Chișinăul și Tiraspolul au semnat PATRU PROTOCOALE privind soluționarea problemelor pentru cetățenii de pe cele două maluri ale Nistrului
Reprezentații Chișinăului și Tiraspolului au semnat, astăzi, la Bender, patru protocoale menite să soluţioneze mai multe probleme cu care se confruntă cetățenii de pe cele două maluri ale Nistrului.
„Considerăm că aceşti paşi vor contribui la mişcarea înainte a lucrurilor. Cât ţine de şcoli, am discutat despre buna funcţionare a lor. De asemenea, am discutat despre extinderea perioadei de contract şi reducerea preţurilor pentru chirie a acestor școli. Am discutat şi despre îmbunătăţirea infrastructurii acestor şcoli. Sperăm că în timpul apropiat condiţiile acestora să fie favorabile şi bune ca să contribuie la un proces educaţional de calitate şi de durată. Chiria va fi una simbolică”, a declarat reprezentantul politic al Chişinăului, George Bălan.
La rândul său, reprezentantul politic al Tiraspolului, Vitali Ignatiev, a sus că părțile au dat dovadă de voință politică, orientate spre rezultate. El a precizat că administrația transnistreană a mers în întâmpinarea Chișinăului în problemele ce țin de activitatea școlilor cu predare în grafie latină și a accesului fermierilor la terenurilor lor. Iar pentru Tiraspol este importantă recunoașterea diplomelor de studii și reluarea legăturii telefonie.
Prevederile Deciziei protocolare referitoare la instituțiile de învățământ moldovenești conțin multiple angajamente în ceea ce privește diminuarea tarifelor la serviciile comunale, stabilirea unor plăți simbolice pentru arendarea clădirilor cu stipularea expresă că contractele de arendă vor fi încheiate pe un termen de 10 ani cu posibilitatea prolongării ulterioare a acestora, determinarea posibilității utilizării loturilor de pământ pe care sunt amplasate aceste școli, asigurarea liberei circulații a profesorilor și a elevilor, precum și aprovizionarea nestingherită cu materiale didactice și bunuri necesare pentru buna desfășurare a procesului educațional.
Prin documentul ce se referă la apostilarea actelor de studii din regiunea transnistreană s-au convenit modelele neutre de ștampilă și de diplomă, pe care organul competent al Republicii Moldova urmează să aplice apostila în corespundere cu cerințele Convenției de la Haga cu privire la suprimarea cerinței supralegalizării actelor oficiale străine din 05.10.1961.
Decizia protocolară pe problema terenurilor arabile din r-nul Dubăsari creează cadrul necesar pentru restabilirea Mecanismului de prelucrare a pământurilor din anul 2006 și pentru prelucrarea nestingherită a acestora de către proprietarii și fermierii din satele Doroțcaia, Cocieri, Coșnița, Molovata Nouă, Pohrebea, Pârâta și Vasilievca.
Prin documentul din sfera telecomunicațiilor părțile au convenit să întreprindă măsurile ce se impun în vederea restabilirii între cele două maluri ale Nistrului a conexiunilor de telefonie fixă și mobilă, precum și a infrastructurii de resort din domeniul comunicațiilor electronice, cu detalierea acțiunilor sectoriale într-un mecanism de interacțiune sectorială ce va fi elaborat și definitivat la nivel de experți.
De menționat că recent a fost redeschis, după 25 de ani, podului peste râul Nistru care leagă localitățile Gura Bâcului şi Bicioc.
DOC // Motociclete și mașini de marcă „Mercedes”, „BMW”, „Nissan” sau „Citroen”, la prețuri cuprinse între 2 894 și 87 774 de lei: Serviciul Fiscal de Stat a scos la vânzare mijloacele de transport și piesele auto confiscate de autorități
Vizita lui Parlicov la „Gazprom”, o „eroare” a diplomației R. Moldova? „De ce să nu meargă o delegație tehnică în locul unei politice? Gândiți de zece ori!”
IGM: Peste 2 270 de ucraineni au obținut cetățenia R. Moldova în ultimii circa doi ani, iar alți 2 151 au fost recunoscuți ca fiind cetățeni moldoveni