
23.09.2026
23:06
23.09.2026
22:59
23.09.2026
22:37
23.09.2026
22:27
23.09.2026
21:37
23.09.2026
21:32
23.09.2026
20:44
23.09.2026
20:42
23.09.2026
19:43
23.09.2026
19:40
23.09.2026
19:25
23.09.2026
19:16
23.09.2026
19:12
23.09.2026
19:01
23.09.2026
18:59
Dorin Recean îl desființează pe Ion Chicu, „premierul lui Dodon și Plahotniuc, care a vrut să pună pe spatele moldovenilor așa-numita datorie de miliarde a regiunii transnistrene”: „Un fals flagrant lansat pentru a submina R. Moldova”
Avertisment privind Moldova: Putin ar putea viza țara, iar Kremlinul ar pregăti trimiterea a mii de soldați în Transnistria
Europa se REINVENTEAZĂ din temelii. Daniel Vodă, despre noul discurs al Ursulei von der Leyen: „R. Moldova are șansa ISTORICĂ să devină un pilon de securitate”
ULTIMA ORĂ // Val de numiri la Guvern: Cine va conduce Fiscul, Proprietatea Publică, Asigurările în Medicină și Plățile în Agricultură
Vocile Basarabiei CUCERESC New York-ul! Documentarul „Prigoana din Basarabia” arată publicului american tragedia uitată a romilor















