Complicele unui deputat învinuit în dosarul fraudei bancare va oferi explicații judecătorilor: Dosar trimis în instanță
2445
Un complice al deputatului Partidului „Șor”, Denis Ulanov, acuzat de escrocherie și spălare de bani în dosarul jafului bancar, săvârșite în proporții deosebit de mari și în interesele unei asociații criminale, va compărea pe banca acuzaților.
Procuratura Anticorupție anunță că a expediat dosarul pe numele acestuia în instanța de judecată, după ce acum trei luni același lucru l-a făcut și în privința lui Ulanov.
Această cauză penală face parte din dosarul fraudei bancare, procurorii anunțând că au instituit sechestre pe bunurile figuranților estimate în total 27 de milioane de lei, pentru recuperarea prejudiciului cauzat prin comiterea infracțiunii.
Procuratura mai precizează că procurorii investighează aacum mai multe fapte infracționale care au avut loc în intervalul anilor 2010 – 2015 care fac, la fel, obiectul dosarului privind jaful bancar.
„Investigațiile vor continua până la etapa la care vor fi trași la răspundere nu doar organizatorii și beneficiarii, ci și cei care au favorizat adoptarea deciziilor ilegale care au permis devalizarea sistemului național bancar”, precizează Procuratura Generală în comunicatul său de presă.
05.10.2026
23:37
05.10.2026
22:25
05.10.2026
21:15
05.10.2026
20:42
05.10.2026
20:30
05.10.2026
20:18
05.10.2026
20:17
05.10.2026
20:07
05.10.2026
20:01
05.10.2026
20:00
05.10.2026
22:25
05.10.2026
21:15
05.10.2026
20:42
05.10.2026
20:30
05.10.2026
20:18
05.10.2026
20:17
05.10.2026
20:07
05.10.2026
20:01
05.10.2026
20:00
05.10.2026
19:38
05.10.2026
19:26
05.10.2026
19:21
05.10.2026
18:55
05.10.2026
17:50
05.10.2026
17:45
05.10.2026
17:25
05.10.2026
17:25
05.10.2026
16:44
05.10.2026
16:43
05.10.2026
16:39
05.10.2026
16:02
05.10.2026
16:00
05.10.2026
15:58
05.10.2026
15:45
05.10.2026
14:34
05.10.2026
14:22
S.A. „Energocom” REZILIAZĂ contractul de peste 6,3 milioane de lei pe an pentru sediul legat de afaceristul Arcadie Topalo
Imagin TULBURĂTOARE // Sfârșit tragic după un DIVORȚ dureros. Și-a anunțat moartea în direct pe rețelele de socializare și s-a împușcat în casa soției. Biletul de adio al tânărui de 30 de ani. „Cer iertare. Asta e soarta”
Igor Grosu desființează planul partidelor conduse de Voronin, Dodon, Chicu, Ceban, Costiuc și Usatîi: „O alianță formată la comanda Moscovei pentru a opri parcursul european”
VIDEO // O dronă rusească s-a prăbușit și a EXPLODAT în raionul Anenii Noi, lângă satul Hârbovăț
Evenimentul anului în business! Miliardari mondiali și lideri de top vin la Chișinău pentru a transforma afacerile din Moldova















