Stiri

Certificatul verde, OBLIGATORIU deja și în transporturi, dar și în școlile din Italia

Actualitate 01.09.2021 15:29 Vizualizări1708
Certificatul verde, OBLIGATORIU deja și în transporturi, dar și în școlile din Italia Profimedia Images

Certificatul verde devine obligatoriu în Italia, începând de miercuri, 1 septembrie și în transporturi și școli. La începutul lunii august, autoritățile din Peninsulă au introdus documentul pentru accesul în restaurante și baruri, precum și la spectacole și muzee, relatază publicația La Reppublica.

Până pe 31 decembrie 2021, certificatul verde trebuie prezentat pe anumite mijloace de transport publice și private. În special, va fi obligatoriu pe avioanele interne, nave și feriboturi pentru transportul între regiuni.

În plus, green pass-ul va fi cerut pe trenurile Intercity, Intercity Night și High Speed (trenurile regionale sunt, prin urmare, excluse), precum și pe autobuzele care leagă două sau mai multe regiuni.

Pe de altă parte, nu este obligatoriu pentru transportul public local, atât în regiunile din zona albă, cât și în zona galbenă. Aici este prevăzută doar purtarea obligatorie a măștii de protecție.

Sancțiuni pentru profesorii și personalul auxiliar din școli care nu prezintă certificat verde

Angajații din școli - profesori, portarii, personal tehnic și administrativ - vor fi obligați, tot din 1 septembrie, să prezinte certificatul verde. Numai „persoanele fragile” vor avea dreptul la teste gratuite plătite de Ministerul Educației. Pentru toți ceilalți, în absența certificatului verde, după 5 zile de absență nejustificată, se va declanșa suspendarea contractului de muncă și a salariului, conform La Repubblica, citat de Mediafax.

În prima fază, din 1 septembrie până pe 13 septembrie green pass-ul va fi verificat printr-o aplicație, iar după aceea este așteptată o procedură automatizată care să accelereze verificările.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.08 1 USD 17.93 1 RON 3.77 1 RUB 0.21 1 UAH 0.40 Curs BNM din 06.10.2026
Sondaj
Cum comentați proiectul Guvernului privind trecerea de la 32 de raioane la 3 regiuni mari (Nord, Centru, Sud)
Prietenii noștri