Culmea OBRĂZNICIEI // Deputatul cu cea mai scumpă casă vrea locuință SOCIALĂ de la stat
54718
Chiar dacă indica în declarația sa de avere pentru anul 2012 trei case estimate la peste șapte milioane de lei și situate în una dintre cele mai prestigioase zone ale orașului, fostul deputat Valeriu Guma nu s-a sinchisit să se îmbulzească printre deputații care, la sfârșitul anului trecut, i-au cerut președintelui Parlamentului Igor Corman „să examineze posibilitatea identificării unui lot de pământ pentru construirea unui bloc locativ pentru asigurarea deputaților cu spațiu locativ din cont propriu”.
În listă regăsim și numele liberal-democratului Chiril Lucinschi, cunoscut drept un prosper om de afaceri, proprietarul a două apartamente și al unei case în Chișinău, dar și al unei vile în Odesa, Ucraina.
De asemenea, printre semnatarii demersului adresat președintelui Parlamentului se regăsesc Nicolae Juravschi, Sergiu Sârbu, Corina Fusu, Angel Agache, Boris Vieru. Toți cu case sau apartamente în capitală.
Chiar dacă este un critic dur al puterii actuale, nici comunistul Artur Reșetnicov, proprietarul unei case de locuit, al unui apartament și al unui lot de construcție în Chișinău, nu s-a dat în lături de la posibilitatea de a se pricopsi cu încă un apartament la preț redus.
În aceeași listă se mai regăsesc și alți comuniști cu case și apartamente de sute de metri pătrați: Oxana Domenti, Vasile Șova, Violeta Ivanov, Anatole Gorilă.
Doar câțiva dintre deputații care au solicitat identificarea unui lot pentru construcția unui bloc locativ pentru asigurarea deputaților cu spațiu de locuit nu indică în declarațiile lor de avere vreo proprietate imobiliară.
Demersul expediat președintelui Parlamentului a fost transmis încă în toamna anului trecut Primăriei mun. Chișinău.
Surse din cadrul primăriei ne-au comunicat încă atunci că a fost identificat un teren în centrul capitalei, dar nu fusese luată o decizie definitivă.
Ulterior, s-a decis de a selecta un teren de 0,49 ha situat pe str. Mitropolit Dosoftei 124.
Precizăm că, în demersul lor, deputații precizează că blocul locativ urmează a fi construit din sursele proprii ale aleșilor poporului.
20.03.2026
14:09
545
Maia Sandu discută la Chișinău cu președintele Comitetului Militar al NATO despre cooperarea în domeniul apărării și securității cibernetice
20.03.2026
11:22
586
Maia Sandu discută cu ministra Muncii din Regatul Unit despre sprijinirea diasporei și conversia permiselor de conducere
19.03.2026
14:10
846
Maia Sandu discută la Chișinău cu ministra italiană Marina Calderone despre cooperarea socială și sprijinul Italiei pentru parcursul european al Moldovei
19.03.2026
12:40
838
Maia Sandu, la Chișinău, despre Carta Socială Europeană: drepturile sociale, scut împotriva tentativelor de subminare a democrației în Moldova și în Europa
18.03.2026
19:25
1014
Maia Sandu: Incluziunea romilor este o obligație de respectare a demnității umane, nu o problemă de rezolvat
18.03.2026
13:42
1010
Maia Sandu discută cu ministrul irlandez Thomas Byrne despre aprofundarea relațiilor bilaterale și accelerarea integrării europene a Republicii Moldova
17.03.2026
13:46
980
Maia Sandu consolidează cooperarea culturală cu Grecia printr-un nou memorandum semnat la Chișinău
17.03.2026
09:45
1361
Notă de protest cu PROBA pe masă - sticla cu OTRAVA din Nistru. Ambasadorul rus, convocat la MAE
17.03.2026
13:20
1215
Guvernul de la Chișinău și ONU își coordonează eforturile pentru reintegrarea Republicii Moldova și reducerea disparităților de pe ambele maluri ale Nistrului
16.03.2026
15:41
1628
„Partenerul strategic” Rusia OTRĂVEȘTE Nistrul și poate lăsa cetățenii R. Moldova fără principala sursă de APĂ. Marta Kos: „UE este pregătită să ofere sprijin prin intermediul Mecanismului de Protecție Civilă al UE”
20.03.2026
21:01
197
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
286
Gigantul financiar Hargreaves Lansdown anunță că a rezolvat problemele IT care au blocat accesul a mii de clienți
20.03.2026
19:41
268
SUA acuză guvernul iranian că orchestrează gruparea de hackeri Handala, responsabilă de atacul cibernetic asupra companiei Stryker
20.03.2026
19:29
327
Jeff Bezos mută centrele de date în orbită: Blue Origin cere aprobarea SUA pentru o rețea de peste 50.000 de sateliți în spațiu
20.03.2026
19:12
300
Trump vrea control federal total asupra legislației AI și mută responsabilitatea pentru siguranța copiilor pe umerii părinților
308
Editura americană retrage romanul horror „Shy Girl” după acuzații de folosire a inteligenței artificiale
20.03.2026
18:37
298
Startupurile de inteligență artificială înghit capitalul de risc global: finanțări record și randamente promițătoare pentru fondurile noi
20.03.2026
18:01
423
MEC alocă 7 milioane de lei pentru 60.000 de cărți noi în biblioteci școlare și lansarea laboratoarelor literare CHILL Network în Chișinău
20.03.2026
15:07
442
De ce cea mai bună miză pe inteligența artificială ar putea fi investiția în infrastructura energetică
382
Defecțiune IT la Hargreaves Lansdown lasă mii de clienți blocați fără acces la tranzacții financiare
20.03.2026
14:18
470
Huliganism la Stăuceni: Bărbatul care a aruncat un dispozitiv explozibil la casa primarului, obligat să achite peste 200 000 de lei
20.03.2026
14:09
529
Maia Sandu discută la Chișinău cu președintele Comitetului Militar al NATO despre cooperarea în domeniul apărării și securității cibernetice
554
Guvernul a încheiat consultările naționale pe reforma APL: peste 4500 de primari și cetățeni au venit cu propuneri pentru primării mai puternice și servicii publice mai aproape de oameni
20.03.2026
11:22
571
Maia Sandu discută cu ministra Muncii din Regatul Unit despre sprijinirea diasporei și conversia permiselor de conducere
20.03.2026
10:49
551
Curtea de Apel menține condamnarea șefului OT Ocnița al fostului PP „Șor” pentru finanțarea ilegală a partidului cu 1,66 milioane lei
20.03.2026
07:51
603
Horoscopul zilei 20.03.2026
19.03.2026
22:01
721
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
19.03.2026
21:04
737
Meta mizează pe inteligența artificială pentru moderarea conținutului și renunță treptat la firmele externe
19.03.2026
20:41
722
Moldova se încălzește: vreme mai blândă vineri, 20 martie 2026
19.03.2026
19:36
738
Google introduce setarea „advanced flow” pentru sideloading de aplicații Android cu protecție suplimentară împotriva scam-urilor
783
Insulele Orkney, izolate de internet după avarierea cablului submarin; se așteaptă navă specializată pentru reparații
703
Facebook vânează influencerii de pe TikTok și YouTube cu oferte de până la 3.000 de dolari pe lună
19.03.2026
17:39
808
FBI închide site-urile grupării de hackeri pro-iraniene Handala după atacul devastator asupra companiei Stryker
19.03.2026
17:38
706
UNICEF extinde la nivel național programul „100 de povești citite”: 30.000 de cărți noi ajung în 1.200 de grădinițe pentru a încuraja lectura timpurie
19.03.2026
17:31
771
SUA cer companiilor să își blindeze sistemele Microsoft Intune după atacul în care hackeri au șters zeci de mii de dispozitive Stryker
„Moldovagaz” acuză compania „Nordgaz Furnizare”, care a promis găgăuzilor gaz la prețul de 10 lei, de „manipulare a pieței de gaze naturale”
FOTO // Cel mai COSTISITOR proiect de infrastructură rutieră din raionul Orhei a fost finalizat: Leagă satele Tabăra și Vatici
Fonduri facultative de pensii, în R. Moldova
Banca Națională a Moldovei a încheiat un memorandum de înțelegere cu banca centrală a Ungariei
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40




Inapoi














