Stiri
Complexul Orheiul Vechi, ÎNCHIS pentru vizitatori pe timpul stării de urgență: Poliția patrulează în zonă
Social
04.04.2020
20:33
2932
2932
Sătui să stea numai în case pentru a se proteja de COVID-19, cetățenii R. Moldova iau cu asalt mai multe obiective turistice din afara capitalei.
Zilele trecute, de exemplu, la Complexul muzeal Orheiul Vechi erau numeroși vizitatori, în condițiile în care autoritățile solicită distanțare socială pentru a preveni răspândirea pandemiei de COVID-19.
Inspectoratul General al Poliției anunță că activitatea Complexului muzeal Orheiul Vechi a fost sistată până la 15 mai, adică pe perioada stării de urgență.
Angajații Inspectoratului de Poliție Orhei patrulează zilnic zona respectivă, pentru a evita creșterea fluxului de persoane și pentru a le explica celor care vor să viziteze Complexul că locurile publice sunt un pericol pentru ei în această perioadă.
Totodată, oamenii legii le solicită cetățenilor să renunțe categoric la deplasările spre această zonă turistică.
Zilele trecute, de exemplu, la Complexul muzeal Orheiul Vechi erau numeroși vizitatori, în condițiile în care autoritățile solicită distanțare socială pentru a preveni răspândirea pandemiei de COVID-19.
Inspectoratul General al Poliției anunță că activitatea Complexului muzeal Orheiul Vechi a fost sistată până la 15 mai, adică pe perioada stării de urgență.
Angajații Inspectoratului de Poliție Orhei patrulează zilnic zona respectivă, pentru a evita creșterea fluxului de persoane și pentru a le explica celor care vor să viziteze Complexul că locurile publice sunt un pericol pentru ei în această perioadă.
Totodată, oamenii legii le solicită cetățenilor să renunțe categoric la deplasările spre această zonă turistică.
Stiri relevante
24.03.2025
12:32
12239
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
05.09.2020
17:44
48951
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
18.08.2020
11:57
40504
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
27.07.2020
17:00
39883
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
10.07.2020
13:51
32434
Profirie Skramtai, un cunoscut dirijor din R. Moldova și fost conducător al Corului „Doina”, s-a stins din viață în Lituania
10.07.2020
08:30
4751
CA are trei membri noi
01.07.2020
12:13
2463
Chișinău: Un tânăr l-a lăsat FĂRĂ mașină pe colegul cu care locuia la aceeași gazdă, după ce i-a furat pe ascuns cheile de la automobil
24.06.2020
11:46
1862
FOTO // INCENDIU la o fermă din Cahul
23.06.2020
17:30
1868
Peretele unei clădiri s-a prăbușit peste un bărbat, la Vulcănești
19.06.2020
16:36
2414
Autorul amenințărilor, trimise pe 1 iunie în format electronic la MAI și Președinție, a fost identificat
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
Top stiri
08.10.2026
22:50
151
Casa Albă blochează angajarea permanentă a lucrătorilor străini de către Microsoft și alte companii
08.10.2026
20:04
346
Un TikToker american a lăudat mâncarea din Devon și Cornwall, iar localurile au rămas fără produse
08.10.2026
19:22
400
Atac ucrainean cu dronă asupra unui centru de date Yandex din Sasovo: serviciile companiei au fost suspendate цел?
08.10.2026
19:04
360
Asos confirmă compromiterea datelor clienților după ce hackerii au trimis o notificare falsă prin aplicație
08.10.2026
18:47
500
Rubio avertizează asupra unui „impas foarte periculos” în războiul din Ucraina: risc de sabotaje în țări NATO și extinderea conflictului
08.10.2026
17:20
563
Explozii puternice la Riad: elevii și diplomații s-au refugiat în adăposturi
08.10.2026
16:49
436
Intervenția pentru micii fermieri a fost extinsă: au fost eliminate limitele de suprafață
08.10.2026
16:37
423
Uber și Pony.ai vor lansa robotaxiuri în Londra, în cadrul extinderii serviciilor autonome în Europa
08.10.2026
16:37
644
ULTIMĂ ORĂ // Maia Sandu, discuție IMPORTANTĂ cu António Costa. R. Moldova este pregătită pentru deschiderea ultimelor 4 capitole de negocieri cu UE
08.10.2026
15:53
514
MDED și INCE își consolidează parteneriatul pentru reforme economice și apropierea Republicii Moldova de UE
08.10.2026
15:50
526
Dorin Junghietu, la Amsterdam: Republica Moldova pledează pentru rețele energetice mai extinse și interconectate
08.10.2026
15:27
0
Expertul american Ian Brzezinski avertizează: NATO nu duce lipsă de capacități, ci de voință în fața lui Putin, în timp ce R. MOLDOVA, Ucraina și Georgia rămân vizate de ambițiile neo-imperiale ale Rusiei
08.10.2026
15:12
450
Un nou cabinet-model pentru studierea limbii bulgare, inaugurat la un gimnaziu din Taraclia
08.10.2026
15:00
504
Ministerul Sănătății discută dezvoltarea dosarului electronic și conectarea la sistemul european de date medicale
08.10.2026
14:43
572
Semnal puternic de la Washington. SUA garantează sprijinul pentru Moldova: „Nu am uitat Moldova, iar amenințările sunt inacceptabile”
08.10.2026
14:30
750
„Autostrada Apei” // De la Giurgiulești la Edineț: Planul de 400 km prin care un deputat își propune să aducă Dunărea în interiorul R. Moldova
08.10.2026
14:16
501
Moldovean căutat internațional pentru o escrocherie de proporții, extrădat din SUA
08.10.2026
14:16
625
Atacuri rusești în Ucraina: cel puțin 30 de morți după lovirea a două autobuze la Kramatorsk și trei la Kiev
08.10.2026
13:40
616
Reuters: SUA și Rusia discută reluarea livrărilor de gaze către Europa. Jared Kushner ar fi negociat atragerea unui investitor american în Nord Stream
08.10.2026
13:30
580
Horoscopul zilei 08.10.2026
08.10.2026
12:02
652
Maia Sandu, în marja Moldova Security Forum: „Unirea ne-ar aduce mai multă securitate”. Când și în ce condiții devine UNIREA opțiunea principală pentru Chișinău
08.10.2026
11:36
692
SECURITATE // Maia Sandu, la Moldova Security Forum: „Ceea ce întărește Moldova întărește Europa, iar cea mai puternică garanție este aderarea la UE”
08.10.2026
11:23
715
Anatolie Nosatîi: Moldova detectează dronele rusești, dar nu le poate doborî. Chișinăul caută soluții alături de România
08.10.2026
10:58
766
LIVE VIDEO // Maia Sandu, la Moldova Security Forum: „Moldova contribuie la securitatea Europei”. Țara este pregătită să primească noi refugiați ucraineni, iar UE este avertizată că Moldova a devenit un „laborator al ingerințelor Rusiei”
08.10.2026
10:37
912
REFORMA APL // Guvernul a prezentat noua HARTĂ administrativ-teritorială a R. Moldova: 273 de primării, TREI regiuni și o hartă interactivă pentru cetățeni
08.10.2026
22:50
08.10.2026
20:04
08.10.2026
19:22
08.10.2026
19:04
08.10.2026
18:47
08.10.2026
17:20
08.10.2026
16:49
08.10.2026
16:37
08.10.2026
16:37
08.10.2026
15:53
08.10.2026
15:50
08.10.2026
15:27
08.10.2026
15:12
08.10.2026
15:00
08.10.2026
14:43
08.10.2026
14:30
08.10.2026
14:16
08.10.2026
14:16
08.10.2026
13:40
08.10.2026
13:30
08.10.2026
12:02
08.10.2026
11:36
08.10.2026
11:23
08.10.2026
10:58
08.10.2026
10:37
Actualitate
Parteneri
Stiri
VIDEO // Decizie ISTORICĂ la Bruxelles: R. Moldova primește pe 28 octombrie foaia de parcurs spre Uniunea Europeană
Fostă judecătoare, condamnată la 8 ani și 3 luni de închisoare pentru escrocherie și fals în declarații
Medicina legală din Republica Moldova marchează 75 de ani de expertiză în sprijinul justiției și al drepturilor omului
Ziua națională a ambulanței: peste 4 800 de oameni asigură, zi și noapte, intervențiile medicale de urgență
Fostul premier rus Mihail Kasianov: Putin nu poate recunoaște greșeala invadării Ucrainei și crede că poate câștiga războiul
Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
Sondaj
Prietenii noștri


















