Cererile depuse pentru a solicita urna mobilă în turul întâi NU sunt valabile și la turul al doilea: Până când puteți solicita votarea la locul aflării în ziua de 15 noiembrie
1206
Cererile depuse cu solicitarea de a vota la locul aflăzii pentru turul întâi nu sunt valabile și la turul al doilea.
Comisia Electorală Centrală informează că alegătorii care, din motive de sănătate sau din alte motive temeinice, nu pot veni în localul secţiei de votare, au dreptul să solicite votarea la locul aflării pentru turul II al alegerilor prezidențiale din 15 noiembrie.
Cererile pentru a vota cu urna mobilă se fac în scris, până la ora 18.00 a zilei precedente votării. În ziua votării, cererile pot fi făcute în scris până la ora 15.00, dacă se prezintă şi certificat medical.
În contextul situației de criză în sănătate publică, în ziua alegerilor, până la ora 15.00, pot vota la locul aflării fără obligația de a prezenta certificatul medical doar alegătorii care manifestă simptome a infecției COVID-19.
Persoanele care nu pot să depună singure cererea privind votarea la locul aflării au dreptul să o facă prin intermediul unui membru al familiei sale sau să solicite pentru aceasta ajutorul asistentului social din cadrul primăriei. Cererile privind votarea la locul aflării din partea persoanelor cu dizabilități de vedere pot fi făcute inclusiv în formă verbală.
În ziua alegerilor, președintele biroului electoral al secției de votare desemnează cel puţin doi membri ai biroului care se deplasează cu o urnă de vot mobilă şi cu materialul necesar votării la locul unde se află alegătorul pentru ca acesta să voteze.
Votarea la locul aflării poate fi solicitată doar în raza secției de votare unde își are înregistrarea la domiciliu/reședință alegătorul.
06.10.2026
21:56
06.10.2026
21:54
06.10.2026
20:53
06.10.2026
20:11
06.10.2026
19:56
06.10.2026
19:45
06.10.2026
19:02
06.10.2026
18:45
06.10.2026
18:43
06.10.2026
17:33
06.10.2026
21:56
06.10.2026
21:54
06.10.2026
20:53
06.10.2026
20:11
06.10.2026
19:56
06.10.2026
19:45
06.10.2026
19:02
06.10.2026
18:45
06.10.2026
18:43
06.10.2026
18:08
06.10.2026
17:52
06.10.2026
17:33
06.10.2026
17:22
06.10.2026
17:21
06.10.2026
17:18
06.10.2026
17:14
06.10.2026
17:13
06.10.2026
17:11
06.10.2026
17:08
06.10.2026
17:07
06.10.2026
17:05
06.10.2026
16:34
06.10.2026
15:57
06.10.2026
15:45
06.10.2026
15:33
S.A. „Energocom” REZILIAZĂ contractul de peste 6,3 milioane de lei pe an pentru sediul legat de afaceristul Arcadie Topalo
Igor Grosu desființează planul partidelor conduse de Voronin, Dodon, Chicu, Ceban, Costiuc și Usatîi: „O alianță formată la comanda Moscovei pentru a opri parcursul european”
VIDEO // O dronă rusească s-a prăbușit și a EXPLODAT în raionul Anenii Noi, lângă satul Hârbovăț
Evenimentul anului în business! Miliardari mondiali și lideri de top vin la Chișinău pentru a transforma afacerile din Moldova
Dodon „nu vede” dronele lui Putin ce pun în pericol cetățenii R. Moldova, dar ATACĂ și cere socoteală Armatei Naționale pentru că este prezentă la Ocnița
















