MĂRTURII: Cine este autorul CLOVNILOR de pe frontispiciul CIRCULUI?
3697
Restaurare // „Dacă s-ar repara clădirea Circului, prietenii lui Valeriu Rotari ar reface gratuit sculptura cu clovni”
Clovnii de pe frontispiciul Circului au reprezentat amprenta arhitecturală și artistică a instituției, care cândva ne provoca bucurie, dar astăzi ne copleșește cu tristețe, mai ales după ce capul de cupru al unui clovn a dispărut misterios în urmă cu doi ani.
Compoziția de circa 12 metri a fost creată de sculptorul Valeriu Rotari. Artistul nu mai este în viață, dar familia și prietenii acestuia trec îngroziți pe lângă Circul din capitală.
Emblema Circului
Sculptorul s-a născut în anul 1945, dar s-a stins la o vârstă timpurie, viața acestuia fiind curmată de o boală incurabilă, iar la anul se vor împlini 30 de ani de când nu ne mai poate bucura cu lucrările sale. „Clovnii de pe clădirea Circului reprezintă ultima, dar și cea mai principală lucrare finalizată a sa, pe care nu a mai apucat să o vadă pe instituție”, povestește emoționată soția sculptorului, Lidia Rotari.
Arhitectul-șef al Circului, Simion Șoihet, este cel care l-a invitat pe sculptor să realizeze această compoziție. „Clădirea este rotundă, iar scopul lui Valeriu a fost să pună accentul pe ceva, astfel a creat acești clovni care să devină o emblemă a Circului”, își amintește soția, și ea arhitect de meserie.
Artistul a creat sculpturi monumentale, iar munca asupra acestora era una foarte migăloasă, de aceea realizarea clovnilor a durat câțiva ani. „Din păcate, când s-au pus plăcile de cupru, el deja era foarte bolnav, iar când sculptura a fost instalată, Valeriu nici nu mai era în viață”, povestește îndurerată Lidia Rotari, ale cărei amintiri îi revin în minte ca și zecile de porumbei, ce ne înconjoară în așa-numitul „parc afgan” din sectorul Râșcani al capitalei.
Discipol al lui Dubinovschi
Valeriu Rotari era originar din satul Târnova, raionul Dondușeni. A studiat la Academia de Arte din Sankt Petersburg, fiind unul dintre cei mai apreciați discipoli ai lui Lazăr Dubinovschi. Apoi s-a întors în Republica Moldova. A creat și lucrări dictate de sistem pentru a-și întreține familia, dar compozițiile sale de autor au debordat întotdeauna de originalitate.
„Atelierul pentru sculptori și pentru pictori este casa lor. Tot timpul l-a petrecut acolo”, recunoaște Lidia Rotari, așezându-se pe o bancă în parc. Sculptorul avea toate revistele de specialitate și participa la concursuri, cel mai grandios fiind un concurs internațional, care se desfășura la Muzeul Dante din Florența.
„În acea perioadă, era foarte complicat să expediezi proiecte în Italia. Trebuia să le trimită prin Moscova. Cu toate acestea, era catalogat întotdeauna unul dintre cei mai buni. Chiar și după ce a decedat mai veneau invitații de participare la acel concurs”, își amintește soția acestuia, care mai era și muza lui Valeriu Rotari, regăsindu-se peste ani în multe din lucrările sale.
Boema anilor `75
„Stăteam la masă și discutam, iar Valeriu se juca cu o bucată de plastilină. Nici nu observam când reușea să modeleze un obiect”, își amintește prietena de familie Antonina Sârbu. Soțul acesteia, pictorul Andrei Sârbu, avea atelierul lângă cel al lui Valeriu Rotari, fiind foarte apropiați.
„Era o persoană deosebită, profundă, emana atâta frumusețe și vitalitate, încât toate fetele se îndrăgosteau de el. În atelierul lui se discuta doar despre artă, iar alături de prietenii săi reprezenta boema anilor `75. Valeriu iubea muzica și era un cunoscător al culturii. S-a dus atât de subit…”, spune copleșită de emoții Antonina Sârbu.
Sculptorul era, într-adevăr, ospitalier. În fiecare zi venea cineva să îi viziteze atelierul. Potrivit soției sale, artistul avea o masă rotundă, oranj, la care își primea prietenii. Aceeași masă rotundă o are acum și la mormântul său, acolo unde îl mai vizitează uneori apropiații.
Împreună la școală și la academie
Un alt prieten bun al său era sculptorul Iurie Horovski, care, de asemenea, a participat la construcția Circului. Ei au fost împreună în clasa întâi la școală, apoi în același an s-au dus la Academia de Arte. Din gașca lor mai făcea parte și sculptorul renumit Sergiu Dubinovschi. Ei învățau de la Valeriu Rotari principiile artei plastice în armonie cu arhitectura.
Iurie Horovski își amintește cu claritate cuvintele lui Valeriu. „Dacă vreți să faceți un lucru neobișnuit, o sculptură interesantă și v-a venit ideea s-o realizați într-o formă obișnuită, familiară - faceți totul contrar gândului inițial. Sensul acestor cuvinte i-a plăcut maestrului Mihail Grecu”, spune sculptorul, stabilit de câțiva ani la Moscova.
Iurie Horovski își mai amintește cât de complicată era construcția Circului. „Lucrările se efectuau la mare înălțime, iar în acel an era o vară toridă, astfel că munca era foarte încordată și chiar periculoasă”, rememorează artistul.
Risipiri
Circul, scuarurile și celelalte lucrări ale lui Valeriu Rotari au avut o soartă aspră. Majoritatea dintre acestea au fost distruse, până și monumentul din bronz pe care îl avea sculptorul la Cimitirul „Sf. Lazăr” de pe strada Doina din capitală a fost furat.
Doar complexul sculptural din fața Palatului de Cultură al Feroviarilor și câteva lucrări în colecția Muzeului Național de Istorie a Moldovei vorbesc despre istoria uitată pe care a făcut-o maestrul în sculptura autohtonă.
„Dacă s-ar repara clădirea Circului, cred că prietenii lui ar reface gratuit și sculptura cu clovni”, consideră Lidia Rotari.
Însă, Circul din Chișinău se risipește pe zi ce trece tot mai mult, ca și stolul de porumbei din parc, spulberând chiar și cele mai vesele secvențe din amintirile trecătorilor.
22.06.2026
09:57
287
MEC rezervă cote speciale și burse de merit pentru elevii și tinerii de etnie romă începând cu anul 2026–2027
21.06.2026
18:27
633
Vreme caldă și în mare parte stabilă în Republica Moldova, 22–28 iunie 2026
21.06.2026
14:27
735
Alertă cod galben de caniculă pentru 22.06.2026
20.06.2026
20:49
1138
Vreme stabilă și caldă în Republica Moldova, duminică 21 iunie 2026
19.06.2026
20:58
1666
Sâmbătă, 20 iunie 2026: mai cald și în mare parte senin în Republica Moldova
19.06.2026
17:51
1856
Polițiștii chinologi ai IGP, premiați de Ziua Internațională a Chinologului pentru misiunile alături de câinii de serviciu
19.06.2026
16:57
1829
BEI investește 40 de milioane de euro pentru modernizarea a 20 de școli din Republica Moldova
19.06.2026
12:39
1878
Școli și universități modernizate cu sprijinul BEI: Dan Perciun anunță investiții de peste 130 de milioane de euro în infrastructura educațională din Moldova
19.06.2026
10:13
1498
Programul DIALOG 2026–2028, lansat de Ministerul Educației și ARI, promite să întărească dialogul interetnic și coeziunea socială în Moldova
18.06.2026
20:32
1528
Vineri, 19 iunie 2026: vreme mai caldă în Republica Moldova, cu cer variabil
18.06.2026
18:13
1396
Reforma „Restart în educație”: ministerul vrea agenții teritoriale subordonate direct MEC pentru administrarea școlilor din toată țara
18.06.2026
17:18
1198
Poliția din Otaci, cu sediu nou modern: al doilea sector modernizat în raionul Ocnița
22.06.2026
12:56
254
Depozit clandestin de armament descoperit într-un bloc din Chișinău: contrabandist trimis în judecată, riscă până la 17 ani de închisoare
22.06.2026
09:57
280
MEC rezervă cote speciale și burse de merit pentru elevii și tinerii de etnie romă începând cu anul 2026–2027
22.06.2026
09:44
384
Guvernul Republicii Moldova și Mastercard pornesc un program pe 5 ani pentru modernizarea economiei digitale și extinderea plăților electronice
22.06.2026
08:43
387
Escroc din Bălți, condamnat în lipsă la 4 ani și o lună de închisoare pentru trafic de influență la examene auto
22.06.2026
08:05
366
Horoscopul zilei 22.06.2026
21.06.2026
18:27
628
Vreme caldă și în mare parte stabilă în Republica Moldova, 22–28 iunie 2026
21.06.2026
14:27
724
Alertă cod galben de caniculă pentru 22.06.2026
21.06.2026
07:53
803
Horoscopul zilei 21.06.2026
20.06.2026
20:49
1127
Vreme stabilă și caldă în Republica Moldova, duminică 21 iunie 2026
20.06.2026
14:53
1573
Sondaj global: Vietnam, India și Filipine în fruntea simpatiei pentru America, în timp ce aliații occidentali se răcesc față de SUA
20.06.2026
08:16
1319
Horoscopul zilei 20.06.2026
19.06.2026
20:58
1655
Sâmbătă, 20 iunie 2026: mai cald și în mare parte senin în Republica Moldova
19.06.2026
17:51
1844
Polițiștii chinologi ai IGP, premiați de Ziua Internațională a Chinologului pentru misiunile alături de câinii de serviciu
1872
BEI și UE finanțează cu 60 de milioane de euro modernizarea școlilor și spitalelor din Moldova: „Încă un pas spre servicii publice mai bune”
19.06.2026
16:57
1819
BEI investește 40 de milioane de euro pentru modernizarea a 20 de școli din Republica Moldova
19.06.2026
16:47
2286
Din 6 iulie, fermierii pot cere plăți directe pentru laptele vândut în semestrul II din 2025
19.06.2026
14:24
1911
România, printre țările cu cel mai ieftin și rapid internet din lume. Insulele izolate plătesc de peste 100 de ori mai mult pentru bandă largă
19.06.2026
12:46
1915
Germania sprijină Republica Moldova să-și consolideze infrastructura calității pentru aderarea la Uniunea Europeană
19.06.2026
12:39
1874
Școli și universități modernizate cu sprijinul BEI: Dan Perciun anunță investiții de peste 130 de milioane de euro în infrastructura educațională din Moldova
19.06.2026
11:35
1948
Interes record pentru a doua licitație de 170 MW eolian și 44 MWh stocare, cu oferte de peste două ori capacitatea scosă la concurs în Republica Moldova
19.06.2026
11:19
1745
SUA acuză, ASML neagă: disputa globală privind posibila prezență a unei mașini EUV în China și viitorul monopolului european pe cipuri
19.06.2026
10:13
1494
Programul DIALOG 2026–2028, lansat de Ministerul Educației și ARI, promite să întărească dialogul interetnic și coeziunea socială în Moldova
19.06.2026
09:55
1537
Doi recidiviști condamnați la ani grei de închisoare pentru tâlhăria comisă lângă gara feroviară din Chișinău
19.06.2026
08:22
1322
Horoscopul zilei 19.06.2026
18.06.2026
20:32
1526
Vineri, 19 iunie 2026: vreme mai caldă în Republica Moldova, cu cer variabil
FOTO // Un model din R. Moldova, noua iubită a celebrului actor american Sean Penn. Cei doi au fost suprinși sărutându-se pe străzile din Madrid
Jim Carrey a desenat o caricatură a Melaniei Trump care a pus Twitter-ul pe jar
Cât valorează inelul de logodnă personalizat primit de Maria Sharapova
Cum le-a schimbat trecerea timpului pe cele mai frumoase actrițe de la Hollywood. Imagini vechi de peste 20 de ani
1 MDL
1 EUR
20.22
1 USD
17.64
1 RON
3.86
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39


Inapoi














