Cum s-au mobilizat tinerii originari din R. Moldova pentru a organiza un eveniment frumos la Roma
4494
O3M Asociația tinerilor moldoveni din Roma „Open Mind Made in Moldova (O3M)” și-a sărbătorit prima aniversare și a organizat, cu această ocazie, pe 2 iulie curent la Roma, un concert internațional.
Peste 120 de tineri au venit în clubul „Wishlist” pentru a asculta și dansa împreună cu interpreți din Rusia, Statele Unite, R. Moldova și Italia, care au reușit să satisfacă atât gusturile iubitorilor de jazz, cât și ale celor de rock.
În cadrul sărbătorii, primul secretar al Ambasadei Republicii Moldova la Roma, Nicoleta Croitoru-Bantea, a înmânat două premii: unul lui Victor Munteanu, pentru curajul cu care a înfruntat viața, și al doilea lui Efim Olan pentru realizările sale artistice.
Efim a demonstrat imediat că merită premiul, cântând pe scenă împreună cu trupa sa moldo-italiană „Geeskoff”.
„Ritmul trupei a făcut ca toată lumea să danseze, inclusiv personalul localului”, se arată într-un comunicat de presă al Asociației tinerilor moldoveni din Roma.
Asociația a colectat și donații prin vinderea lumânărilor realizate manual de către membrii ei. Banii adunați vor fi folosiți pentru a realiza un site cu informații utile studenților străini în Italia.
15.05.2020
07:30
06.05.2020
18:39
24.04.2020
12:59
15.04.2020
13:59
10.04.2020
14:23
04.04.2020
19:07
03.04.2020
12:09
03.04.2020
08:00
30.03.2020
16:36
23.03.2020
16:31
22.08.2026
18:21
22.08.2026
17:00
22.08.2026
16:23
22.08.2026
15:50
22.08.2026
15:01
22.08.2026
14:05
22.08.2026
13:28
22.08.2026
11:53
22.08.2026
11:52
22.08.2026
10:28
22.08.2026
09:39
22.08.2026
09:01
22.08.2026
08:47
22.08.2026
07:40
22.08.2026
07:24
22.08.2026
04:01
22.08.2026
01:40
22.08.2026
01:16
22.08.2026
01:09
22.08.2026
00:25
21.08.2026
23:40
21.08.2026
23:29
21.08.2026
22:03
21.08.2026
19:57
21.08.2026
19:11
Maia Sandu deschide parantezele privind planurile Kremlinului de a transforma Republica Moldova într-un cap de pod împotriva Ucrainei și UE
ULTIMA ORĂ // Chișinăul a detectat-o, NATO a doborât-o. Dronă rusească interceptată în Galați după ce a traversat sudul R. Moldova
VIDEO // Gordon, despre adevărul INTERZIS din „temuta” Transnistria: „Armata rusă e un mit, la Cobasna nu mai e nimic, iar militarii lui Putin nu au cum să ajungă acolo”
SALARII // Plată UNICĂ de până la 4 000 de lei pentru bugetari. Vasile Tofan: „Până la majorările din ianuarie, îndreptăm parțial această întârziere”
NYT: Putin ar viza „prăbuşirea din interior” a NATO şi UE, cu Republica Moldova următoarea ţintă după Ucraina


















