Cum a reușit un primar din R. Moldova să sporească numărul de agenți economici din sat
1905
md.undp.org Mai multe întreprinderi mici și mijlocii înseamnă mai multe locuri de muncă, dar și mai mulți bani în bugetul local.
Asta a înțeles și Valentina Ceauşceac, primărița de Sângereii Noi, raionul Sângerei, care, ajutată de PNUD Moldova, a decis să-și susțină consătenii în ceea ce fac sau au de gând să dezvolte.
„La începutul anului 2015, am fost chemată la primărie pentru a discuta despre dezvoltarea micii mele afaceri”, spune Lilia Coşmari, o locuitoare a satului Sângereii Noi, care dezvoltă o afacere cu flori.
„Timp de cinci ani am reușit să dezvolt şi să investesc în crearea unei sere moderne. Îmi doream mult o extindere, însă nu reușeam să adun banii necesari, deoarece ne aflăm la peste 100 km de capitală – principala piață de desfacere a florilor. Deplasarea presupune costuri mari, iar veniturile care rămân sunt mici. La un moment dat, am ajuns în impas, deoarece nu aveam suficiente resurse financiare şi nu vedeam un parcurs pentru creșterea afacerii. În schimb, eram sigură că trebuie să existe posibilitatea de a-mi dezvolta afacerea”, susține Lilia Coşmari, florăreasa din Sângereii Noi.
Aceeași invitație la primărie a primit-o și Viorel Foșca din același sat. El primise un stup de albine cadou de la tatăl său la aniversarea de 15 ani. Mai mulți ani la rând a descoperit secretele apiculturii, pe care o practica ca un hobby. Producea miere pentru consumul familiei, pentru a oferi mici cadouri pentru rude şi prieteni.
„Am reușit să înmulțesc stupii, dar de câteva ori albinele au murit, deoarece eram la etapa de învățare, dar nu aveam nici utilajul necesar. Lucram cu instrumente foarte vechi pe care le găsisem în pod, rămase încă de la bunelul meu.Niciodată nu m-am gândit să fac din asta o afacere”, zice el.
Alături de acești mici antreprenori au mers la primărie încă alte 40 de persoane.
„De mai mult timp eram siguri că avem nevoie de o platformă de discuții pentru a dezvolta mediul economic la nivel local. Or, businessurile pentru primărie sunt precum combustibilul pentru funcționarea unui motor. Programul Comun de Dezvoltare Locală Integrată (PCDLI) a venit cu un suport pentru primărie în acest sens şi, în comun, am conceput şi aplicat o strategie de dezvoltare a mediului economic în comună”, spune Valentina Ceauşceac, primărița de Sângereii Noi.
Potrivit ei, la prima întâlnire, participanții au fost informați despre oportunitățile de finanțare a businessurilor mici şi startup-urilor.
„De la această ședință am aflat despre oportunitatea de a coopera cu PCDLI, care mi-a oferit instruiri pe parcursul unui an, ghidare în dezvoltarea afacerii, dar şi un suport financiar în sumă de 5 000 de dolari”, rememorează Lilia Coşmari.
Pe parcursul unui an, atât Lilia, cât şi Viorel şi-au înregistrat afacerea, şi-au dublat volumul de producție şi au participat la expoziția internațională „Farmer 2016” unde şi-au promovat produsele.
În așa fel, în localitate a crescut numărul agenților economici, dar şi contribuțiile la bugetul local. „În localitate au apărut noi businessuri conduse de femei. Aceste rezultate bucură foarte mult. Cel mai important este că noi deja vedem un parcurs al dezvoltării economice locale”, se laudă primărița.
De granturi şi de asistenţa PNUD au beneficiat încă 36 de mici antreprenori din mediul rural din R. Moldova, în total 26 de femei și 12 bărbați.
Menționăm că întreprinderile mici şi mijlocii reprezintă majoritatea covârșitoare, peste 97 la sută din numărul total al afacerilor din Republica Moldova. 80 din toate aceste afaceri sunt concentrate în zonele urbane, iar satele rămân în umbra dezvoltării economice și se depopulează din cauza lipsei locurilor de muncă.
PNUD ghidează primăriile pentru a crește numărul afacerilor mici în satele din R. Moldova.
15.03.2026
18:21
411
Vreme mai blândă și cer predominant noros în Republica Moldova, 16–22 martie 2026
15.03.2026
11:24
544
Dan Perciun, față în față cu reprezentanții elevilor la Adunarea Generală a Consiliului Național al Elevilor
14.03.2026
21:07
777
Vreme mai acoperită, dar blândă în Republica Moldova, duminică 15.03.2026
14.03.2026
17:19
844
Campania „Învață în Moldova”: mii de elevi de liceu vizitează universitățile din țară pentru a-și alege studiile superioare
14.03.2026
12:12
2073
ULTIMA ORĂ // O dronă de luptă SHAHED lansată de ruși a ajuns până în Cimișlia
14.03.2026
10:43
823
134 de elevi din toată țara, în competiție la Olimpiada Republicană de Chimie de la USM
13.03.2026
21:08
921
Răcire ușoară, dar vreme senină în Republica Moldova – sâmbătă, 14 martie 2026
13.03.2026
18:02
1041
Liceul „Miron Costin” din Florești, a zecea Școală EduLIFE cu spații modernizate și produse de igienă menstruală gratuite pentru eleve
13.03.2026
17:44
903
Liceul „Olimp” din Costești va fi transformat în școală-model prin proiectul „Modernizarea școlilor”
13.03.2026
16:40
962
MEC lansează consultări publice pentru Concepția noii discipline „Educația fizică” în învățământul general
297
Șeful FCC din SUA amenință televiziunile critice față de Trump cu retragerea licențelor pentru modul în care relatează războiul cu Iranul
15.03.2026
18:21
372
Vreme mai blândă și cer predominant noros în Republica Moldova, 16–22 martie 2026
15.03.2026
13:13
523
ULTIMA ORĂ // Stare de URGENȚĂ pe Nistru. Guvernul Munteanu se reunește duminică într-o ședință extraordinară
15.03.2026
11:24
533
Dan Perciun, față în față cu reprezentanții elevilor la Adunarea Generală a Consiliului Național al Elevilor
578
Inteligența artificială care dirijează traficul în Tees Valley reduce întârzierile la autobuze cu aproape 14%
15.03.2026
08:40
596
Horoscopul zilei 15.03.2026
701
Femeile care revoluționează șahul online: de la streaming și „bullet” la milioane de urmăritori și un nou val de jucătoare
15.03.2026
00:04
1078
Armata SUA semnează un mega-contract de până la 20 de miliarde de dolari cu startupul de apărare Anduril
14.03.2026
21:07
773
Vreme mai acoperită, dar blândă în Republica Moldova, duminică 15.03.2026
14.03.2026
20:58
1010
Honda își abandonează mașinile electrice și își sabotează viitorul în industria auto
14.03.2026
17:19
837
Campania „Învață în Moldova”: mii de elevi de liceu vizitează universitățile din țară pentru a-și alege studiile superioare
14.03.2026
14:29
1010
Alexandru Munteanu, la Marșul Păcii de la Coșnița: omagiu eroilor din războiul de pe Nistru și angajament pentru drumul european al Moldovei
14.03.2026
12:34
920
„Amestecarea cognitivă”, tehnica de micro-visare care promite să înlocuiască număratul oilor pentru un somn mai bun
14.03.2026
12:12
2061
ULTIMA ORĂ // O dronă de luptă SHAHED lansată de ruși a ajuns până în Cimișlia
14.03.2026
10:43
816
134 de elevi din toată țara, în competiție la Olimpiada Republicană de Chimie de la USM
14.03.2026
08:33
858
Horoscopul zilei 14.03.2026
14.03.2026
08:05
1231
ULTIMA ORĂ, VIDEO // Trump anunță unul dintre „cele mai puternice raiduri de bombardament din istoria Orientului Mijlociu”. Care a fost ținta SUA
14.03.2026
03:09
1071
Republica Moldova marchează Ziua mondială a drepturilor consumatorilor 2026, cu accent pe produse sigure și încrederea cumpărătorilor
14.03.2026
02:56
1162
Avocatul care anchetează cazurile de „psihoză AI” avertizează: urmează atacuri cu victime multiple provocate de chatboți
960
Proces de referință la Los Angeles: Meta și Google, acuzate că au creat platforme care dau dependență tinerilor utilizatori
13.03.2026
23:00
1052
Fondatorul Uber revine în forță: Travis Kalanick lansează Atoms, imperiu robotic pentru industrie, minerit și transport
13.03.2026
22:50
923
Cum reconfigurează marile bătălii din industrie, agenții AI și criza de cipuri viitorul inteligenței artificiale în 2026
13.03.2026
21:08
918
Răcire ușoară, dar vreme senină în Republica Moldova – sâmbătă, 14 martie 2026
13.03.2026
19:11
892
Test de sânge inovator estimează riscul de demență la femei cu până la 25 de ani înainte de simptome
13.03.2026
18:02
1035
Liceul „Miron Costin” din Florești, a zecea Școală EduLIFE cu spații modernizate și produse de igienă menstruală gratuite pentru eleve
Vreme mai blândă și cer predominant noros în Republica Moldova, 16–22 martie 2026
ULTIMA ORĂ // Stare de URGENȚĂ pe Nistru. Guvernul Munteanu se reunește duminică într-o ședință extraordinară
Dan Perciun, față în față cu reprezentanții elevilor la Adunarea Generală a Consiliului Național al Elevilor
1 MDL
1 EUR
20.04
1 USD
17.34
1 RON
3.93
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39



Inapoi














