Cristofor Aldea-Teodorovici l-ar putea ATACA în judecată pe Carla's Dreams
2367
facebook.com Fiul regretaților Doina și Ion Aldea-Teodorovici spune că ar putea să se adreseze instanței de judecată, în cazul în care băieții de la Carla's Dreams vor continua să interpreteze pe la concerte piesa „Focul din vatră” și să o publice pe internet.
„Mă simt obligat să protejez integritatea creației părinților mei și a valorilor pe care le-au promovat ei”, a precizat, astăzi, Cristofor Aldea-Teodorovici în cadrul unei conferințe de presă.
Potrivit interpretului, fără acordul său nu este posibilă modificarea operei Doinei și a lui Ion Aldea-Teodorovici, deoarece este urmașul legal al acestora.
Fiul artiștilor recunoaște realizările băieților de la Carla's Dreams, dar consideră că o trupă care cântă piese cu înjurături nu poate interpreta piesele părinților săi, care au promovat alte valori.
Compatibilitatea, imaginea, conceptul, componența instrumentală, aranjamentul, viziunea, interpretarea sunt câteva criterii de care trebuie să țină cont toți cei care vor să interpreteze piesele regretaților artiști, fiul acestora asigurându-ne că nu este vorba de bani.
„Dacă vor să aducă un omagiu Doinei și lui Ion Aldea-Teodorovici, îi îndemn pe cei de la Carla's Dreams să cânte piesa la chitară fanilor, dar să nu le publice pe internet”, specifică artistul, mai ales că băieții „au reinterpretat piesa și nu au reprodus-o”.
„Toți cei care vor să reinterpreteze opera Doinei și lui Ion Aldea-Teodorovici trebuie să mă apeleze pe mine sau Asociația noastră, ca să ajungem la un numitor comun”, mai spune Cristofor Aldea-Teodorovici.
Totodată, fiul artiștilor menționează că cei de la Carla's Dreams nu au reacționat la timp, de aceea s-a ajuns la un scandal nedorit și speră că vor depune efort să soluționeze problema.
Amintim că acest conflict s-a iscat după ce băieții de la Carla's Dreams au făcut un cover la piesa „Focul din vatră”, care aparține regretaților Doina și Ion Aldea-Teodorovici.
11.09.2024
18:01
25.01.2021
18:29
19.01.2021
19:57
18.01.2021
20:00
31.12.2020
13:52
18.12.2020
17:59
16.12.2020
19:59
03.12.2020
16:37
02.12.2020
18:30
01.12.2020
19:29
27.11.2020
19:30
23.11.2020
17:55
26.10.2026
15:51
26.10.2026
15:36
26.10.2026
14:25
26.10.2026
13:50
26.10.2026
13:41
26.10.2026
12:44
26.10.2026
12:35
26.10.2026
12:22
26.10.2026
11:05
26.10.2026
09:41
26.10.2026
09:28
26.10.2026
08:43
26.10.2026
08:41
26.10.2026
04:20
26.10.2026
04:09
26.10.2026
03:30
26.10.2026
02:27
26.10.2026
01:02
25.10.2026
23:13
25.10.2026
22:50
25.10.2026
22:19
25.10.2026
18:37
25.10.2026
18:24
25.10.2026
18:18
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
INVESTIGAȚIE // Centrul secret al GRU de la Tiraspol: Oamenii, canalele de Telegram și propaganda din spatele protestului anti-Chișinău
Horoscopul zilei 19.10.2026
Clasamentul orașelor din America de Nord după calitatea vieții și costuri, relevant și pentru România
Horoscopul zilei 20.10.2026

















