Cetățenii europeni ar putea veni în R. Moldova doar în baza cărții de identitate începând chiar de MÂINE, 18 iunie!
2645
Cetățenii europeni vor putea veni în R. Moldova doar în baza cărții de identitate ID1 și ID2, potrivit unei decizii aprobate ieri de Guvern.
Șeful Poliției de Frontieră, Dorin Purice, a declarat pentru Ziarul NAȚIONAL că decizia respectivă va intra în vigoare după publicarea acesteia în „Monitorul Oficial”, iar acest lucru s-ar putea întâmpla chiar mâine, 18 iunie 2015, „dacă redactorii vor reuși să traducă decizia”.
Secretarul de redacție al „Monitorului Oficial”, Vasile Josanu, ne-a spus că, deocamdată, nu a primit nicio decizie aprobată ieri de către Executiv, dar i s-a spus că „după-amiază neapărat va fi ceva”.
Menționăm că, ieri, Guvernul de la Chișinău aprobat modificări şi completări în Hotărârea Guvernului nr. 765 din 18 septembrie 2014 cu privire la aprobarea listei documentelor de călătorie acceptate pentru traversarea de către străini a frontierei de stat a Republicii Moldova.
Proiectul a fost elaborat în temeiul indicației Guvernului, precum și pentru aducerea în concordanță cu prevederile Legii nr.257/2013 privind resortisanții statelor terțe care au obligația deținerii unei vize și resortisanții statelor terțe care sunt exonerați de obligativitatea deținerii unei vize la traversarea frontierei de stat a Republicii Moldova.
Până în prezent, Republica Moldova permitea cetățenilor statelor UE traversarea frontierei de stat cu cartea de identitate biometrică.
Acum, cetățenii statelor membre UE vor putea traversa frontiera de stat a Republicii Moldova nu doar cu cartea de identitate biometrică, dar și cu cărțile de identitate în format ID1 și ID2.
O analiză a Poliției de Frontieră arată că țările candidate la UE, precum Albania, Bosnia și Herțegovina, Macedonia, Muntenegru și Serbia permit traversarea frontierelor în baza cărții de identitate (ordinară) a cetățenilor UE.
„Libera circulație a cetățenilor spațiului comunitar în Republica Moldova reprezintă un instrument valoros care contribuie nu doar la mobilitatea persoanelor, ci are și o valență economică, deoarece crește fluxul de persoane care călătoresc în scop de afaceri, turism etc. din Uniunea Europeană în Republica Moldova”, se spune într-un comunicat de presă al Poliției de Frontieră.
Cetățenii R. Moldova pot circula de mai bine de un an fără vize în UE.
10.03.2026
16:44
381
MEC finanțează instruirea gratuită a profesorilor de limba găgăuză din UTA Găgăuzia printr-un nou program de formare continuă
10.03.2026
12:47
405
Antrenamente digitale la matematică pentru elevii de clasa a IV-a, înaintea testării naționale
10.03.2026
10:52
432
Platforma ajutauncoleg.md, nou sprijin al viitorilor absolvenți de clasa a IX-a la matematica de examen
291
Lansarea proiectului transfrontalier pentru protejarea biodiversității în regiunea râului Prut
10.03.2026
16:19
315
Ministerul Educației lansează consultări publice pentru noua concepție a „Profilului Muzică” în licee
10.03.2026
15:09
325
Gimnaziul „Taras Șevcenco” din Chișinău, modernizat cu echipamente digitale și mobilier nou pentru elevi și profesori
10.03.2026
14:58
308
MEC lansează consultări publice pentru noua Concepție a Profilului Arte plastice la liceu
09.03.2026
20:44
569
Vreme senină și ușor mai caldă în Republica Moldova, marți, 10 martie 2026
09.03.2026
19:11
563
MEC lansează consultări publice pentru noua Concepție a disciplinei „Chimie” în învățământul general
09.03.2026
17:58
656
Conferință la Bălți despre deportări, foamete organizată și războiul de pe Nistru, în cadrul Decadei Memoriei și Recunoștinței
09.03.2026
17:52
549
52 de elevi premiați la Olimpiada Republicană de Informatică 2026, găzduită de UTM
10.03.2026
17:51
339
Maia Sandu, vizită oficială la Vilnius: sprijin lituanian pentru integrarea europeană a Moldovei și consolidarea parteneriatului bilateral
10.03.2026
17:50
303
Maia Sandu, DISTINCȚIE europeană de top. Șefa statului și Zelenski printre primii laureați ai Ordinului European de Merit
10.03.2026
17:44
767
ULTIMA ORĂ // Donald Trump trimite AVIOANE și soldați aproape de R. Moldova. Președintele României convoacă CSAT pentru o decizie
10.03.2026
16:44
362
MEC finanțează instruirea gratuită a profesorilor de limba găgăuză din UTA Găgăuzia printr-un nou program de formare continuă
10.03.2026
16:24
383
Republica Moldova caută investiții și parteneriate agroalimentare cu Statul Qatar
10.03.2026
15:31
375
Un fost inginer SpaceX lansează Lux Aeterna, startup care vrea să transforme sateliții în platforme reutilizabile ce se întorc pe Pământ cu încărcătura intactă
10.03.2026
15:29
365
Startupul Hyperscale Power vrea să revoluționeze transformatoarele vechi de 140 de ani cu tehnologia solid-state pentru centrele de date AI
10.03.2026
14:03
646
SONDAJ // Partidele proruse din R. Moldova, loiale lui Putin, în KNOCKOUT. PAS și-ar asigura MAJORITATEA parlamentară în cazul unor alegeri anticipate. Ce formațiuni ar mai accede în Parlament
10.03.2026
13:37
442
Maia Sandu îi conferă lui Gitanas Nausėda „Ordinul Republicii” pentru sprijinul acordat Moldovei și parcursului său european
10.03.2026
13:05
463
Valeriu Chiveri și Oana Țoiu discută la București soluții pentru reglementarea pașnică a conflictului transnistrean și consolidarea cooperării moldo-române
10.03.2026
12:47
396
Antrenamente digitale la matematică pentru elevii de clasa a IV-a, înaintea testării naționale
10.03.2026
11:56
481
„Punte moleculară” creată de cercetătorii chinezi face terapia CAR-T mai eficientă împotriva leucemiei
10.03.2026
11:06
494
11 ani de închisoare pentru un bărbat de 71 de ani care și-a ucis amicul de pahar la Anenii Noi, după o beție în casa victimei
10.03.2026
10:52
424
Platforma ajutauncoleg.md, nou sprijin al viitorilor absolvenți de clasa a IX-a la matematica de examen
10.03.2026
09:29
519
Tânăr de 21 de ani, condamnat la 12 ani de închisoare pentru violarea unei minore de 13 ani
10.03.2026
09:20
541
Vesta cu greutăți, noul aliat surprinzător în lupta cu kilogramele și efectul yo-yo
10.03.2026
08:47
628
Cum îți poți proteja creierul de demență: rolul hobby-urilor și al învățării pe tot parcursul vieții
10.03.2026
08:41
553
Horoscopul zilei 10.03.2026
10.03.2026
07:46
560
Yann LeCun strânge 1,03 miliarde de dolari pentru AMI Labs, startupul francez care pariază pe „world models” în inteligența artificială
10.03.2026
07:12
1041
Anunț de ultimă oră făcut de Trump: Cred că războiul din Iran este aproape de FINAL. Dacă fac ceva greșit, acela va fi sfârșitul Iranului și nu veți mai auzi niciodată acest nume"
10.03.2026
06:46
751
Care sunt statele de pe hartă care pot să oprească lumea în loc în cazul unui conflict. Cât de mare este puterea pe care o conferă accesul la strâmtori și canale navigabile
10.03.2026
06:32
658
ANALIZĂ // Cum se influențează unul pe celălalt războaiele din Ucraina și Iran. Expert: „Căderea Teheranului ar fi o lovitură fatală pentru Rusia”
10.03.2026
04:53
738
Trusă americană de hacking pentru iPhone, ajunsă la spionii ruși și hackeri chinezi după scurgeri de la contractorul militar L3Harris
10.03.2026
01:49
644
SUA dau undă verde taxiurilor aeriene electrice: program FAA de testare în 26 de state pentru noile aeronave eVTOL
10.03.2026
00:02
628
Angajați OpenAI și Google sar în apărarea Anthropic în procesul contra Pentagonului privind „riscul pentru lanțul de aprovizionare”
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.08
1 USD
17.37
1 RON
3.94
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40



Inapoi














