16:53:25 29.11.2024
Stiri

CONFLICT GRAV între două state: „Războiul va aduce distrugeri inimaginabile"

Știri 25.01.2014 13:04 Vizualizări1441 Autor: Ziarul National
CONFLICT GRAV între două state: „Războiul va aduce distrugeri inimaginabile


Coreea de Nord, care a făcut apel vineri la încetarea ostilităţilor cu Coreea de Sud, şi-a continuat ofensiva diplomatică, de această dată la ONU, cerând ţării vecine şi totodată rivale să „pună capăt cercului vicios de calomnie şi ură", anunţă Mediafax.

Ambasadorul Coreei de Nord la Naţiunile Unite, Sin Son-ho, a ţinut o conferinţă de presă, eveniment rar, în cursul căreia a explicat că ţara sa vrea evitarea unui „holocaust nuclear", pe fondul unor nemulţumiri ale Phenianului faţă de manevrele militare comune ale Washingtonului şi Seulului, programate în februarie.

„Un război în Peninsula Coreeană va face ca marile puteri să pescuiască în ape tulburi şi va aduce distrugeri inimaginabile coreenilor", a declarat el, îndemnând comunitatea internaţională să exercite presiuni pentru a pune capăt acestor exerciţii militare.

Sin a sugerat ca aceste manevre să aibă loc în Statele Unite. „În cazul în care coordonarea şi cooperarea cu Statele Unite sunt atât de preţioase şi au o importanţă atât de mare, ei ar trebui să organizeze aceste exerciţii într-o zonă izolată sau în Statele Unite, departe de spaţiile terestru, maritim şi aerian al Peninsulei Coreene", a spus el.

Pentru a ameliora relaţiile dintre cele două ţări, „este necesar să punem capăt calomniei, actelor militare ostile (...), şi să creăm un climat de reconciliere", a continuat diplomatul.

Sin nu a menţionat nimic despre eventuale reuniri ale familiilor separate încă de la Războiul din Coreea (1950-1953), una dintre propunerile avansate de Phenian vineri.

Seulul a primit favorabil această iniţiativă, dar s-a arătat mai prudent în legătură cu alte propuneri.

Coreea de Nord a făcut apel vineri la încetarea tuturor ostilităţilor cu Coreea de Sud, potrivit unei scrisori deschise trimise autorităţilor sud-coreene de către liderul nord-coreean Kim Jong-un.

Săptămâna trecută, Phenianul a făcut o serie de propuneri, îndemnând Coreea de Sud să anuleze exerciţiile militare comune cu Statele Unite şi recomandând un moratoriu privind încetarea insultelor între cele două ţări. Seulul a respins aceste propuneri, pe care le consideră drept un „fals" exerciţiu de propagandă, şi a avertizat că Phenianul, dimpotrivă, ar vrea să pregătească terenul pentru o nouă provocare.

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
29.11.2024 09:05 Nicolae Negru Nicolae Negru // Bun pentru România, ...

25.11.2024 15:57 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // La alegerile pr...

25.11.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Fantoma trecutului p...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md