20:10:36 25.04.2024
Stiri

Curtea Constituțională a pus PUNCTUL pe „I” în problema acordării cetățeniei

Politică 07.10.2015 10:20 Vizualizări1750 Autor: Ziarul National
Curtea Constituțională a pus PUNCTUL pe „I” în problema acordării cetățeniei


Acordarea cetățeniei R. Moldova, prin recunoaștere, de către Ministerul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor, este legală, a stabilit Curtea Constituțională.

Aceasta a fost sesizată de deputații liberali să verifice constituționalitatea acordării cetățeniei R. Moldova de către MTIC, argumentând că Legea Supremă prevede că această prerogativă îi revine exclusiv șefului statului.

Curtea Constituțională a stabilit că ministerul poate acorda cetățenia R. Moldova doar în caz de recunoaștere a acesteia. La acordarea cetățeniei prin recunoaștere, MTIC doar constată un fapt în baza actelor justificative, neavând discreţie de a acorda sau nu cetățenia în cazul întrunirii tuturor condiţiilor prevăzute de lege. Astfel, aceasta nu încalcă competenţele preşedintelui Republicii Moldova în domeniul cetățeniei.

Potrivit Legii cetățeniei, în afară de naturalizare şi redobândire (competenţe ale preşedintelui Republicii Moldova), cetățenia Republicii Moldova se mai dobândește prin naştere, recunoaştere şi înfiere.


Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md