Cinci șefi SUSPENDAȚI din funcții după un control inopinat al ministrului
5554
facebook.com Şeful Inspecţiei Ecologice din Hânceşti, Albert Darie, șeful Direcției Inspectare floră şi faună din cadrul Inspectoratului Ecologic de Stat, Daniel Zugravu, șeful Întreprinderii Silvice „Hâncești Silva”, Ion Haralampov, inginerul-șef al întreprinderii, Anatol Iampoglo și șeful ocolului silvic „Mereșeni”, Anatolie Untu, vor fi suspendați din funcții, după ce un control inopinat al ministrului Mediului în pădurea de la Mereșeni a scos la iveală mai multe nereguli și furturi de sute de mii de lei din fondul silvic.
Verificările au fost inițiate în ocolul silvic „Mereşeni”, după ce au parvenit mai multe sesizări de la cetăţeni, în care erau descrise acţiunile ilegale ale responsabililor din teritoriu. În cantonul nr. 6 al pădurii a fost descoperit un „dezastru”, anunță ministrul Mediului, Valeriu Munteanu.
Într-o singură parcelă, unde s-a permis legal să fie tăiați copaci, au fost descoperite alte zeci de cioturi ale unor pomi defrișați pe ascuns. „Rădăcinile copacilor tăiaţi în afara numărului erau ascunse sub un strat de pământ. Un alt exemplu de primitivism infracţional descoperit de noi în acest ocol silvic este arderea buturugilor copacilor tăiaţi ilegal. Pentru a ascunde și a distruge orice pistă, făptaşii au dat foc trunchiurilor de copaci, astfel că, deseori, rămânea doar amprenta unui copac (şi sârmele din anvelopele folosite pentru a întreţine arderea). Sub fiecare rug descoperit se ascundea un rest de copac”, a precizat Valeiru Munteanu.
Într-un singur loc au fost descoperiți peste 150 de copaci tăiați ilegal, costul acestora ridicându-se la 150 de mii de lei. „În toamna anului 2015, Inspecția Ecologică Hâncești, Garda forestieră din cadrul Moldsilva și reprezentanți ai Direcției floră și faună a Inspectoratului Ecologic de Stat au verificat respectarea cadrului normativ la tăierile din loturile menţionate. Toţi, fără excepţie, au constatat lipsa de abateri substanţiale, fapt care ne duce cu gândul la o complicitate ascunsă a multor funcţionari, inclusiv cu rang înalt, din cadrul instituţiilor subordonate”, afirmă ministrul.
De asemenea, au fost vizitate și câteva loturi scoase în prezent la licitație pentru defrișarea copacilor. Specialiștii au constatat diminuarea de două ori a masei lemnoase efective în aceste parchete. Într-un caz, responsabilii din Întreprinderea „Hânceşti Silva” au numărat doar 83 de metri cubi de masă lemnoasă într-un lot scos spre vânzare, iar grupul de control a contabilizat în același sector cel puţin 163 de metri cubi.
Pe alte loturi, unde acum patru ani au fost defrişați copacii și urmau să fie plantați stejari, conform documentelor justificative prezentate de responsabili, nu a fost găsită nici urmă de stejar. În acest caz urmează a fi stabilit prejudiciul.
La fața locului au fost chemați procurorul adjunct al raionul Hânceşti şi comisarul raional, însoţiţi de un grup operativ de serviciu, care au documentat ilegalitățile descoperite, pentru pornirea unei cauze penale.
Verificări similare vor avea loc în toate cele 24 de întreprinderi silvice din republică, atenționează ministrul Mediului.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
15.08.2026
02:22
15.08.2026
02:04
15.08.2026
01:05
15.08.2026
00:17
15.08.2026
00:10
14.08.2026
23:48
14.08.2026
22:57
14.08.2026
21:48
14.08.2026
21:03
14.08.2026
21:03
14.08.2026
20:54
14.08.2026
20:21
14.08.2026
19:57
14.08.2026
19:33
14.08.2026
18:36
14.08.2026
18:20
14.08.2026
18:08
14.08.2026
17:56
14.08.2026
16:59
14.08.2026
16:30
14.08.2026
15:50
14.08.2026
15:47
14.08.2026
15:30
14.08.2026
15:23
14.08.2026
15:09
De ce pariurile giganților tehnologici pe Cupa Mondială arată că fotbalul mizează să reziste revoluției AI
Senatul SUA adoptă „Legea Lindsey Graham” de sancționare a Rusiei și Iranului, care extinde puterile tarifare ale lui Trump și deschide un nou front de dispută în Camera Reprezentanților
ULTIMA ORĂ // Moscova își pregătește terenul pentru PROVOCĂRI în Transnistria? Kremlinul folosește din nou scenariul aplicat în Ucraina și amenință cu RĂZBOIUL Chișinăul și Kievul
Războiul cu Iranul goleşte depozitele SUA: Pentagonul presează industria de apărare să turbo‑accelereze producția de rachete și muniții
Trump întoarce masa negocierilor: cere Iranului despăgubiri pentru victimele americane și blocarea Strâmtorii Ormuz


















