Consolidarea parteneriatului energetic între Moldova și Danemarca: pas spre viitorul energiei durabile


Chișinău, 8 august 2025 — Cristina Pereteatcu, secretara de stat a Ministerului Energiei, s-a întâlnit cu Excelența Sa, Ambasadorul Danemarcei în Republica Moldova, Søren Jensen, însoțit de doamna Violeta Bunescu, Senior Advisor la Ambasada Danemarcei.
În cadrul discuțiilor, s-a pus accent pe întărirea colaborării în domeniul energiei durabile. S-a subliniat importanța unui Memorandum de Înțelegere între Ministerul Energiei al Republicii Moldova și Ministerul Climei, Energiei și Utilităților din Danemarca. Acest document va stabili cadrul pentru o cooperare strategică în promovarea surselor de energie regenerabilă și eficienței energetice.
Întâlnirea a avut ca subiect central tehnologiile moderne din domeniul energiei regenerabile și soluțiile de eficiență energetică. Obiectivul Republicii Moldova este reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și îmbunătățirea securității energetice.
Danemarca, prin Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), a ajutat Ministerul Energiei să elaboreze Legea privind spațiile de testare inovativă în domeniul energiei (Sandbox). A fost discutată și extinderea cooperării în acest domeniu, cu accent pe inovații și testarea de soluții tehnologice avansate.
Acțiunile viitoare includ extinderea colaborării cu Danemarca în domeniul securității cibernetice, având în vedere protecția infrastructurii energetice critice.
Ambasada Danemarcei a anunțat o misiune la Chișinău în toamna anului 2025, la care vor participa companii daneze din domeniul energetic. Evenimentul va cuprinde un seminar dedicat sistemelor de încălzire centralizată, unde companii din Moldova sunt invitate să participe.
Cristina Pereteatcu a exprimat recunoștință pentru sprijinul constant al Danemarcei în modernizarea sectorului energetic moldovenesc.
"Danemarca este un exemplu de excelenta în energia regenerabilă, iar sprijinul oferit de partenerii danezi este neprețuit pentru Republica Moldova. Vizăm să concretizăm această cooperare în proiecte reale. De asemenea, ne dorim un transfer de cunoștințe și tehnologii pentru a moderniza sectorul energetic și a ne apropia de obiectivele europene privind clima și energia.", a declarat secretara de stat.
La încheiere, ambele părți au reafirmat angajamentul față de integrarea europeană a Republicii Moldova, inclusiv armonizarea politicilor energetice cu cele ale UE.









































































