Cel mai SĂRAC și cel mai BOGAT candidat la prezidențiale: 45 de mii de lei versus 13,5 MILIOANE, venituri obținute în ultimii doi ani
5468
CURAJ TV Candidata independentă la alegerile prezidențiale din 30 octombrie curent, Maia Laguta, a obținut, în ultimii doi ani, venituri de puțin peste 45 de mii de lei, adică numai câte 22,5 mii de lei pe an sau mai puțin de două mii de lei pe lună.
În declarația sa de avere pe care a depus-o la Comisia ElectoralăCentrală, Maia Laguta declară că are un apartament de 46 de metri pătrați și un teren de aproape șase ari. Atât.
Prin contrast, o altă candidată la funcția de șef al statului declară venituri de milioane și proprietăți de invidiat. Este vorba de Silvia Radu care, în ultimii doi ani, a obținut venituri de aproape 13,5 milioane de lei de la locul de muncă de bază („Gas Natural Fenosa” – n.r.) și din alte surse legale.
CITIȚI și Candidatul la Președinție care NU declară nici casă, nici mașină
Familia Radu deține terenuri agricole cu suprafața de aproape 38 de hectare în raioanele Hâncești și Cimișlia, o casă de locuit în Chișinău de 220 de metri pătrați și un teren pentru construcții, două apartamente cu suprafața totală de 207,9 metri pătrați și altă avere imobilă de 42,5 metri pătrați.
Soțul Silviei Radu, Vergiliu, conduce un „Audi A8 Sedan” și un „Volkswagen CADD Camion”, iar candidata la prezidențiale – un „Volkswagen Passat Sedan”.
Aceeași familie deține pe carduri sau în conturi bancare aproape 185 de mii de euro și peste 33,6 mii de lei, dar și acțiuni în firmele „Radu Agro” SRL, „Gate for Capital Limited”, „Banca Santander” și „Fresh&Green”.
CITIȚI și Averea Maiei Sandu, declarată la CEC
Cel de-al treilea candidat independent care a fost înregistrat în cursa electorală este deputatul neafiliat Valeriu Ghilețchi. Acesta a declarat venituri pentru anii 2014 – 2015 de 307 848 de lei de la locul de muncă de bază, 123 322 de lei din alte surse legale, 65 963 de lei remunerare ca reprezentant al statului în societăți comerciale și aproape 25 de mii de lei din darea în arendă a unor bunuri care îi aparțin.
Valeriu Ghilețchi are două case în capitală, de 180,7 și 169,3 metri pătrați, un spațiu comercial de 183,5 metri pătrați și un teren de 353 de metri pătrați.
Candidatul conduce un „Nissan Terrano” și deține în conturi 4 293 de dolari și aproape 43,5 mii de lei. Ghilețchi mai este acționar la „Invest Credit”, „Management Institut” și „Nucet” SA.
CITIȚI și Venituri consistente, casă de peste 400 de metri pătrați și depuneri bancare: Cu ce avere intră Dodon în cursa prezidențială
Printre ultimii patru candidați înregistrați în cursa electorală este și candidata Partidului unionist „Dreapta”, Ana Guțu. În ultimii doi ani, dar și în primele opt luni ale anului curent, Ana Guțu a obținut din funcția de deputat pe care a deținut-o anterior și cea de profesor la o universitate privată din Chișinău peste 845 de mii de lei. Împreună cu veniturile din dividendele pe care le-a obținut de la firma care îi aparține, „Stavbilux”, suma depășește cifra de 1,37 de milioane de lei.
Ana Guțu are un apartament de 86 de metri pătrați în Chișinău, unul de 64 de metri pătrați în Cahul și păstrează la bancă 22 600 de dolari și 18 200 de euro.
CITIȚI și VENITURI // PREMII de peste 160 de mii de euro pentru un candidat la prezidenţiale
03.04.2026
13:00
938
Maia Sandu discută cu senatorul american Jack Reed despre securitatea Republicii Moldova și integrarea europeană
01.04.2026
19:08
1441
ANALIZĂ // Cine va conduce PAS după congresul din vară? ,,Întrebarea „cine va conduce PAS” nu este o simplă intrigă de cadre, dar un test al viabilității întregii construcții politice"
01.04.2026
19:05
1227
Maia Sandu, la Riga: sprijin ferm din partea Letoniei pentru aderarea rapidă a Moldovei la Uniunea Europeană
01.04.2026
17:43
1253
Maia Sandu, apel în Parlamentul Letoniei: Moldova își apără democrația în fața Rusiei și cere sprijin pentru aderarea la UE
01.04.2026
17:02
2250
VIDEO // Maia Sandu, discurs EMOȚIONANT sub semnul lui Grigore Vieru. Trei limbi, o singură emoție de la tribuna Parlamentului de la Riga
01.04.2026
12:32
940
Maia Sandu, la Riga: „Europa va fi mai puternică și mai sigură cu Moldova în interiorul Uniunii Europene”
01.04.2026
10:59
1139
Autoritățile sunt gată să ABROGE starea de urgență în sectorul energetic. Premierul Munteanu: Nu a fost niciodată o măsură politică... Starea de urgență nu va fi menținută nici măcar o zi în plus față de cât este necesar”
30.03.2026
17:22
1344
Maia Sandu, întrevedere la Chișinău cu delegația pentru afaceri europene din statele baltice, nordice și Polonia privind parcursul european al Republicii Moldova
30.03.2026
17:16
1258
Premierul Munteanu și ambasadorul Cehiei discută noi investiții și sprijin european pentru Republica Moldova
30.03.2026
14:53
1610
Alexandru Munteanu, vizită-FULGER la București. Cu cine se va întâlni premierul R. Moldova și care e agenda de lucru
04.04.2026
12:38
197
Olimpiada Republicană la engleză și spaniolă adună 230 de elevi din toată țara la Chișinău
04.04.2026
08:15
345
Horoscopul zilei 04.04.2026
03.04.2026
23:56
562
Giganții AI pompează miliarde în centrale pe gaze pentru centrele de date, dar joacă un pariu riscant pe o resursă finită
03.04.2026
23:21
617
Republica Moldova își consolidează reforma întreprinderilor de stat cu sprijinul OCDE pentru creșterea competitivității economice
03.04.2026
21:04
642
Tesla își ia adio de la Model S și Model X și pariază viitorul pe Cybercab și robotul Optimus
03.04.2026
20:41
588
Moldova se pregătește de o sâmbătă mai caldă și mai senină – 04.04.2026
03.04.2026
19:51
642
Grupări de hackeri cooperează într-un atac major asupra infrastructurii cloud a Comisiei Europene, cu 92 GB de date furate și publicate online
03.04.2026
18:31
937
ALERTĂ DE ULTIMĂ ORĂ // Un nou val de poluare cu produse petroliere pe râul Nistru
610
Spitalul privat unde a murit polițista Mădălina, închis la Constanța după un nou control DSP
03.04.2026
18:24
584
MEC marchează Săptămâna Romilor cu o serie de evenimente pentru incluziune educațională și socială
03.04.2026
17:55
623
De la scandalul Cambridge Analytica la „politică sub formă de cod”: insiderul Facebook care construiește noua generație de moderare a conținutului în era AI
03.04.2026
17:25
704
Interes record la a doua licitație SERA: 16 oferte pentru parcuri eoliene și sisteme de stocare a energiei în Republica Moldova
03.04.2026
17:24
570
Tineri artiști de la Colegiul „Alexandru Plămădeală” pregătesc o lucrare de video mapping pentru ACT Festival 2026
03.04.2026
16:29
623
„Cumpăr bun de acasă” continuă: îndemn de Paște și pentru tot anul de a alege produse moldovenești
03.04.2026
13:00
930
Maia Sandu discută cu senatorul american Jack Reed despre securitatea Republicii Moldova și integrarea europeană
03.04.2026
10:53
849
Studenți de la șase universități din România și Republica Moldova au descoperit culisele Procuraturii Generale a Republicii Moldova
03.04.2026
10:14
844
Moscova testează limitele Chișinăului. O altă dronă „Shahed” a survolat ilegal R. Moldova. Guvernul condamnă ferm „violarea inacceptabilă a suveranității”
03.04.2026
09:40
758
MEC promite sprijin extins pentru cadrele didactice debutante: dialog direct, indemnizații și condiții mai bune de integrare în sistem
03.04.2026
07:56
819
Horoscopul zilei 03.04.2026
03.04.2026
02:46
954
Amazon introduce suprataxă de combustibil de 3,5% pentru vânzătorii FBA, pe fondul scumpirii petrolului din cauza războiului din Iran
02.04.2026
23:47
832
Ultima misiune lunară NASA fără dominația giganților din Silicon Valley
02.04.2026
23:24
812
OpenAI înghite talk-show-ul tech TBPN, primul imperiu media din industria AI preluat de gigantul condus de Sam Altman
02.04.2026
21:12
851
Aplicația de transfer de bani Duc App a expus online sute de mii de pașapoarte și permise de conducere ale utilizatorilor
02.04.2026
21:05
833
Microsoft lansează trei noi modele AI pentru text, voce și imagini, intrând în ofensivă împotriva rivalilor OpenAI și Google
02.04.2026
20:24
779
Vreme stabilă, cu nori și ploi răzlețe în Republica Moldova – vineri, 03.04.2026
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.62
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40




Inapoi














