CURIOS // Business Insider dezvăluie lucruri mai PUȚIN CUNOSCUTE despre Vladimir Putin
3188
www.huffingtonpost.com Business Insider a prezentat în această săptămână câteva lucruri mai puțin cunoscute despre președintele Federației Ruse, Vladimir Putin.
Sursa scrie că, deși Vladimir Putin este unul dintre cei mai mediatizați șefi de stat, sunt detalii din viața sa despre care, probabil, nu toată lumea știe:
1. Vladimir Putin se culcă târziu şi ia prima masă a zilei abia la orele după-amiezii.
2. Liderul de
3. Putin a fost botezat pe ascuns, într-o biserică creştin-ortodoxă. În acea perioadă, religia era total interzisă pe teritoriul Uniunii Sovietice.
3. Liderul de
4. Putin are centura neagră în Judo. În 1974, preşedintele Rusiei a fost campionul universităţii la care a studiat.
5. Președintele rus a lucrat la postul de radio al liceului pe care l-a urmat şi obişnuia să pună melodiile trupei britanice „The Beatles”. Deşi obişnuiau să-l numească „şeful”, în prezent, cei din interiorul cercului său de apropiaţi i se adresează cu apelativul „ţar”.
6. Putin urăşte internetul. Îl consideră derutant şi total nesigur.
7. În tinereţe, Vladimir Putin iubea romanele şi filmele cu spioni. Pelicula sa preferată este „17 clipe ale unei primăveri”, un serial despre viaţa unui dublu agent secret sovietic.
8. Putin a fost trimis sub acoperire în Germania de Est de către KGB. Se întâmpla în 1985 şi numele său de spion era „domnul Adamov”.
9. Deşi de curând au apărut diverse speculaţii cu privire la starea de sănătate a preşedintelui Rusiei, Putin se menţine în formă datorită faptului că nu fumează și consumă foarte rar alcool.
Vladimir Putin a împlinit recent 15 ani de când a acces la postul de președinte al Rusiei.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
28.10.2026
09:58
28.10.2026
09:33
28.10.2026
09:20
28.10.2026
08:37
28.10.2026
08:19
28.10.2026
04:43
28.10.2026
04:02
28.10.2026
02:37
27.10.2026
23:52
27.10.2026
22:32
27.10.2026
22:08
27.10.2026
21:45
27.10.2026
20:48
27.10.2026
20:21
27.10.2026
19:45
27.10.2026
19:11
27.10.2026
18:59
27.10.2026
18:50
27.10.2026
18:48
27.10.2026
18:48
27.10.2026
18:29
27.10.2026
18:08
27.10.2026
17:34
27.10.2026
17:02
27.10.2026
16:24
27.10.2026
16:17
INVESTIGAȚIE // Centrul secret al GRU de la Tiraspol: Oamenii, canalele de Telegram și propaganda din spatele protestului anti-Chișinău
FOTO // Omul de afaceri, Anatolie Golea, anunță că PORT MALL se extinde
Bănuit că a cerut 7.500 de euro pentru influențarea unui dosar de conducere în stare de ebrietate: percheziții la Chișinău
Premierul Vasile Tofan a avut o convorbire telefonică cu omologul său român, Luca Niculescu. Noul prim-ministru al României, invitat la Chișinău
O nouă scenă pentru tinerii din Costești: Centrul Cultural își redeschide porțile cu ajutorul României















