Cum a câștigat Chirtoacă în confruntarea cu Dodon
3514
Candidatul liberal și primar degrevat al capitalei, Dorin Chirtoacă, candidează pentru un al treilea mandat în fruntea Chișinăului și a fost astăzi mai matinal decât contracandidata sa socialistă, Zinaida Greceanîi.
Acesta s-a prezentat la secția de votare la ora 8.00, arătându-se convins că mâine își va începe ziua de muncă la primărie, la ședința de dimineață a serviciilor operative ale municipalității.
„Mi-am dat votul pentru continuarea dezvoltării europene a Chișinăului. (…) Practic, cu aceste alegeri noi ne clarificăm cu tot ce a fost în ultimii 25 de ani și începem să construim în mod sigur, definitiv, ireversibil și irevocabil prezentul și viitorul R. Moldova”, a spus Chirtoacă după ce a votat.
Dorin Chirtoacă are o experiență de a candida la funcția de primar al capitalei de zece ani deja.
Liberalul a participat la trei încercări de a alege edilul din fruntea Chișinăului în anul 2005, după ce fostul primar Serafim Urechean a ales mandatul de deputat.
Atunci, toate cele trei scrutine au fost declarate nevalabile din cauza prezenței reduse la vot. De la 7,13 la sută din voturi obținute în iulie 2005, Chirtoacă a ajuns până la 35,62% în noiembrie același an, la a treia încercare de a alege primarul.
Apoi, în anul 2007, Chirtoacă a „zdrobit” candidatul Comuniștilor, Veaceslav Iordan, cu un scor de 61,17%.
În 2011, contracandidatul lui Chirtoacă ce a trecut în turul a fost actualul socialist Igor Dodon, fost candidat comunist. În 2011, lupta a fost strânsă. În turul întâi de scrutin, Dorin Chirtoacă a acumulat 46,51% din voturi, în timp ce Dodon – 48,07%.
În turul doi, liberalul a obținut 50,60%, iar Dodon – 49,40%.
10.07.2015
11:20
29.06.2015
13:14
29.06.2015
08:40
29.06.2015
00:29
28.06.2015
16:27
28.06.2015
15:23
28.06.2015
14:29
28.06.2015
13:48
28.06.2015
13:29
28.06.2015
13:16
28.06.2015
12:46
28.06.2015
12:05
24.10.2026
03:22
24.10.2026
03:20
24.10.2026
02:36
24.10.2026
02:27
24.10.2026
01:36
24.10.2026
01:12
23.10.2026
23:35
23.10.2026
23:27
23.10.2026
23:00
23.10.2026
21:14
23.10.2026
20:38
23.10.2026
20:31
23.10.2026
19:26
23.10.2026
19:24
23.10.2026
19:23
23.10.2026
19:07
23.10.2026
18:39
23.10.2026
18:34
23.10.2026
18:33
23.10.2026
18:07
23.10.2026
18:02
23.10.2026
17:47
23.10.2026
17:40
23.10.2026
17:36
23.10.2026
16:55
23.10.2026
16:17
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Fiasco TOTAL pentru Dodon la Moscova: IGNORAT de Medvedev și Mironov, socialistul a fost primit doar de deputați de rând, dar le vinde moldovenilor iluzia „gazului ieftin” de la Putin pe o piață deja liberalizată
VIDEO // Discurs alarmist de pe prispa casei: Ion Ceban sperie cetățenii cu o presupusă „uzină de drone” la Chișinău, ignorând amenințarea reală a dronelor rusești
Trump suspendă sancțiunile legate de exporturile energetice rusești, pe fondul tensiunilor cu Ucraina















