Stiri
Cine face cel mai mult pentru țară?
Actualitate
20.09.2020
10:15
2740
2740
Trustia, elegii politikoase
La început a fost o intersecție cu sens giratoriu, inaugurată de Dodon pentru a le da cetățenilor idee de direcția în care se află viitorul republicuței noastre. Organizatorii ceremoniei au întâmpinat dificultăți mari, întrebându-se unde să fie instalată panglica roșie spre tăiere. Logic ar fi fost pe direcția estică, de unde vine lucoarea, dar, din păcate, pe partea respectivă se afla un șanț. S-a luat decizia operativă ca șanțul să fie îngrădit cu un gard vopsit în verde pe care să se scrie cu litere roșii: „Moldova are viitor”. Zis și făcut, dar, peste noapte, cineva adăugase la capătul frazei „în România”. Gardul a fost revopsit urgent cu culoare azurie, care nu-i plăcu lui Dodon, rănindu-l, nu se știe de ce, în atașamentul său față de familia tradițională. Fiindcă toate intrările și ieșirile sensului giratoriu indicau spre sau dinspre vest, sud-vest și nord-vest sau viceversa, s-a optat pentru ca panglica să fie tăiată din poziția inversă: cu spatele spre vest și cu fața spre est, adică spre gardul azuriu.
Apoi a urmat inaugurarea unui water closet (WC - veceu) socialist la Râșcani, o inaugurare după toate canoanele genului inaugural, cu pâine și sare, cu tăierea panglicii roșii, simbolizând misterul, profunzimea și plinătatea conceptuală a sursei de politică externă echilibrată, care ne-a dus faima în lumea întreagă.
Sensibilizată de această extraordinară realizare autohtonă, o renumită companie germană de water closeturi, care monitorizează outputul șefilor de state de pe mapamond și alcătuiește un top al președinților care fac cel mai mult pentru țara lor, a decis ca Premiul Mare din acest an - cel mai mare vas de toaletă din lume, cu înălțimea de 12 metri, să meargă către președintele republicuței noastre Igor Dodon. „El nu numai că face cel mai mult pentru țara sa, el face cel mai des, - se spune în motivația juriului, - devansându-l pe Lukașenko, aflat în stare de blocaj în ultima vreme. Nici groaznicul Putin, deși obține un rezultat impresionant, nu se compară cu Dodon, care se hrănește cu căpșuni, iar Zelenski depune efort artistic, însă eficiența lasă de dorit…”.
La mai mult, și la mai mare! – îi urează redacția noastră proaspătului laureat. Ne bucură faptul că, grație ajutorului otoman, trocului „profesori turci în schimbul mobilei turcești pentru cabinetul prezidențial moldav”, trecerea în sediul Președinției s-a făcut la țanc. Căci vasul de toaletă de 12 metri nu ar fi încăput în reședința veche a președintelui. Ca să vă convingeți, iată vasul gulliveric expus de companie înainte de anunțarea norocosului câștigător:

Pentru conformitate: Frosi Buraga
PS: Fără pretenții polit-tehnologice sau endoscopice, credem că vasul gargantuesc poate fi adoptat ca siglă de campanie electorală în care s-a înscris neobositul Dodon. (fb)

Stiri relevante
29.12.2024
10:05
2101
Cine visează la revoluție?
22.12.2024
10:07
2090
Cine face listele?
15.12.2024
10:41
3554
Înțelepciunea rusească a lui Călin Georgescu
08.12.2024
10:25
3453
Ce îi unește pe Vlad Filat și Ilan Șor?
01.12.2024
10:18
2576
Unde a dispărut înțelepciunea rusească, dacă a fost?
24.11.2024
10:09
3750
Rusia are dreptul să bombardeze pe oricine, fiindcă e măreață
17.11.2024
10:23
2501
Baba Hârca și lecțiile ei de frumusețe
10.11.2024
10:32
2453
Pescarii se recunosc unii pe alții de departe
03.11.2024
10:05
1593
E mai bine să alegem politicieni corupți, decât integri
27.10.2024
08:39
2167
Hegemonia chineză va fi mai puțin hegemonică?
20.10.2024
10:14
1503
Arabii și pământul arabil
13.10.2024
10:09
2694
Sminteala și rachiul de orez
29.12.2024
10:05
22.12.2024
10:07
15.12.2024
10:41
08.12.2024
10:25
01.12.2024
10:18
24.11.2024
10:09
17.11.2024
10:23
10.11.2024
10:32
03.11.2024
10:05
27.10.2024
08:39
20.10.2024
10:14
13.10.2024
10:09
Top stiri
04.10.2026
19:56
128
Friedrich Merz anunță la Kiev un nou pachet de ajutor pentru Ucraina, în valoare de peste 1,3 miliarde de euro
04.10.2026
19:38
170
India și China domină clasamentul studenților internaționali din SUA; Moldova are 154 de înscrieri
04.10.2026
14:57
575
Rusia amenință că va intensifica atacurile asupra Ucrainei după declarațiile lui Zelenski
04.10.2026
13:40
558
Horoscopul zilei 04.10.2026
04.10.2026
12:30
516
Un pod important din Kiev, atacat din nou cu drone în timpul vizitei cancelarului Friedrich Merz
04.10.2026
10:43
505
Locuințe sau centre de date? Londra își dispută terenurile pentru viitorul digital
04.10.2026
10:12
533
Roverul lunar creat de studenții din Irlanda de Nord, în competiția NASA din SUA
04.10.2026
10:11
575
Ministrul de Externe al Estoniei, Margus Tsahkna, vine la Chișinău: va inaugura ambasada țării sale și va participa la lansarea unui proiect european la Bălți
04.10.2026
09:14
693
Friedrich Merz, vizită neanunțată la Kiev pentru a reafirma sprijinul Germaniei pentru Ucraina
04.10.2026
07:50
834
Zelenski: Ucraina va intensifica atacurile asupra rafinăriilor rusești ca răspuns la „noua doctrină” a Moscovei
04.10.2026
07:16
661
Avion medical cu șase persoane la bord, dispărut în Atlantic: Paza de Coastă a găsit o zonă cu resturi
04.10.2026
06:31
591
Garda de Coastă caută un avion medical cu șase persoane la bord, dispărut în largul insulei Nantucket
03.10.2026
23:37
862
Prognoza meteo pentru 4–10 octombrie 2026
03.10.2026
22:45
1240
Fostul premier rus Mihail Kasianov: Putin nu poate recunoaște greșeala invadării Ucrainei și crede că poate câștiga războiul
03.10.2026
19:08
862
Moldova ocupă locul 84 în clasamentul mondial al conectivității digitale în 2026
03.10.2026
18:45
972
Republica Moldova stabilește un record Guinness la cea de-a XXV-a Zi Națională a Vinului
03.10.2026
17:23
1003
Cei mai buni pedagogi din Republica Moldova, premiați la concursul „Pedagogul anului 2026”
03.10.2026
17:16
899
Ziua Națională a Vinului marchează 25 de ani de tradiție vitivinicolă în Republica Moldova
03.10.2026
16:56
1170
Republica Moldova: Șase zboruri neautorizate detectate, inclusiv trei rachete; cinci explozii, fără victime
03.10.2026
15:44
919
Vasile Tofan, la Ziua Națională a Vinului: „Vinificatorii sunt ambasadorii Moldovei în lume”
03.10.2026
15:38
1112
Rusia le cere din nou diplomaților și cetățenilor străini să părăsească Kievul și avertizează asupra unor atacuri masive
03.10.2026
14:12
989
Premierul Vasile Tofan, la Gala „Pedagogul Anului 2026”: Învățământul rămâne o prioritate, iar investițiile în educație vor continua
03.10.2026
14:06
867
Poliția de Frontieră își deschide porțile la Cahul pentru cei interesați de o carieră în instituție
03.10.2026
14:03
940
Poliția de Frontieră își consolidează implicarea în promovarea Agendei „Femeile, Pacea și Securitatea”
03.10.2026
13:56
1038
Italia și România coordonează demersul a 17 state UE pentru menținerea fondurilor destinate agriculturii și coeziunii
04.10.2026
19:56
04.10.2026
19:38
04.10.2026
14:57
04.10.2026
13:40
04.10.2026
12:30
04.10.2026
10:43
04.10.2026
10:12
04.10.2026
10:11
04.10.2026
09:14
04.10.2026
07:50
04.10.2026
07:16
04.10.2026
06:31
03.10.2026
23:37
03.10.2026
22:45
03.10.2026
19:08
03.10.2026
18:45
03.10.2026
17:23
03.10.2026
17:16
03.10.2026
16:56
03.10.2026
15:44
03.10.2026
15:38
03.10.2026
14:12
03.10.2026
14:06
03.10.2026
14:03
03.10.2026
13:56
Actualitate
Parteneri
Stiri
S.A. „Energocom” REZILIAZĂ contractul de peste 6,3 milioane de lei pe an pentru sediul legat de afaceristul Arcadie Topalo
Imagin TULBURĂTOARE // Sfârșit tragic după un DIVORȚ dureros. Și-a anunțat moartea în direct pe rețelele de socializare și s-a împușcat în casa soției. Biletul de adio al tânărui de 30 de ani. „Cer iertare. Asta e soarta”
Igor Grosu desființează planul partidelor conduse de Voronin, Dodon, Chicu, Ceban, Costiuc și Usatîi: „O alianță formată la comanda Moscovei pentru a opri parcursul european”
VIDEO // O dronă rusească s-a prăbușit și a EXPLODAT în raionul Anenii Noi, lângă satul Hârbovăț
Evenimentul anului în business! Miliardari mondiali și lideri de top vin la Chișinău pentru a transforma afacerile din Moldova
Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
Sondaj
Prietenii noștri