Ciobanu // ULTIMA RATIO
2235
Punct de sprijin
Guvernul elen pregătește un proiect de lege pentru recuperarea banilor de care statul a fost privat prin corupție sau alte activități ilegale, astfel că cei care vor returna banii furați vor putea scăpa de închisoare, relatează Greek Reporter.
Constatarea tristă, dar adevărată, este că în R. Moldova n-are cine lupta cu corupția. De ce sunt pesimist?, mă veți întreba. Pentru că, uite, ambasadorii ne-o cer cu orice ocazie, iar politicienii ne promit într-un glas că vor lupta. Dar nu prea avem încredere în declarațiile politicienilor în general și în special după ce vedem ce documente dubioase ies din Parlament în ultima vreme în care componenta de corupție se vede de la o poștă. Iată că și politica bugetar-fiscală trebuie să fie revăzută de Guvern, pentru că din Parlament a ieșit cu totul altceva. Deși, parcă am avea și instrumentul expertizei prealabile anticorupție a legilor, dar acesta nu funcționează.
Exact cum nu funcționează nici celelalte instituții abilitate. CNI ne-a lămurit clar și din start că nu are pârghii. Adică, va face doar ceea ce poate, operații cosmetice – amenzi simbolice pentru nedeclararea unor averi. De comparat veniturile și averile, ceea ce ar fi un instrument real de luptă contra corupției, nu are de gând.
CNA ne demonstrează în continuare lupta intransigentă cu peștișorii mici. În afară de tradiționalii deja medici și învățători cu o sută de lei, au apărut și polițiști cu sute de euro. Ba chiar și o operațiune mare cu vameșii. Și chiar vreo doi judecători cu două sute de euro. Progresul este evident. Doar că e prea lent până se va ajunge la milioane. Săptămâna trecută, „Ziarul de Gardă” a publicat parcul de automobile ale șefilor acestei instituții care nu prea corespund salariilor. Dar mai sunt imobile și toate celelalte. Întrebarea firească este - la ce a ajutat atâta reformare, cu tot cu poligraf etc.?
Se reformează și procuratura. Dacă e să-i credem pe reformatori, a rămas puțin să mai așteptăm – vreo 5 sau 7 ani. După care, aceasta va funcționa cum trebuie.
Judecătorii deja s-au reformat. Cu o viteză impresionantă. Dacă șeful actual de la Curtea Constituțională afirma, cu puțin timp în urmă, că trebuie dați afară 80% din judecători, pentru că-s corupți, atunci acum din ăștia nu mai sunt. Cel puțin, așa afirmă șeful interimar al CSM. Zice că judecători corupți nu avem. Adică, toate atacurile raider au fost doar o iluzie optică și un tam-tam neîntemeiat al presei. Ș-apoi, la urma urmei, unui judecător nici nu-i stă bine dacă n-are casă cu trei nivele, dacă toți ceilalți au cu două.
Și atunci, ajungem la ultima ratio. Dacă vrem să combatem cândva acest fenomen, avem doar o singură direcție de mișcare – spre UE. Cu cât mai repede ne vom mișca, cu atât mai bine. Doar acolo avem șanse. Pentru că țările din partea opusă sunt și mai corupte decât noi. Iar corupția înseamnă subdezvoltare, sărăcie pentru majoritate și bogăție pentru cei puțini. Dacă vrem ca totul ce nu lucrează acum la noi să funcționeze odată și odată, dacă vrem să ajungem la adoptarea unor legi asemenea celei din Grecia, alegerea e simplă. Să semnăm tot ce avem de semnat anul acesta și să mergem înainte.
Grecii vor să recupereze prin legea respectivă 2,5 miliarde de euro. Proiectul prevede că cei acuzați de evaziune fiscală, spălare de bani, declarații incorecte de venit sau fraudă vor beneficia de clemență, dacă înapoiază banii furați. Dacă fondurile sunt returnate integral, înainte ca suspectul să ajungă în instanță, acesta va fi condamnat la trei ani de închisoare, în loc de închisoare pe viață. Dacă banii sunt înapoiați înainte de judecarea procesului, pedeapsa va fi redusă la șapte ani, iar dacă sunt returnați înainte de judecarea apelului, pedeapsa va fi de 10 ani.
Ce frumusețe de țară ar putea ajunge R. Moldova cu o astfel de lege! Vă imaginați?
06.08.2024
09:03
2880
Campioana Irina Rîngaci, PRIMA reacție după ce a fost eliminată de la Jocurile Olimpice: „E o înfrângere dureroasă... Au fost piedici, tensiuni, presiune... Îmi pare rău că am dezamăgit atâta lume, care a sperat și a crezut în mine”
18.02.2017
16:17
3675
Cât costă apartamentul din New York deţinut de fiica avocatului poporului de la București
19.10.2016
08:30
5224
Pentru cine votăm la alegeri? Igor Dodon: Moldov(e)an sau „mâna Moscovei”?
13.10.2016
15:50
6556
Pentru cine votăm la alegeri? Maia Sandu: tehnocratul care a ales să învingă politicienii
05.10.2016
10:52
9718
Pentru cine votăm la alegeri? Dumitru Ciubașenco: candidatul unui singur decret
30.09.2016
08:30
10579
Pentru cine votăm la alegeri? Andrei Năstase: „tancul care trece prin zid”
23.09.2016
08:30
5189
Pentru cine votăm la alegeri? Iurie Leancă: cu guvernarea sau în opoziție?
16.09.2016
08:01
6135
Pentru cine votăm la alegeri? Mihai Ghimpu: lupta pentru „adevăr” versus interese
12.09.2016
08:30
8319
Pentru cine votăm la alegeri? Principiile și valorile lui Marian Lupu
27.08.2016
13:13
7033
SĂRBĂTOAREA DIN ŢARC
17.08.2016
17:26
4731
Moldova în calea tuturor răilor
05.08.2016
09:22
5148
Consolidarea jertfelor și călăilor
22.02.2026
21:03
238
Quantonation strânge 220 de milioane € pentru al doilea fond, dublu ca mărime, semn că investițiile în tehnologiile cuantice accelerează
22.02.2026
20:59
355
Trump amenință Netflix cu „consecințe” dacă nu o concediază pe Susan Rice din consiliul de administrație
22.02.2026
19:43
301
Waymo își apără strategia de asistență la distanță pentru robotaxiuri, în timp ce presiunea politică și competiția din mobilitatea electrică cresc
22.02.2026
19:42
322
Bruxelles avertizează Washingtonul după noile tarife impuse de Trump: UE cere respectarea integrală a acordului comercial cu SUA
22.02.2026
19:36
361
Proteste la Verona față de costurile locuințelor și impactul de mediu al Jocurilor Olimpice de iarnă
22.02.2026
19:09
493
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, între 23 februarie și 1 martie 2026
22.02.2026
18:18
344
China accelerează interfețele creier-calculator: de la studii clinice la o industrie BCI pregătită să rivalizeze cu Neuralink
22.02.2026
17:41
455
Papa Leon cere oprirea imediată a războiului din Ucraina și negocieri responsabile pentru pace
22.02.2026
16:44
408
Ungaria blochează sancțiunile UE contra Rusiei și fondurile pentru Ucraina, folosind conducta Drujba ca instrument de presiune
22.02.2026
13:48
592
Escalade-ul electric de 9.000 de livre care m-a cucerit în ciuda tuturor defectelor
22.02.2026
12:53
695
Ucraina denunţă „ultimatumurile şi şantajul” Ungariei şi Slovaciei privind oprirea energiei electrice dacă nu reia tranzitul petrolului rusesc
22.02.2026
12:50
613
Aparatul pe care îl lași mereu în priză consumă mai mult decât frigiderul. Cum puteți reduce facturile la electricitate
22.02.2026
12:09
482
Rusia lovește din nou infrastructura energetică a Ucrainei cu un atac masiv cu rachete și drone
22.02.2026
11:29
597
Noile magazine de aplicații care sparg monopolul Apple în UE și Japonia
22.02.2026
09:51
715
Națiunile arabe denunță declarațiile ambasadorului SUA în Israel, Mike Huckabee, despre „dreptul” Israelului asupra Orientului Mijlociu
22.02.2026
08:24
679
Polițistă ucisă și 14 răniți la Liov, în explozii investigate ca „act terorist”
22.02.2026
07:59
563
Horoscopul zilei 22.02.2026
22.02.2026
06:26
759
Noapte de teroare la Kiev: explozii succesive și atac cu rachete balistice, locuitorii obligați să stea ore întregi în adăposturi
22.02.2026
00:51
912
Sam Altman minimalizează consumul de apă al ChatGPT, dar admite că inteligența artificială cere tot mai multă energie și cere tranziția rapidă la nuclear și regenerabile
925
Elon Musk explică de ce conversația față în față cântărește mai mult decât CV-ul atunci când angajează oameni
22.02.2026
00:07
688
Wikipedia interzice Archive.today după acuzații de atac DDoS și modificare de conținut
21.02.2026
21:31
826
Asasinate pregătite în Ucraina: patru din cinci suspecți reținuți în R. Moldova, plasați în arest preventiv
21.02.2026
20:59
722
Cer mai senin și temperaturi în creștere duminică, 22 februarie 2026
21.02.2026
20:25
713
Gala „Tânărul cercetător” la MEC: elevii premiați pentru promovarea limbilor minorităților naționale în Republica Moldova
21.02.2026
19:59
744
Donald Trump urcă la 15% taxa vamală globală temporară după decizia Curţii Supreme
Quantonation strânge 220 de milioane € pentru al doilea fond, dublu ca mărime, semn că investițiile în tehnologiile cuantice accelerează
Trump amenință Netflix cu „consecințe” dacă nu o concediază pe Susan Rice din consiliul de administrație
Waymo își apără strategia de asistență la distanță pentru robotaxiuri, în timp ce presiunea politică și competiția din mobilitatea electrică cresc
Bruxelles avertizează Washingtonul după noile tarife impuse de Trump: UE cere respectarea integrală a acordului comercial cu SUA
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.13
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














