Comandantul Flotei Mării Negre a fost demis după exploziile de pe aerodromul din Crimeea. Reacția imediată a lui Putin
1633
După exploziile de pe aerodromul Saki din Crimeea, președintele rus Vladimir Putin l-a demis pe comandantul Flotei Mării Negre, Igor Osipov, a declarat Anton Gherașcenko, consilier al ministrului Afacerilor Interne al Ucrainei, citat de agenția ucraineană UNIAN și Ziare.com.
Potrivit presei ruse, viceamiralul Viktor Sokolov a fost numit noul comandant al Flotei Mării Negre. În vârstă de 59 de ani, Sokolov a devenit în 2013 comandant adjunct al Flotei de Nord, iar din 2020 conducea Academia Navală rusă.
La 9 august 2022 au avut loc explozii pe aerodromul militar Saki din vestul Crimeei. Cel puțin cinci avioane de luptă-bombardament Su-24 FENCER și trei avioane multirol Su-30 FLANKER H au fost aproape sigur distruse sau grav avariate în urma exploziilor.
Zona centrală de dispersie a Saki a suferit pagube serioase, dar aerodromul rămâne probabil în stare de funcționare.
Pierderea a opt avioane de luptă reprezintă o mică parte din flota totală de avioane de care dispune Rusia pentru a susține războiul. Cu toate acestea, Saki era folosit în principal ca bază pentru avioanele Flotei Marinei Ruse din Marea Neagră.
Capacitatea aviației navale a flotei este acum semnificativ degradată. Incidentul va determina, probabil, armata rusă să își revizuiască percepția amenințării. Crimeea a fost probabil văzută ca o zonă de ariergardă sigură, afirmă ministerul britanic al apărării în evaluarea de vineri dimineață.
Jurnalistul ucrainean Iuri Butusov scrie că „aproximativ jumătate din aeronavele pregătite pentru luptă au fost distruse, iar cea mai mare parte a muniției foarte valoroase au fost, de asemenea, distrusă. Infrastructura bazei aeriene au fost degradată.”
Butusov amintește că Osipov a rămas în funcție chiar și după distrugerea de către forțele ucrainene a navei amiral a Flotei Ruse de la Marea Neagră, crucișătorul „Moskva”. Dar după exploziile de la Novofedorivka, amiralul și-a pierdut funcția.
Pe 28 iulie, de Ziua Marinei ruse, amirarul Igor Osipov declara mândru că în timpul operațiunii militare speciale din Ucraina, flota rusă a Mării Negre a câștigat supremația în Marea Azov și a stabilit controlul asupra părții de nord-vest a Mării Negre. „Activitățile de luptă ale Flotei Mării Negre în timpul operațiunii militare speciale au făcut posibilă obținerea supremației asupra inamicului din Marea Azov și stabilirea controlului asupra părții de nord-vest a Mării Negre. Navele și aviația flotei susțin acțiunile ofensive ale grupului de forțe terestre cu atacuri cu arme de înaltă precizie cu rază lungă de acțiune”, a spus Osipov.
În Rusia continuă represiunea împotriva ofițerilor de rang înalt și superiori ai armatei ruse din cauza eșecului planurilor strategice de cucerire a Ucrainei, a declarat Oleksi Gromov, adjunctul Departamentului Operațional al Statului Major al Forțelor Armate ale Ucrainei.
„Potrivit datelor disponibile, Șoigu și generalul Gerasimov rămân în pozițiile lor doar pentru a preveni discreditarea celei mai înalte conduceri militare și politice a Federației Ruse. Dar până la 40% dintre ofițerii și generalii ruși care au planificat războiul în Ucraina au fost îndepărtați din posturile lor și sunt investigați ”, a ofițetrul ucrainean.
09.10.2026
23:56
09.10.2026
22:24
09.10.2026
21:03
09.10.2026
20:36
09.10.2026
19:43
09.10.2026
19:28
09.10.2026
17:49
09.10.2026
17:44
09.10.2026
17:21
09.10.2026
16:43
09.10.2026
23:56
09.10.2026
22:24
09.10.2026
21:03
09.10.2026
20:36
09.10.2026
19:43
09.10.2026
19:28
09.10.2026
17:49
09.10.2026
17:44
09.10.2026
17:21
09.10.2026
16:43
09.10.2026
16:37
09.10.2026
16:20
09.10.2026
16:18
09.10.2026
15:27
09.10.2026
15:25
09.10.2026
15:21
09.10.2026
14:46
09.10.2026
14:05
09.10.2026
13:59
09.10.2026
13:53
09.10.2026
13:52
09.10.2026
13:32
09.10.2026
13:20
09.10.2026
12:55
09.10.2026
12:28
VIDEO // Decizie ISTORICĂ la Bruxelles: R. Moldova primește pe 28 octombrie foaia de parcurs spre Uniunea Europeană
Fostă judecătoare, condamnată la 8 ani și 3 luni de închisoare pentru escrocherie și fals în declarații
Medicina legală din Republica Moldova marchează 75 de ani de expertiză în sprijinul justiției și al drepturilor omului
Ziua națională a ambulanței: peste 4 800 de oameni asigură, zi și noapte, intervențiile medicale de urgență
Fostul premier rus Mihail Kasianov: Putin nu poate recunoaște greșeala invadării Ucrainei și crede că poate câștiga războiul
















