UE vs. UV: despre modernizare
3966
Punct de sprijin
Ieri, la un post TV, premierul Iurie Leancă a răspuns la mai multe întrebări ca să ne dumirească ce va urma după Vilnius.
Nu voi analiza răspunsurile premierului. Voi remarca doar că la unele a fost convingător, la altele mai puțin. Ceea ce am observat la emisiune – mesajele telespectatorilor afișate pe ecran, erau de două tipuri. De susținere - foarte puține, preponderent în română. Marea majoritate a mesajelor în rusă era vădit agresivă și clar ostilă vectorului european. Deși există o explicație, precum că SMS-urile la tv sunt trimise de susținătorii anumitor partide, acest fenomen cred că reflectă o realitate și nu poate fi neglijat de guvernare. Nu voi insista pe analiza semantică a acestor mesaje, pentru că în fond se reduc la ceea ce auzim în ultimul timp la liderii partidelor de stânga de la noi, și anume – propaganda avantajelor Uniunii Vamale și lipsa perspectivei în relațiile cu UE. Chiar așa să fie?
Dacă observăm care-i mesajul PCRM, cel mai mare partid de opoziție, transmis propriilor alegători, vom constata o evidentă dedublare a acestuia. Comuniștii susțin regimul liberalizat de vize, nu neagă necesitatea relațiilor cu UE. Europenizarea, zice liderul lor, înseamnă de fapt modernizarea R. Moldova. Până aici e totul ok. După care ne cheamă să aderăm urgent la UV, ceea ce deja e lipsit de logică și argumente. Lozinca lansată de Voronin la mitingul din 23 noiembrie – ne integrăm în UE prin aderarea la UV, pare chiar deplasată. Și iată de ce.
Nu voi recurge la analize statistice și modelări economice. Pentru că nu o fac nici comuniștii, dar nici guvernarea. Am mai zis că la noi politicienii preferă să opereze cu lozinci în loc de argumente. O discuție serioasă în acest sens ar putea clarifica situația. Dar serioasă, cu experți care vor opera cu date, nu cu idei preconcepute și comicsuri. Acum însă voi folosi câteva argumente mai accesibile.
Atunci când vorbim de modernizarea economică, aceasta în mod normal începe de la infrastructură. Și aici situația este mai mult decât evidentă atât la nivel de țară, cât și de localități. Practic, toate proiectele de modernizare a infrastructurii s-au realizat pe bani occidentali. Drumurile, apeductele, canalizarea, rețelele – construite sau reparate, au fost finanțate de statele și instituțiile europene și internaționale. Poate adepții aderării la UV știu vreun drum reparat pe bani rusești? Sau poate nu statul nostru, dar „Gazprom” a investit în construcția rețelelor în cadrul proiectului de gazificare a țării și mândria comuniștilor? Sau deputații comuniști care se laudă că umblă permanent prin sate cunosc un caz când școala sau grădinița a fost reparată cu suportul Rusiei? Iar tractoarele belaruse nu au fost procurate de comuniști pe bani japonezi? Dacă puteți să-mi aduceți măcar un exemplu contrar celor expuse, voi fi foarte recunoscător.
Ceea ce am putea câștiga eventual de la UV, deși asta e deocamdată virtual, este reducerea prețului la gaz. Adică privilegii. Ăștia nu-s bani. Și nu-i modernizare. Atunci când Voronin zice că vom câștiga din această ieftinire și ne vom moderniza, minte. De fapt, afirmând că putem vinde în Rusia orice, ne sugerează că nu avem nevoie de modernizare și ne propune să rămânem la nivelul actual.
Și încă un argument. Simplu și accesibil adepților aderării la UV. Atunci când oligarhii ruși vor investi în propria țară și nu vor scoate anual sute de miliarde de dolari, procurând proprietăți în Europa, poate și eu mă voi lăsa convins că UV are perspectivă. Atunci când Abramovici se va odihni la Soci...
P.S. Dacă PCRM va câștiga următoarele alegeri, cum ne sugerează sondajele, trebuie să fie conștienți că vor avea de ales între două opțiuni. Să ne integreze în UV – cu sau fără referendum, și cu Maidanul nostru în PMAN. Sau să continue parcursul european și modernizarea.
06.08.2024
09:03
2880
Campioana Irina Rîngaci, PRIMA reacție după ce a fost eliminată de la Jocurile Olimpice: „E o înfrângere dureroasă... Au fost piedici, tensiuni, presiune... Îmi pare rău că am dezamăgit atâta lume, care a sperat și a crezut în mine”
18.02.2017
16:17
3675
Cât costă apartamentul din New York deţinut de fiica avocatului poporului de la București
19.10.2016
08:30
5224
Pentru cine votăm la alegeri? Igor Dodon: Moldov(e)an sau „mâna Moscovei”?
13.10.2016
15:50
6556
Pentru cine votăm la alegeri? Maia Sandu: tehnocratul care a ales să învingă politicienii
05.10.2016
10:52
9718
Pentru cine votăm la alegeri? Dumitru Ciubașenco: candidatul unui singur decret
30.09.2016
08:30
10579
Pentru cine votăm la alegeri? Andrei Năstase: „tancul care trece prin zid”
23.09.2016
08:30
5189
Pentru cine votăm la alegeri? Iurie Leancă: cu guvernarea sau în opoziție?
16.09.2016
08:01
6135
Pentru cine votăm la alegeri? Mihai Ghimpu: lupta pentru „adevăr” versus interese
12.09.2016
08:30
8319
Pentru cine votăm la alegeri? Principiile și valorile lui Marian Lupu
27.08.2016
13:13
7033
SĂRBĂTOAREA DIN ŢARC
17.08.2016
17:26
4731
Moldova în calea tuturor răilor
05.08.2016
09:22
5148
Consolidarea jertfelor și călăilor
22.02.2026
21:03
238
Quantonation strânge 220 de milioane € pentru al doilea fond, dublu ca mărime, semn că investițiile în tehnologiile cuantice accelerează
22.02.2026
20:59
355
Trump amenință Netflix cu „consecințe” dacă nu o concediază pe Susan Rice din consiliul de administrație
22.02.2026
19:43
301
Waymo își apără strategia de asistență la distanță pentru robotaxiuri, în timp ce presiunea politică și competiția din mobilitatea electrică cresc
22.02.2026
19:42
322
Bruxelles avertizează Washingtonul după noile tarife impuse de Trump: UE cere respectarea integrală a acordului comercial cu SUA
22.02.2026
19:36
361
Proteste la Verona față de costurile locuințelor și impactul de mediu al Jocurilor Olimpice de iarnă
22.02.2026
19:09
493
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, între 23 februarie și 1 martie 2026
22.02.2026
18:18
344
China accelerează interfețele creier-calculator: de la studii clinice la o industrie BCI pregătită să rivalizeze cu Neuralink
22.02.2026
17:41
455
Papa Leon cere oprirea imediată a războiului din Ucraina și negocieri responsabile pentru pace
22.02.2026
16:44
408
Ungaria blochează sancțiunile UE contra Rusiei și fondurile pentru Ucraina, folosind conducta Drujba ca instrument de presiune
22.02.2026
13:48
592
Escalade-ul electric de 9.000 de livre care m-a cucerit în ciuda tuturor defectelor
22.02.2026
12:53
695
Ucraina denunţă „ultimatumurile şi şantajul” Ungariei şi Slovaciei privind oprirea energiei electrice dacă nu reia tranzitul petrolului rusesc
22.02.2026
12:50
613
Aparatul pe care îl lași mereu în priză consumă mai mult decât frigiderul. Cum puteți reduce facturile la electricitate
22.02.2026
12:09
482
Rusia lovește din nou infrastructura energetică a Ucrainei cu un atac masiv cu rachete și drone
22.02.2026
11:29
597
Noile magazine de aplicații care sparg monopolul Apple în UE și Japonia
22.02.2026
09:51
715
Națiunile arabe denunță declarațiile ambasadorului SUA în Israel, Mike Huckabee, despre „dreptul” Israelului asupra Orientului Mijlociu
22.02.2026
08:24
679
Polițistă ucisă și 14 răniți la Liov, în explozii investigate ca „act terorist”
22.02.2026
07:59
563
Horoscopul zilei 22.02.2026
22.02.2026
06:26
759
Noapte de teroare la Kiev: explozii succesive și atac cu rachete balistice, locuitorii obligați să stea ore întregi în adăposturi
22.02.2026
00:51
912
Sam Altman minimalizează consumul de apă al ChatGPT, dar admite că inteligența artificială cere tot mai multă energie și cere tranziția rapidă la nuclear și regenerabile
925
Elon Musk explică de ce conversația față în față cântărește mai mult decât CV-ul atunci când angajează oameni
22.02.2026
00:07
688
Wikipedia interzice Archive.today după acuzații de atac DDoS și modificare de conținut
21.02.2026
21:31
826
Asasinate pregătite în Ucraina: patru din cinci suspecți reținuți în R. Moldova, plasați în arest preventiv
21.02.2026
20:59
722
Cer mai senin și temperaturi în creștere duminică, 22 februarie 2026
21.02.2026
20:25
713
Gala „Tânărul cercetător” la MEC: elevii premiați pentru promovarea limbilor minorităților naționale în Republica Moldova
21.02.2026
19:59
744
Donald Trump urcă la 15% taxa vamală globală temporară după decizia Curţii Supreme
Quantonation strânge 220 de milioane € pentru al doilea fond, dublu ca mărime, semn că investițiile în tehnologiile cuantice accelerează
Trump amenință Netflix cu „consecințe” dacă nu o concediază pe Susan Rice din consiliul de administrație
Waymo își apără strategia de asistență la distanță pentru robotaxiuri, în timp ce presiunea politică și competiția din mobilitatea electrică cresc
Bruxelles avertizează Washingtonul după noile tarife impuse de Trump: UE cere respectarea integrală a acordului comercial cu SUA
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.13
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














