CNA caută deputatul democrat care i-ar fi propus MITĂ Elenei Bodnarenco. Dar are nevoie de audierea legislatoarei
2319
tribuna.md Centrul Național Anticorupție (CNA) anunță că examinează declaraţiile deputatei comuniste, Elena Bodnarenco, făcute în cadrul unei emisiuni televizate, referitor la faptul că un deputat democrat i-ar fi propus o sumă cu șase cifre pentru a-și părăsi fracțiunea și a se alătura majorității parlamentare.
„În acest sens, organul de urmărire penală are sarcina şi obligaţia de a identifica persoana care ar fi comis presupusa infracţiune; de a stabili timpul, locul şi modul de săvârşire a infracţiunii; cercul potenţialilor martori; de a identifica existenţa şi de a întreprinde măsuri pentru conservarea şi ridicarea posibilelor probe materiale (înregistrări audio sau video) care pot fi prezentate de martori sau ridicate de la locul în care s-ar fi produs infracţiunea”, se arată într-un comunicat de presă al CNA.
Instituția se plânge că, pentru stabilirea adevărului şi tragerea la răspundere a persoanelor vinovate, este necesară audierea parlamentarei care nu se prezintă la CNA, deși a fost citată repetat.
„Motivul neprezentării este că s-ar afla într-o deplasare de serviciu. Un consilier al doamnei deputat a comunicat ofiţerului de urmărire penală pe caz că parlamentarul va reveni din deplasare abia pe 19 martie. Legiuitoarea urma să fie audiată astăzi, 15 martie 2016, la sediul CNA”, transmite instituția.
Menționăm că, anterior, Elena Bodnarenco a declarat că cel care a vrut să o rupă de la comuniști este un actual deputat democrat.
„Ne-am întâlnit doar eu cu acest deputat și a fost o discuţie între patru ochi. Mi-a propus bani pentru a ieşi din PCRM. Mi s-a spus o sumă din şase cifre, în dolari. Dacă aş fi ales vreo funcţie pentru mine sau pentru rudele mele, evident suma ar fi fost mai mică. Iar dacă aş fi vrut doar bani, suma ar fi fost mai mare”, a declarat Elena Bodnarenco, în cadrul unei emisiuni televizate.
Deputata nu a vrut să facă public numele celui care a încercat să o corupă, dar a precizat că nu e vorba de Constantin Botnari, cel numit și „borseta” lui Vladimir Plahotniuc.
12.06.2020
16:43
05.06.2020
12:39
05.06.2020
11:38
02.06.2020
16:18
29.05.2020
14:15
29.05.2020
09:59
28.05.2020
17:00
26.05.2020
14:39
22.05.2020
15:09
20.05.2020
18:10
02.11.2026
19:08
02.11.2026
19:00
02.11.2026
18:54
02.11.2026
18:48
02.11.2026
18:14
02.11.2026
18:14
02.11.2026
17:58
02.11.2026
17:43
02.11.2026
17:33
02.11.2026
17:24
02.11.2026
15:36
02.11.2026
14:42
02.11.2026
13:52
02.11.2026
13:48
02.11.2026
12:43
02.11.2026
12:41
02.11.2026
12:36
02.11.2026
12:19
02.11.2026
12:13
02.11.2026
11:50
02.11.2026
11:38
02.11.2026
11:24
02.11.2026
11:23
02.11.2026
11:11
02.11.2026
11:01
02.11.2026
10:46
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți

















